Epidemiologul Molnar Geza este de părere că va exista mai devreme un medicament sau un protocol terapeutic pentru Covid-19 decât un vaccin care să se administreze în masă. Molnar recomandă relaxare cu reglementări fezabile și clare.
„Vaccin eficient cu posibilitatea administrării în masă și producție în cantitate suficientă pentru imunizare în masă nu poate fi așteptat mai repede de un an, un an și jumătate. Din acest motiv, repet, să nu așteptăm întotdeauna vaccinul, probabil cu mult mai rapid o să apară un medicament pentru terapie eficientă sau protocol terapeutic eficient”, a menmenţionat epidemiologul, potrivit Mediafax.
În ce privește al doilea val de relaxare, Molnar a afirmat că virusul nu dispare de la o zi la alta și este posibil să mai apară focare izolate, mai mici. Depinde foarte mult de vigilență și de modul de abordare, a adăugat Molnar, indiferent dacă focarul apare într-un cămin de vârstnici, o familie sau o comunitate.
Molnar a spus că riscul după relaxare depinde de comportamentul individual preventiv.
Spălatul pe mâini să fie păstrat la frecvența de acum, la fel și modul în care se spală mâinile, recomandă Molnar. Mai este importantă păstrarea distanțării fizice, a testării, a vigilenței epidemiologice și a purtării măștii în spațiile închise.
Totodată, reglementările trebuie să fie clare și fezabile.
Preluat de la: Publika.md