În timp ce liderii politici sunt optimişti în ceea ce priveşte evoluţia pandemiei de coronavirus, specialiştii în sănătate, care fac trimitere la numărul tot mai mare de cazuri noi de îmbolnăvire cu COVID-19, dar şi cel al deceselor, trag semnale de alarmă şi spun că situaţia este foarte gravă. Asta se întâmplă din cauza faptului că relaxarea măsurilor anti – COVID-19 a fost înţeleasă greşit de către mulţi dintre moldoveni, motiv pentru care am putea reveni la unele restricţii. Avertizările au fost făcute aseară de către directorul Agenției Naționale de Sănătate Publică, Nicolae Furtună, la un post de televiziune.
Potrivit lui Nicolae Furtună, la câteva zile de la deschiderea saloanelor de înfrumuseţare, câţiva frizeri s-au infectat cu noul coronavirus. Şi unii angajaţi ai Regiei Transport Electric, care au revenit recent la muncă, s-au ales cu COVID-19. Toate astea din cauza că oamenii ignoră restricţiile.
„Noi nu mai trăim perioada anti-COVID. Noi suntem în altă situaţie însoţiţi de COVID. Relaxare a însemnat în viziunea noastră, a specialiştilor, ieşirea din închistare, dar cu COVID-ul alături. Şi ne desfăşurăm activităţile ţinând cont că, uite, acesta mă urmăreşte, nenorocitul de COVID. Lumea trebuie să înţeleagă că restricţiile de până acum n-au fostul moftul cuiva”, a declarat Nicolae Furtună.
Potrivit lui Nicolae Furtună, săptămâna trecută, a fost una neagră pentru ţara noastră, în care 45 de oameni au fost răpuşi de COVID-19. Totodată, au fost înregistrate 1,153 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus. Mai mult, la începutul acestei săptămâni erau în jur de 260 de pacienţi în stare gravă şi alte 20 de persoane, conectate la respiraţie artificială. Statisticile îngrijorătoare sunt o consecinţă a faptului că oamenii nu mai păstrează distanţa socială când merg la cumpărături, fluxul din magazine nu mai este controlat ca la începutul stării de urgenţă, iar masca este folosită incorect.
„Vă rog frumos şi vă îndemn scoateţi-o şi aruncaţi-o decât să faceţi batjocura asta din purtatul măştilor. Asta e batjocură! Asta este lipsă de respect! Discredităm şi noţiunea de protecţie. Şi noţiunea de comportament corect în societate. Şi respectul reciproc. Ajustarea permanentă a măştii de pe nas pe gură şi înapoi acesta este momentul de risc când persoana se infectează”, a explicat directorul ANSP.
Totodată, şeful ANSP a declarat că dacă numărul de cazuri de coronavirus de tip nou va creşte în continuare, atunci relaxarea unor măsuri va fi revizuită. Cât despre domeniul HoReCa, acesta riscă să nu-şi reia activitatea din data de 15 iunie, aşa cum s-a anunţat recent.
„Tendinţa asta de creştere, sunt nişte parametri epidemiologici care ne vor impune să reexaminăm deciziile luate. Nouă ni s-a părut că conaţionalii noştri nu au sărbătorit Paştele, dar ei au sărbătorit, în cercuri mai restrânse”, a specificat Nicolae Furtună.
Epidemiologul-şef a făcut şi alte prognoze sumbre. Potrivit lui Nicolae Furtună, nerespectarea regulilor privind răspândirea coronavirusului de tip nou va duce la umplerea spitalelor din ţară cu pacienţi bolnavi de COVID-19.
„Riscăm să ajungem într-un moment când va izbucni tot sistemul de sănătate în aer, când se vor îmbolnăvi cadrele medicale şi vom ajunge în situaţia în care nu va avea cine să ne acorde asistenţă medicală!”, a declarat Furtună.
Cât despre reluarea activităţii grădiniţelor, Nicolae Furtună declară că ziua în care instituţiile preşcolare îşi vor deschide din nou uşile nu este deocamdată cunoscută. În această săptămână însă va fi finalizată o instrucţiune privind modul de funcţionalitatea acestora.
„Toată lumea ştie ce grădiniţe de stat avem noi. Construite din epoca sovietică, condiţiile pe care le avem în linii mari. Eu vreau să întreb mamele şi părinţii, care insistă astăzi de mult ca copilul să fie adus în grădiniţă, în caz de infectare de ei îşi asumă o parte din responsabilitate pentru faptul că copilul s-a infectat? Uitaţi-vă ce personal avem la grădiniţe, în fond îs doamne de o vârstă respectată: 50 de ani şi ceva, 60 de ani este vârstă exactă, grupul de risc pentru a se infecta şi a transmite infecţia pe interior. Dumneavoastră, vă imaginaţi un copil cu cu mască?! Cam nu”, a subliniat Nicolae Furtună.
Guvernul a început relaxarea treptată a mai multor restricţii din data de 15 mai când s-a încheiat starea de urgenţă instituită de Parlament. În pofida anulării mai multor restricţii, cazurile de îmbolnăvire de COVID-19, dar şi de deces este în creştere.
Preluat de la: Publika.md