Situaţia, mai gravă decât pare. Săptămâna trecută, în Moldova s-au înregistrat 1158 de cazuri noi de îmbolnăviri cu coronavirus

Moldova este în continuare grav afectată de pandemia de coronavirus. Săptămâna trecută, în țară s-au înregistrat 1158 de cazuri noi, în timp ce în toată România au fost 974, iar în Ucraina puțin peste 2400. Raportat la populației, este un număr de zece ori mai mare decât în ţările vecine. Asta pentru că peste Prut trăiesc de opt ori mai mulţi oameni decât la noi, iar Ucraina are o populaţie de 16 ori mai mare. 

Potrivit Biroului de Statistică, în țara noastră locuiesc aproape 2,7 milioane de oameni, ceea ce înseamnă că în ultima săptămână rata de îmbolnăvire a fost de 429 de oameni la 1 milion. Prin comparație, în România, acest indice este de zece ori mai mic. Iar în Ucraina, dacă raportăm numărul de îmbolnăviri din ultima săptămână la numărul de locuitori avem o medie de 55 de îmbolnăviri la 1 milion. 

În ceea ce priveşte decesele, săptămâna trecută, din cauza complicaţiilor provocate de coronavirus, au murit 45 de moldoveni, în timp ce în România s-au înregistrat 56 de victime, iar în Ucraina  – 85. Atunci când raportăm aceste cifre la numărul populației, constatăm însă o situație destul de gravă în comparație cu vecinii.

De la începutul pandemiei și până duminică seara, în țara noastră au fost înregistrate peste 8 200 de cazuri de infectare cu noul coronavirus și 295 de decese. România are confirmate în total 19,2 mii de îmbolnăviri și 1266 de morţi. În Ucraina au fost înregistrate 23,7 mii cazuri de COVID-19 și peste 700 de decese. 


Preluat de la: Publika.md