OFICIAL. Încă un angajat al Parlamentului, infectat cu noul coronavirus

Încă un caz de COVID-19 a fost confirmat la Parlament. Este vorba despre un angajat din cabinetul președintelui fracțiunii parlamentare a Partidului „Platforma DA”, Alexandru Slusari. Cazul a fost confirmat de către
Serviciul de presă al legislativului.

Astfel, în Parlament sunt cinci persoane cu COVID-19: doi deputaţi şi trei angajaţi ai Legislativului.

„Nu pot confirma nimic, pănă cănd persoana nu va trece testul alternativ. Este foarte suspect, tot ce se întămplă. Imediat cănd Platforma DA cere reluarea ședințelor plenare, apare un infectat din pesonalul fracțiunii. Modul cum a fost testată persoana și cum au fost anunțate rezultatele nu-mi inspiră incredere. Plus aceasta persoana ar fi ultima, la care eu ași suspecta coronavirus. S-a protejat tot timpul. Nu a fost în contact cu șefa mea de cabinet. Apropo, toți cei, care au lucrat în contact direct zilnic cu șefa mea de cabinet, au fost testați negativ. Eu sper foarte mult ca sistemul de testare nu este folosit în scopuri politice, în special pentru blocarea Parlamentului”, a declarat vicepreşedintele Parlamentului Alexandru Slusari pentru PUBLIKA.MD.

Decizia de testare a deputaților și angajaților din cadrul Secretariatului Parlamentului pentru determinarea prezenței virusului COVID-19 a fost luată după ce democratul Eugeniu Nichiforciuc a fost depistat pozitiv la coronavirus, potrivit declarației făcute în plenul Parlamentului de către președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov.

Ulterior, s-a confirmat faptul că șefa Cabinetului vicepreședintelui Parlamentului, Alexandru Slusari, a fost diagnosticată cu COVID-19. Persoana este asimptomatică și s-a adresat la medicul de familie pentru monitorizare ulterioară.

Alexandru Slusari a precizat apoi că toţi membrii fracţiunii PPDA au fost testaţi negativ la COVID-19. 

Săptămâna trecută, vicepreşedintele Legislativul, socialistul Vladislav Batrîncea a anunţat pe o reţea de socializare că unul dintre consilierii săi s-a infectat cu noul coronavirus.

Până în data de 5 iunie, deputații din fracțiunea Partidului Socialiștilor urmează să facă testarea repetată la COVID-19. 

 

 

 

 

 


Preluat de la: Publika.md