Fotbalul moldovenesc revine la viață. A fost publicată lista arenelor sportive, omologate pentru desfășurarea antrenamentelor în aer liber

Fotbalul moldovenesc revine încet, încet la viață! Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a publicat lista arenelor sportive care au fost omologate pentru desfășurarea antrenamentelor în aer liber. Astfel, la prima etapă 5 centre sportive, 4 stadioane, dar și un teren de fotbal pe plajă își pot relua activitatea.

Printre ele se numără complexul Zimbru din Chişinău, cel al lui Sheriff din Tiraspol, stadioanele din Ghidighici, Suruceni, Hânceşti, dar şi centrul de pregătire al selecţionatelor de la Vadul lui Vodă.

Antrenamentele sunt permise doar echipelor din prima divizie valorică.

„Copiii şi juniorii la moment aşteaptă. Să vedem cum vor evolua lucrurile cu echipele, cum ne descurcăm cu aceste antrenamente, să sperăm că nu vom avea niciun caz de infectare, iar toată lumea va urma disciplinat şi exclusiv toate prevederile elaborate. Doar în aceste condiţii vom reveni la antrenamentele pentru copii şi juniori”, a menţionat Gheorghiu.

Totodată, cluburile trebuie să respecte cu stricteţe toate normele de siguranță impuse de autorități pentru demararea procesului de antrenament.

Încăperile, inclusiv birourile angajaților, trebuie să fie aerisite permanent. Vestiarele și echipamentele sportive trebuie să fie dezinfectate la finalizarea fiecărei şedinţe de pregătire. Fiecare formaţie este obligată să aibă o persoană responsabilă de organizarea, coordonarea și controlul aplicării prevederilor stabilite.

Echipele moldoveneşti au dreptul să se pregătească în aer liber, începând cu 1 iunie.


Preluat de la: Publika.md