Republica Moldova se confruntă nu doar cu provocări politice și economice pe drumul său european, ci și cu un asalt spiritual și informațional orchestrat de la Kremlin. Unul dintre vectorii centrali ai acestei influențe este Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove (cunoscută și ca Mitropolia Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei Moscovei). Sub conducerea Mitropolitului Vladimir, această structură ecleziastică acționează ca braț lung al Moscovei, promovând agenda neo-imperială a refacerii „lumii ruse” în spațiul dintre Prut și Nistru.
În articolul „Alegerile parlamentare din Republica Moldova din septembrie 2025 și „Coloana a cincea” a Moscovei”, publicat pe Reunirea.com, la 23 mai a.c., arătam că „Coloana a cincea” a Moscovei în Moldova constă dintr-o rețea extinsă de partide, politicieni, jurnaliști, ONG-uri și chiar structuri religioase. Despre „Mitropolia Moldovei și „ostașii” ei în sutane, am vorbit atunci în treacăt.
Rolul acestei structuri religioase ca instrument al expansiunii ruse și componentă a războiului hibrid dus contra Republicii Moldova este, însă, cu mult mai important decât pare la prima vedere. De aceea, în cele ce urmează ne vom opri pe larg la rolul atribuit de Rusia Mitropoliei Moldovei subordonată Patriarhului Kiril, evidențiindu-i mijloacele folosite, atacurile la identitatea românească și legăturile cu politicieni compromiși. Vom veni, de asemenea, cu recomandări concrete către autoritățile moldovenești pentru a contracara amenințările puse de Mitropolia Moldovei.
Încă de la prăbușirea URSS, Moscova a considerat Biserica Ortodoxă Rusă , alături de trupele ruse „uitate” în fostele republici sovietice, drept unul dintre pilonii prin care își poate menține influența în fostele republici sovietice. Un comentator observa cinic că, după 1991, „după destrămarea URSS, pe întreg spațiul fostului imperiu sovietic au rămas intacte doar două forțe centripete. Una, din domeniul spiritual, este Biserica Ortodoxă Rusă, și a doua, din domeniul industrial, este ramura unională a industriei gazelor (Gazprom)” („Газпром собирает державу”,. („Подмосковье”, 26 noiembrie 1999). Dacă Gazprom nu a reușit să reconstruiască imperiul, cealaltă speranță a Kremlinului rămâne Patriarhia Rusă, care astăzi acționează ca unealtă a proiectului neo-imperial rus. Iar în Republica Moldova, Mitropolia „întregii” Moldove este „o unealtă sigură în realizarea acestui scop odios” al refacerii influenței imperiale rusești.
Chiar titulatura pretențioasă de „Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove” trădează aspirațiile expansioniste. Această denumire revendică și teritoriul Moldovei de dincolo de Prut – teritoriu aflat în componența României – atentând simbolic la integritatea unui stat suveran, membru NATO și UE. Practic, Patriarhia Moscovei nu recunoaște granițele canonice firești, comportându-se ca și cum ar avea drept jurisdicțional asupra întregului spațiu istoric moldovenesc. Istoric vorbind, după anexarea Basarabiei de către Imperiul Țarist (1812), Biserica Rusă a înființat în 1813 Eparhia Chișinăului și Hotinului, suprimând vechea Mitropolie a Moldovei din acel teritoriu – o primă formă de „ocupare spirituală”. În perioada sovietică, această dominație a continuat, iar după 1991 Patriarhia Moscovei s-a grăbit să mențină sub control propria „Mitropolie a Moldovei”, refuzând constant să recunoască jurisdicția legitimă a Patriarhiei Române peste clerul și credincioșii români basarabeni.
Astăzi, Mitropolia Moldovei (Patriarhia Moscovei) nu este doar un actor religios, ci un instrument politic al Kremlinului camuflat sub mantia bisericească. Evenimentele recente din Republica Moldova – tensiuni interetnice, campanii media anti-occidentale, dezbinare socială – „nu sunt altceva decât reverberații ale unui plan vechi, rafinat de-a lungul secolelor de imperialismul rus, un plan ce urmărește deznaționalizarea, dezbinarea și subordonarea popoarelor pe care Moscova le-a asuprit de mai bine de 200 de ani”.(Jurnal.md. 13 iulie 2025). Ierarhii ai Mitropoliei Moldovei se prezintă pompos drept apărători ai credinței, însă acțiunile lor servesc fățiș agenda geopolitică a Moscovei. Sub masca evlaviei, „Patriarhia Rusă… reușește să restabilească peste aproape întreg spațiul defunctei Uniuni Sovietice dirijarea centralizată” – iar Biserica devine un vehicul pentru „adunarea imperiului”, după cum sugerează și sloganul cinic „ЦЕРКОВЬ СОБИРАЕТ ДЕРЖАВУ!” („Biserica adună statul [imperial]”) vehiculat de propaganda rusă. (Veronica Boldișor, Facebook, 7 septembrie 2024)
Mitropolia Moldovei condusă de ÎPS Vladimir (Cantarean) și-a dovedit loialitatea față de Patriarhul Kirill și Kremlin, chiar și atunci când aceasta a însemnat complicitate tacită la crime. Deși în 1918 Patriarhia Moscovei (prin Patriarhul Tihon) a avut curajul să anatemizeze regimul criminal bolșevic, în 2022 Patriarhul Kirill a ales să binecuvânteze războiul de agresiune contra Ucrainei, sfințind tancuri și propagând ideologia „lumii ruse” mesianice. Cu toate acestea, Mitropolia Moldovei nu s-a distanțat niciodată de Kirill, continuând să-i pomenească numele la slujbe și rămânând sub ascultarea sa. Ori, „a nu te distanța de o entitate religioasă condusă de un patriarh care susține vărsarea de sânge înseamnă a-i fi complice”. Această alegere morală gravă arată adevărata fidelitate a clericilor de la Chișinău – nu față de credincioșii din Moldova, ci față de interesele geopolitice ale Moscovei.
Retorica și acțiunile Mitropoliei Moldovei demonstrează că aceasta funcționează ca un braț spiritual al războiului hibrid pe care Rusia îl poartă împotriva Republicii Moldova, în special împotriva orientării sale pro-europene. Nu este o acuzație gratuită, ci chiar concluzia formulată de Mitropolia Basarabiei (structura canonică a Patriarhiei Române) într-un recent comunicat: „unii ierarhi și clerici ai Mitropoliei Chișinăului… se fac complici direcți într-un război hibrid purtat împotriva identității, spiritualității și aspirațiilor europene ale poporului nostru” (JURNAL.MD (R. Moldova), 13 iulie 2025). Altfel spus, sub paravanul predicilor și al grijii pastorale se duce o luptă ideologică menită să slăbească atașamentul cetățenilor față de valorile europene și naționale românești, aliniindu-i în schimb la „valorile” euroasiatice promovate de Kremlin.
Cum se manifestă concret acest război spiritual? În primul rând prin discursul public al unor ierarhi precum Episcopul Marchel de Bălți, Episcopul Ioan de Soroca, Episcopul Petru de Ungheni ș.a. Aceștia propagă mesaje care demonizează Occidentul și România, instigând frica de integrarea europeană (prezentată drept un pericol pentru credință și moralitate) și opunându-se fățiș orientării pro-UE a Chișinăului. Ei se erijează în apărători ai „tradițiilor strămoșești”, însă în numele acestei apărări atacă virulent tot ce ține de parcursul european: valorile democratice, libertățile civile, parteneriatele strategice ale țării. Mitropolia Basarabiei îi numește pe bună dreptate „slujitori nevrednici ai unui regim agresor”, care încearcă să acopere vocea poporului cu minciuna și ura, mai ales în perioade-cheie precum campaniile electorale.
Acest aliat intern al propagandei ruse lovește exact în ceea ce constituie fundamentul identitar și aspirațional al Republicii Moldova: limbă, cultură românească, orientare europeană. „Acești «eroi» compromiși atacă cu o agresivitate uluitoare tot ceea ce este românesc, tot ceea ce este sfânt, tot ceea ce este democratic, tot ceea ce unește acest neam cu valorile ortodoxe autentice” – se arată în același comunicat al Mitropoliei Basarabiei. Altfel spus, în viziunea clericilor filoruși, orice legătură cu România sau Europa devine un inamic de moarte al „credinței adevărate”. Este exact narativul Kremlinului, ambalat însă în vocabular pseudo-teologic și livrat de pe amvon către populație.
De fapt, Mitropolia Moldovei acționează ca o veritabilă platformă de influență în războiul hibrid: răspândește dezinformare, întreține teorii conspiraționiste (adesea cu tentă apocaliptico-religioasă împotriva Occidentului), cultivă nostalgia după Uniunea Sovietică și ostilitatea față de vecinii România și Ucraina. Totul sub pretextul apărării Ortodoxiei. În realitate, această instituție devine un scut pentru interesele rusești – oferind acoperire spirituală pentru acțiuni subversive seculare. Preoții subordonați Moscovei iau parte la proteste antiguvernamentale, își îndeamnă enoriașii să nu susțină reformele „dictate de UE” și se poziționează invariabil de partea politicienilor pro-Kremlin în discursul public. Astfel, Mitropolia Moldovei a ajuns o frână majoră în calea cursului pro-european al țării, o fortăreață a „lumii ruse” care se opune deschis parcursului firesc spre comunitatea europeană.
Pentru a-și îndeplini misiunea în acest război hibrid, Mitropolia subordonată Moscovei folosește o gamă variată de instrumente de manipulare și propagandă. Nu sunt acțiuni strict spirituale, ci operațiuni bine gândite, care adesea depășesc cu mult sfera religioasă. Iată care sunt principalele mijloace folosite:
Rețele media paralele și dezinformarea online: În ultimii ani s-a construit, în orbita Bisericii ruse din Moldova, un întreg ecosistem mediatic dedicat propagandei pro-Kremlin. „Instrumentele acestui război hibrid, după cum arăta într-un articol Preotul Ilie Cucu pe site-ul Mitropoliabasarabiei.md, sunt diverse: televiziunile TV6, Canal 5, o rețea de zeci de canale pe Telegram – «Православная Молдова и Мир», «Sare și Lumină», «Viața Eparhiei de Soroca și Drochia», «Viața Eparhiei de Bălți și Fălești», «Чёрное и Белое», «Sputnik Moldova 2.0», «KP Moldova», «Бельцы 24» și altele”. La acestea se adaugă site-uri agresiv propagandistice precum Tradiția.md, Raskolam.net, Evenimentul.md, Glasove.com, KP.md ș.a. care toarnă zilnic dezinformări și mesaje de ură. Titlurile promovate de aceste oficine spun totul: „Bucureștiul a declarat război Bisericii Ruse din Moldova”, „28 iunie – Ziua eliberării Basarabiei de sub ocupația românească”, „Patriarhatul Constantinopolului ca instrument politic: activitatea distructivă a patriarhului Bartolomeu” ș.a.. Aceste narațiuni false – care prezintă România drept agresor, Unirea din 1918 drept ocupație, sau justifică războiul din Ucraina ca pe o cruciadă sfântă – sunt distribuite apoi de o armată de troli și conturi false pe rețele sociale, amplificându-le viral. Mitropolia Basarabiei a atras atenția că asemenea operațiuni de dezinformare necesită resurse tehnice și financiare uriașe și „tindem să credem că există un plan minuțios orchestrat de serviciile secrete ruse, care utilizează Mitropolia moscovită din Chișinău ca pe un instrument politic”. Cu alte cuvinte, propaganda difuzată sub acoperire bisericească nu e deloc întâmplătoare, ci face parte din strategia serviciilor rusești. Sursa sa este trădată și de limbajul folosit: sub lozinca apărării „dreptei credințe pravoslavnice”, aceste canale „manipulează conștiințe, incită la ură, seamănă vrajbă și îndeamnă la dezbinare prin toate căile posibile, sub forma unui prozelitism extremist”. (mitropoliabasarabiei.md, 12 iulie 2025). Iar această otravă informațională este turnată nu doar online, ci și pe hârtie: s-au tipărit ziare și broșuri cu mesaj pro-Kremlin și anti-occidental, distribuite în biserici și chiar din poartă în poartă către populație.
„Pelerinaje” orchestrate pentru influențarea clerului: O metodă insidioasă prin care Moscova și oamenii săi din Moldova au încercat să-și consolideze influența este organizarea de pseudo-pelerinaje pentru preoți, de fapt excursii de recrutare și îndoctrinare. În vara anului 2024, presa a dezvăluit că peste 120 de preoți ai Mitropoliei Moldovei au fost duși în Rusia în august-septembrie, aceste deplasări fiind organizate de oligarhul fugar Ilan Șor. Scopul real? Potrivit investigațiilor, clericii ar fi fost instruiți să facă propagandă împotriva Maiei Sandu și a referendumului din octombrie, primind în schimb „cadouri” generoase și carduri bancare MIR cu promisiunea finanțării bisericilor lor (Europa Liberă Moldova, 23 septembrie 2024). Cu alte cuvinte, preoții erau mituiți și mobilizați politic sub paravanul vizitării „locurilor sfinte” de la Moscova. Sesiunile de „formare” au inclus și tratamente luxoase – mese îmbelșugate, cazare gratuită – plătite posibil din banii furați ai contribuabililor moldoveni (celebrul „miliard” deturnat, la care Șor a fost părtaș). Unii preoți au fost surprinși chiar prin berăriile locale, semn al adevăratei „învățături duhovnicești” primite în Rusia.
Inițial, Mitropolia Chișinăului a negat orice implicare, pretinzând că nu știe de aceste vizite și condamnând formal implicarea clericilor în politică. Ulterior însă, și-a nuanțat poziția, admițând într-un comunicat că „voiajurile sunt organizate și finanțate de Patriarhia Rusă cu scopul de a familiariza clerul moldovean cu patrimoniul spiritual și istoric al Bisericii Ortodoxe Ruse și a consolida legăturile frățești” între biserica din Rusia și cea din Moldova. Mitropolia a insistat că interpretările privind scopuri politice ar fi „eronate” și a prezentat drept dovadă declarațiile preoților întorși, care au negat că ar fi primit bani.
Desigur, aceste dezmințiri sunt puțin credibile, dat fiind că momentul ales pentru „consolidarea legăturilor frățești” este în plin război al Rusiei contra Ucrainei – ceea ce ridică serioase semne de întrebare. Chiar editorialiști de la Chișinău au remarcat ironia: „momentul pe care Patriarhia Rusă l-a ales pentru «consolidarea legăturilor frățești» nu e cel mai potrivit, dacă privim cum își consolidează ea «legăturile frățești» cu ucrainenii bombardați și omorâți de armata rusă”. ()Ziarul Național, 16 septembrie 2024). Așadar, aceste pelerinaje par mai degrabă misiuni de partid decât călătorii spirituale – parte integrantă a războiului hibrid, menite să întărească influența Moscovei asupra clerului și să implice Biserica în bătăliile politice interne.
Susținerea directă a propagandei ruse și a campaniilor calomnioase: Canalele media afiliate Mitropoliei Moldovei subordonate Moscovei nu doar răspândesc dezinformări inofensive, ci lansează atacuri calomnioase de o gravitate extremă, care servesc intereselor geopolitice ruse. Țintele predilecte sunt România, NATO, UE, Ucraina – prezentate drept dușmani ai credinței și ai Moldovei. După cum arătam, site-urile controlate din umbră de clericii filoruși titrau, la unison cu presa propagandistică de la Moscova, formulări instigatoare precum „Bucureștiul a declarat război Bisericii Ruse din Moldova” sau celebra teorie a „eliberării Basarabiei de sub jugul românesc” (descriind ocuparea sovietică din 1940 drept fapt pozitiv). Mai mult, se difuzează în spațiul public minciuni menite să discrediteze direct Mitropolia Basarabiei (loială Bucureștiului) și statul român. De pildă, Episcopul Marchel de Bălți a afirmat recent că „bisericile moldovenești devin proprietatea statului român după revenirea la Mitropolia Basarabiei” – o absurditate sfruntată, demontată prompt de Mitropolia Basarabiei ca fiind „nu doar minciuni sfruntate, ci și atentate la demnitatea și alegerea liberă a credincioșilor”. Astfel de dezinformări au scopul să sperie credincioșii (cum că România le va fura bisericile) și să calomnieze ierarhia basarabeană. De asemenea, prin intermediul foilor volante și al predicilor, preoții filoruși insinuează că UE ar impune imoralitate (aluzie la drepturile comunității LGBT sau secularizare), că NATO ar vrea război, că România dorește să „înghită” Moldova. Toate aceste mesaje false și pline de ură sunt elemente clasice de război informațional și psihologic, menite să întoarcă populația împotriva aliaților firești și să o facă vulnerabilă la influența rusă.
Mitropolia Basarabiei avertiza că „Republica Moldova a devenit teatrul unor tensiuni provocate de reprezentanții structurii religioase afiliate Patriarhiei Ruse… Evenimentele recente nu sunt altceva decât reverberații ale unui plan vechi, rafinat de-a lungul secolelor de imperialismul rus, un plan ce urmărește deznaționalizarea, dezbinarea și subordonarea popoarelor pe care Moscova le-a asuprit de mai bine de 200 de ani”. Iar „sursele de dezinformare aflate în slujba preoților moscoviți” nu acționează singure – ele au în spate bani și strategie, dovadă fiind și calitatea materialelor tipărite și a producțiilor video difuzate, improbabil de susținut fără sponsorizări substanțiale (Jurnal.md, 13 iulie 2025).
Prin aceste mijloace – propaganda mediatică intensă, infiltrarea clerului prin „excursii” cu parfum de mită și campanii de ură – Mitropolia Moldovei s-a transformat într-un adevărat agent de influență. Practic, ea oferă o acoperire religioasă acțiunilor care în mod normal ar fi catalogate drept ingerință externă sau subversiune. Sub protecția libertății religioase, se derulează o amplă operațiune anti-occidentală și anti-națională. De aceea, tot mai multe voci din societatea civilă și din mediul politic de la Chișinău au început să denunțe această stare de fapt și să ceară măsuri împotriva implicării politice a Bisericii ruse. Până recent, autoritățile au fost reticente, temătoare să nu fie acuzate de îngrădirea cultelor – lucru speculat de Mitropolia pro-Moscova, care imediat ce a fost criticată a pozat în victimă (acuzând o fantasmagorică „persecuție” și „tortură morală” din partea statului). Dar, după cum vom vedea, situația a ajuns prea departe pentru a mai fi tolerată pasiv.
O țintă prioritară a retoricii și acțiunilor ostile ale Mitropoliei subordonate Moscovei o reprezintă tot ceea ce este legat de România: de la limba și identitatea românească a basarabenilor, până la însăși prezența canonică a Bisericii Ortodoxe Române (BOR) pe teritoriul Republicii Moldova, prin Mitropolia Basarabiei. Acest conflict religios are rădăcini istorice adânci. După cum se știe, Mitropolia Basarabiei (întemeiată inițial în 1925, ca parte a BOR) a fost desființată abuziv de sovietici în 1944 și înlocuită cu structura Patriarhiei Moscovei. După independență, în 1992, BOR a reactivat Mitropolia Basarabiei, însă autoritățile moldovenești (sub influența Mitropoliei Moscovei) au ținut-o în ilegalitate timp de 10 ani, până când o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului în 2002 a obligat statul să o recunoască.
În toată acea perioadă, clericii și credincioșii Mitropoliei Basarabiei au fost persecutați de autoritățile de stat ale R. Moldova și de reprezentanții locali ai Patriarhiei Ruse. Prim-ministrul Ion Sturza, de exemplu, într-o scrisoare din 20 iulie 1999, motiva refuzul Guvernului de a înregistra Mitropolia Basarabiei, sub pretextul că aceasta nu era „un cult aparte” ci constituia „o grupare schismatică în cadrul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova.” Abia la 30 iulie 2002 „lumina a învins întunericul” – după cum plastic spunea un ierarh basarabean – când guvernul comunist de atunci, forțat de verdictul CEDO, a înregistrat Mitropolia Basarabiei ca unică structură bisericească canonică succesoare a vechii Mitropolii a Moldovei.
Această înfrângere juridică nu a fost nicidecum acceptată cu fair-play de către Patriarhia Moscovei sau de exponenții săi din Republica Moldova. Dimpotrivă, Mitropolia Moldovei, subordonată Moscovei, a continuat și continuă să ducă o campanie acerbă de discreditare și obstrucționare a Mitropoliei Basarabiei. Imediat după legalizarea Mitropoliei Basarabiei, preoții care au trecut sub jurisdicția BOR au fost pedepsiți: mulți au fost caterisiți (excluși din cler) de către Mitropolia Moldovei pe motiv de „trădare” – fiind acuzați că și-au încălcat jurământul și au părăsit samavolnic Biserica rusă.
Până astăzi, dacă o parohie își exprimă dorința de a schimba afilierea de la Moscova la București, reacția Mitropoliei Moldovei este una ostilă: procese în justiție (cum a fost cazul bisericii din Ghidighici (RFI, 20 martie 2024), când Mitropolia Moldovei a dat în judecată comunitatea care dorea trecerea la BOR), presiuni asupra preotului și credincioșilor, propagandă locală pentru a împiedica decizia. Cu toate acestea, fenomenul continuă: „De la începutul invaziei rusești în Ucraina, zeci de parohii au părăsit Mitropolia Moldovei (subordonată Patriarhiei Ruse) și au aderat la Mitropolia Basarabiei (parte a BOR)”, a declarat Mitropolitul Petru al Basarabiei (Radio Europa Liberă Moldova, 11 martie 2024). Motivul principal invocat de cei plecați este complicitatea morală a Patriarhiei Moscovei la agresiunea rusă și faptul că nu vor să fie asociați cu „lumea rusă” agresoare. Așadar, chiar unii clerici și credincioși reacționează sancționând atitudinea pro-rusă a ierarhiei de la Chișinău.
Discursul antiromânesc al acestei ierarhii este însă neobosit. Să inventariem câteva direcții ale anti-românismului Mitropoliei subordonate Moscovei:
Delegitimarea și demonizarea Bisericii Ortodoxe Române: În viziunea Patriarhiei Ruse, prezența BOR în Republica Moldova este „necanonică” și ilegitimă. Episcopi precum PS Ioan de Soroca acuză constant „ingerința Bisericii Ortodoxe Române în spațiul său canonic din Basarabia”, numind Mitropolia Basarabiei drept entitate „necanonică”. Aceasta, în pofida faptului că însăși Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol a recunoscut jurisdicția istorică a BOR în acest teritoriu (de exemplu, în 1925) și că instanțele europene au consfințit dreptul Mitropoliei Basarabiei de a exista. Totuși, pentru a crea confuzie în rândul credincioșilor, aparatul propagandistic al Mitropoliei Moldovei numește BOR drept „schismatică” în Moldova și se autointitulează pe sine drept unica „Biserică Ortodoxă din Moldova”. Practic, uzurpă titulatura de biserică națională, deși este doar o sucursală a Patriarhiei Moscovei. Mai mult, orice apropiere între BOR și credincioșii basarabeni e prezentată ca un act ostil: un exemplu fiind interpretarea vizitelor pastorale ale clericilor români ca „amestec” sau chiar ca parte dintr-un complot.
Site-urile afiliate rușilor au titrat că „Bucureștiul a declarat război Bisericii Ruse din Moldova”, distorsionând complet realitatea. Alte publicații pro-Moscova marchează date istorice într-o cheie stalinistă – de pildă, 28 iunie 1940 (ziua ocupației sovietice) e sărbătorită ca „Ziua eliberării de sub ocupația românească”, iar 1 decembrie 1918 (Ziua Unirii) e denigrată drept „zi neagră” în unele predici extremiste. Toate acestea sunt menite să slăbească legăturile de suflet dintre basarabeni și țara-mamă România, prezentând BOR ca pe un agresor sau uzurpator. Mitropolia Basarabiei a reacționat recent, cerând autorităților române chiar retragerea cetățeniei române acelor „preoți ai Kremlinului” care beneficiază de bursă și sprijin din România, dar în același timp discreditează BOR și statul român (Jurnal.md, 13 iulie 2025). Este o măsură drastică propusă, care arată însă gravitatea situației: preoți ce au jurat credință Patriarhiei Moscovei folosesc cetățenia și resursele românești ca să lupte chiar împotriva României și a Bisericii sale.
Propagarea urii împotriva identității românești și a unității naționale: Mitropolia pro-Moscova și exponenții săi au fost adesea nucleul campaniilor anti-românești din R. Moldova. S-au opus fățiș recunoașterii limbii române ca limbă de stat, au boicotat sau minimalizat evenimentele de comemorare a unionistilor și deportaților, și au promovat teza moldovenismului primitiv (conform căreia moldovenii nu sunt români). În școlile teologice aflate sub oblăduirea Mitropoliei Moldovei se insistă pe folosirea limbii „moldovenești” și pe separarea identitară față de România. Clerici cu viziuni imperialiste oficiază parastase pentru soldații sovietici „eliberatori” și ignoră voit martirii români ai ocupației comuniste. Mitropolia Basarabiei denunța „ipocrizia revoltătoare” a acestor clerici rusofili care „urmașii spirituali ai celor care au deportat, asuprit și ucis români basarabeni” pozează acum în patrioți și țin slujbe pentru victimele propriului regim ideologic. „Patriotismul lor mimat, cinic și mincinos este o insultă adusă jertfei martirilor, eroilor și sfinților care au plătit cu viața pentru libertatea și credința acestui popor”, se arată în același document. (Jurnal.md, 13 iulie 2025). Astfel, se evidențiază clar caracterul duplicitar și fals al naționalismului afișat de acești prelați filoruși: ei se declară mari apărători ai „neamului moldovenesc”, însă le contestă moldovenilor însăși rădăcina românească a identității și continuă opera regimurilor de ocupație care au „umilit, profanat și batjocorit acest pământ și acest popor” timp de două secole. În esență, anti-românismul promovat de Mitropolia Moscovei merge mână în mână cu anti-europenismul și cu menținerea unei viziuni de tip colonial asupra Moldovei – ca teritoriu ce ar aparține lumii ruse.
Atacuri și provocări directe la adresa Mitropoliei Basarabiei: În afară de propaganda mediatică, s-au înregistrat și acțiuni concrete menite să saboteze Biserica subordonată Patriarhiei Române. În anii trecuți au existat incidente în care preoți ai Mitropoliei Basarabiei au fost intimidați de persoane apropiate de eparhiile Moscovei, biserici trecute la BOR au fost blocate în procese juridice, iar credincioșii lor amenințați cu excomunicarea de către Mitropolia Moldovei. De asemenea, Mitropolia Chișinăului a încercat să profite de orice ezitare a autorităților române: de exemplu, s-a plâns la București că BOR „îi fură preoții” și a cerut dialog, în timp ce pe teren îi denigra ca „corupători” ai clerului. În 2021, Mitropolitul Vladimir i-a scris Patriarhului Daniel al României, chemându-l să intervină pentru dialog, dar simultan acuzând BOR că „corupe clericii” (adică îi atrage cu salarii mai mari). Acest dublu limbaj – diplomatic cu Bucureștiul, violent acasă – caracterizează perfect strategia Moscovei. Mai nou, văzând că pierde tot mai multe parohii după 2022, Mitropolitul Vladimir s-a plâns în scris chiar șefului său de la Moscova, Patriarhului Kirill, că „din cauza războiului din Ucraina, Mitropolia Moldovei suferă o criză de imagine în R. Moldova, fiind asociată cu ‘lumea rusă’, și pierde clerici și enoriași în favoarea Mitropoliei Basarabiei”. Practic, Vladimir admite problema de fond – asocierea cu agresorul îi alungă o parte din turmă – însă nu face nimic s-o corecteze (cum ar fi să condamne agresiunea). Dimpotrivă, se plânge la Kirill, deci rămâne în tabăra agresorului, preferând obediența față de Patriarhia rusă în locul unei atitudini morale care i-ar salva onoarea în fața propriului popor. Această atitudine confirmă încă o dată că pentru Mitropolia „întregii Moldove” contează mai mult ordinele de la Moscova decât binele credincioșilor din Moldova.
În concluzie, Anti-românismul nu este un derapaj de discurs, ci chiar cheia de boltă a întregii strategii: prin el, Moscova încearcă să rupă legăturile firești cu România și să țină Moldova captivă în orbita sa. Atacând constant Biserica Ortodoxă Română și identitatea românească a majorității populației, această instituție încearcă să taie punțile sufletești și culturale care leagă Basarabia de România și Europa, pentru a impune în schimb identitatea alternativă a „lumii ruse”. Aceasta nu este doar o chestiune bisericească, ci și una de securitate națională: o populație deznaționalizată și ostilă propriei identități e mult mai ușor de controlat și manipulat.
Influența nocivă a Mitropoliei subordonate Moscovei nu se limitează la catedrale și mănăstiri – ea s-a extins și în sfera politică, prin alianțe directe sau tacite cu politicieni cunoscuți ca fiind pro-Kremlin sau corupți. De-a lungul anilor, mulți lideri politici aflați la extremele pro-rusismului au căutat sprijinul Bisericii ruse din Moldova, iar ierarhii acesteia nu au ezitat să li se alăture, încălcând principiul neutralității politice a clerului. Ba dimpotrivă, unii episcopi și preoți au devenit actori activi în campaniile electorale, influențând votul credincioșilor în favoarea candidaților agreați de Moscova.
Un exemplu grăitor este Episcopul Marchel de Bălți, cunoscut pentru pozițiile sale radical proruse. În alegerile prezidențiale din 2016, PS Marchel a organizat o conferință de presă în care i-a îndemnat fățiș pe credincioși să-l voteze pe candidatul Igor Dodon (socialist, pro-Kremlin), atacând-o totodată pe contracandidata pro-europeană Maia Sandu în termeni de „necreștină” și „nepatriotă”(zdg.md, 4 noiembrie 2016). „Avem de ales un președinte din două candidaturi: un creștin sau un necreștin. Un patriot sau un nepatriot”, declara episcopul, lăudându-l pe Dodon ca „prieten al Bisericii” și insinuând că Maia Sandu ar fi o amenințare la adresa valorilor creștine. Mai mult, Marchel a lansat acuzații fantasmagorice la adresa Maiei Sandu (cum că ar fi introdus educație sexuală sau ar fi interzis rugăciunea în școli (ibidem), încercând clar să o discrediteze în ochii electoratului religios. Această implicare crasă în campanie a fost ulterior sancționată de autorități (existând chiar dosare penale in rem pentru amestecul clerului în alegeri), dar episcopul nu a pățit nimic concret. Iar Igor Dodon, odată ales președinte, a întors favorul: a decorat mai mulți ierarhi ai Mitropoliei Moldovei și a cultivat o relație deosebit de apropiată cu Mitropolitul Vladimir, participând la slujbe și evenimente bisericești cot la cot cu acesta.
Nu este deci surprinzător că și mai recent, Mitropolia Moldovei și unii clerici ai săi au fost asociați cu cercul oligarhico-politic al lui Ilan Șor, cea mai toxică emanație a influenței ruse. Am menționat deja pelerinajele plătite de Șor pentru preoți, cu scop propagandistic. În toamna 2022 – primăvara 2023, când rețeaua lui Șor organiza proteste violente la Chișinău cerând demisia guvernării pro-europene, au existat relatări că anumiți preoți din subordinea Moscovei încurajau pe ascuns enoriașii să participe la aceste manifestații, prezentându-le ca o luptă împotriva „uneltelor diavolului” (etichetă sub care erau puși liderii pro-occidentali). Mitropolia însăși, oficial, a încercat să se mențină deasupra politicii, dar acțiunile unor ierarhi precum Marchel sau episcopul de la Comrat (UTA Găgăuzia) au trădat simpatiile.
Un caz concret: Episcopul Marchel a lansat un apel la rugăciune pentru Victoria/Evghenia Guțul, guvernatoarea pro-rusă a Găgăuziei (alesă din Partidul Șor), atunci când aceasta a fost arestată pentru corupție. Faptul că un ierarh intervine public în favoarea unui politician anchetat, numindu-l practic „martir” și cerând îndurare divină pentru el, vorbește de la sine despre amestecul politicului și al sacrului. Mitropolia Basarabiei a calificat gestul drept dovadă că „acești clerici nu ezită să se solidarizeze și cu personaje compromise din politica moldovenească, precum [guvernatoarea arestată] Eugenia Guțu”. Iar exemplul nu este singular: de-a lungul timpului, prelații filoruși au cochetat cu diferite figuri dubioase – de la foști președinți comuniști până la oligarhi fugiți de justiție. Un comunicat recent îi enumeră printre aliații lor pe „Victoria Furtună, Ilan Șor, Alexei Lungu, Alexandr Nesterovschi, Evghenia Guțul, Vasile Tarlev și membrii unei grupări criminale cunoscute pentru legăturile cu Kremlinul”, toți acești „eroi” compromiși acționând cot la cot cu ierarhii filoruși împotriva intereselor naționale ale Moldovei. O galerie pestriță – de la Șor, hoțul miliardului, până la foști comuniști reciclați în patrioți de mucava. Toți însă găsesc aceeași umbrelă: loialitatea față de Moscova și complicitatea cu Biserica rusă din Moldova. În definitiv, îi unește serviciul în folosul Kremlinului.
Un aspect de o gravitate deosebită este atitudinea Mitropoliei Moldovei față de agresiunea rusă în Ucraina. În februarie 2022, când Rusia a declanșat invazia pe scară largă împotriva Ucrainei, toată lumea se aștepta ca măcar acum Biserica Ortodoxă Rusă să ia distanță de Kremlin, având în vedere uriașa vărsare de sânge între popoare creștine. Speranța a fost spulberată de Patriarhul Kirill, care nu doar că nu a condamnat războiul, ci l-a și justificat în predici, prezentându-l ca pe o luptă „metafizică” între bine și rău, ba chiar a binecuvântat personal ofițeri și armament rusesc. În fața acestei poziții șocante, numeroase Biserici Ortodoxe din lume au protestat; în Ucraina, Biserica subordonată Moscovei s-a rupt parțial de Kirill, condamnând agresiunea. În schimb, Mitropolia Moldovei a ales tăcerea complice. Nu a emis nicio declarație oficială de condamnare a războiului, nu a pomenit victimele ucrainene, nu s-a delimitat sub nicio formă de Patriarhia rusă. Mitropolia Basarabiei a subliniat acest lucru retoric: „Ar fi fost cazul ca și Mitropolia Moldovei să facă o declarație în acest sens, să se distanțeze de o Patriarhie care susține vărsarea de sânge! De ce nici până azi n-a făcut-o?”. Întrebarea planează și răspunsul e limpede – pentru că Mitropolia Moldovei a preferat să rămână fidelă Patriarhului Kirill, chiar cu prețul credibilității sale în fața propriilor enoriași. Iar consecințele se văd: după cum am menționat, zeci de parohii au rupt legătura cu ea în semn de protest față de asocierea cu agresorul rus.
Însuși Mitropolitul Vladimir recunoștea într-o scrisoare că „din cauza războiului din Ucraina, Mitropolia Moldovei suferă o criză de imagine… fiind asociată cu ‘lumea rusă’”. Totuși, în loc să repare această imagine printr-o poziție morală clară, el s-a plâns la Moscova și a continuat ca și până atunci. Putem spune deci că Mitropolia Moldovei, prin inacțiune și tăcere, a oferit o formă de susținere indirectă invaziei ruse.
În plus, există suspiciuni rezonabile că unii preoți sau monahi ar fi fost chiar folosiți ca agenți de influență în sprijinul efortului de război: să ne amintim tradiția veche a KGB-ului de a recruta informatori în rândul clerului – continuată astăzi de FSB. Serviciile ucrainene de securitate (SBU) au arestat zeci de clerici ai Bisericii ruse din Ucraina sub acuzații de trădare sau spionaj (unii transmiteau coordonate pentru bombardamente) (Europa liberă România, 17 decembrie 2022) Nu este exclus ca și pe teritoriul R. Moldova să existe preoți „cu două fețe” care transmit informații sau propagandă sub acoperirea sutanei. Cu atât mai mult cu cât mesajele transmise de Mitropolia de la Chișinău pe rețelele sociale urmează îndeaproape linia ideologică trasată de Patriarhul Kirill – după cum observa o analiză din presa independentă (deschide.md, 4 august 2025).
În fine, reacția Mitropoliei Moldovei când cineva a sugerat limitarea influenței sale spune totul: în septembrie 2024, deputatul PAS Vasile Șoimaru a opinat că, dacă preoții continuă să se implice în jocuri politice pro-ruse (referindu-se la pelerinajele la Moscova), ar putea fi luată în calcul interzicerea activității Mitropoliei subordonate Patriarhiei Ruse. Deși a fost o opinie izolată (respină imediat de președintele Maia Sandu și de conducerea PAS ca nefiind politica oficială), Sinodul Mitropoliei Moldovei a reacționat virulent. Într-o declarație publicată pe 7 septembrie 2024, au acuzat autoritățile de „tortură morală” împotriva bisericii și au amenințat voalat cu revolta populară: „Ne adresăm autorităților statului să înceteze tortura morală la adresa Bisericii. În caz contrar… ne asumăm angajamentul să vă punem față în față cu poporul dreptmăritor al Moldovei”.
Practic, Mitropolia lui Vladimir s-a poziționat de parcă ar fi deasupra statului, lansând un avertisment cu iz de mobilizare a credincioșilor împotriva guvernului. Aceasta este o retorică extrem de periculoasă, ce amintește de atitudinea Bisericii Ortodoxe Ruse din Ucraina înainte de a fi sancționată de stat – poziționând biserica într-o postură de actor politic insurgent. Răspunsul a provocat reacții dure din partea comentatorilor: într-un editorial intitulat sugestiv „Cine și cum îi ‘torturează moral’ pe preoții Bisericii Ruse din Moldova”, jurnalistul Nicolae Negru remarca bizarele coincidențe: fix când rușii bombardează Ucraina în numele „legăturilor frățești”, la Chișinău preoții ruși vorbesc de „tortură” dacă statul încearcă să se apere. El demasca și minciuna Mitropoliei cum că preoții întorși de la Moscova „n-ar fi primit ajutor financiar” – întrebând retoric cine a plătit atunci ospățurile boierești ale pelerinilor lui Șor. Concluzia e clară: Mitropolia Moldovei a devenit un actor politic partizan, care sare în apărarea intereselor ruse și ale sateliților Moscovei ori de câte ori acestea sunt amenințate. În schimb, când e vorba să apere interesul național al Republicii Moldova (de pildă, condamnând un război barbar la hotar), alege să tacă. O astfel de instituție și-a trădat menirea spirituală și acționează ca parte integrantă a războiului hibrid împotriva Moldovei.
Un element de o ipocrizie frapantă în toată această ecuație este atitudinea duplicitară a unor ierarhi și preoți ai Mitropoliei Chișinăului față de România. Public, în Moldova, ei lansează mesaje vehement anti-românești și își afirmă ostilitatea față de BOR și statul român. Însă, în același timp, profită din plin de deschiderea și sprijinul oferit de România – fie că e vorba de acces la pelerinaje, parteneriate culturale, finanțare europeană sau chiar cetățenie și burse de studiu. Această cooperare duplicitară a fost expusă recent de Mitropolia Basarabiei într-un comunicat fără precedent ca duritate: „Aceiași ierarhi și clerici rusofili care discreditează public Mitropolia Basarabiei, Biserica Ortodoxă Română și Statul Român își doresc să întrețină, în același timp, relații și parteneriate cu parohii, mănăstiri și instituții bisericești și publice din România”. Cu alte cuvinte, vor să stea cu picioarele în două luntri: să continue să ia resurse și legitimitate din România, în timp ce acasă îi toarnă acesteia vitriol propagandistic.
Sunt numeroase exemple concrete ale acestui fenomen de duplicitate:
Proiecte și vizite finanțate de România/UE: Un caz relatat este al Episcopiei de Soroca, conduse de PS Ioan Moșneguțu (subordonat Moscovei). Aceasta a organizat un pelerinaj în județele Iași, Suceava și Neamț (România), în parteneriat cu o parohie din Soroca, o biserică din Iași și o fundație din Iași, în cadrul unui proiect european transfrontalier finanțat de UE. Practic, bani europeni (prin programul România–R. Moldova) au fost accesați pentru ca preoții Mitropoliei Moscovei să facă vizite în România. Mitropolia Basarabiei subliniază că acesta e doar un exemplu din multele vizite, pelerinaje și slujbe pe care episcopul Ioan Moșneguțu le-a făcut, neinvitat de nimeni, în România. (Jurnal.md, 13 iulie 2025). De altfel, PS Ioan a fost surprins adesea în ultimii ani prin mănăstirile din România – de pildă, în 2018 el a slujit la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini, Suceava, împreună cu un membru al Sfântului Sinod al BOR. Asta, în timp ce în Moldova același episcop Ioan proclama sus și tare „necanonicitatea Mitropoliei Basarabiei” și critica Patriarhia Română pentru „ingerință în teritoriul său canonic”. Un alt exemplu: preoții Vicariatului de Soroca (parte a Mitropoliei Moldovei) au participat la evenimente culturale la Iași și la proiecte pentru tineri în parteneriat cu o parohie din Brașov. În iulie 2025, delegați ai Mitropoliei Chișinăului au luat parte la conferințe organizate în trei județe din România, „afișându-se ca promotori ai dialogului și ai cooperării, deși acasă, în Republica Moldova, propagă un discurs agresiv, mincinos și denigrator la adresa aceleiași Românii care le deschide porțile”. Imaginea este de un absurd trist: în România, acești clerici pozează în parteneri respectabili, se bucură de ospitalitate și chiar de fonduri, iar peste Prut revin și spun credincioșilor că România e „ocupantul”, „dușmanul credinței” etc. Mitropolia Basarabiei deplânge situația, arătând că „numeroase proiecte transfrontaliere, finanțate din fonduri europene și sprijinite de instituții ale Statului Român și ale Patriarhiei Române, au ca beneficiari direcți parohii, mănăstiri și clerici aparținând Mitropoliei Chișinăului, adică acele structuri bisericești care, în mod paradoxal și revoltător, adoptă în Republica Moldova un discurs constant de ostilitate față de BOR, față de identitatea națională românească și față de valorile democratice europene”. (Jurnal.md, 13 iulie 2025). Acest citat rezumă perfect problema: România (stat și biserică) îi tratează frățește, îi finanțează uneori indirect, iar ei mușcă mâna întinsă, promovând anti-românismul.
Acces la fonduri și facilități din România: După 1990, sute de preoți și studenți teologi din R. Moldova (inclusiv din cei loiali Moscovei) au beneficiat de burse la seminarii și facultăți din România, de ajutoare materiale (cărți, veșminte, construcții de biserici) și chiar de cetățenie română cu toate avantajele aferente. Bucureștiul nu a discriminat oficial între clericii pro- sau anti-români, considerând – idealist – că toți fac parte din același trup al Bisericii și al neamului. Din nefericire, multe dintre aceste investiții au fost folosite împotriva scopului lor: „mulți tineri după ce beneficiază de studii pe malul drept al Prutului se întorc în Republica Moldova pentru a sluji interesele… [Patriarhiei Moscovei]”, semnalează Mitropolia Basarabiei. Mai grav, nu puțini preoți ai Mitropoliei Moldovei dețin cetățenia română (unii chiar și pe cea a UE prin alte țări), ceea ce nu i-a împiedicat să participe la campanii de denigrare a statului român. De aceea, Mitropolia Basarabiei a făcut acel apel inedit către autoritățile române să li se retragă cetățenia acelor clerici care „călătoresc la mănăstirile din România, beneficiază de sprijin financiar, burse, indemnizații și fonduri generoase din partea statului român, dar discreditează în același timp Mitropolia Basarabiei, BOR și statul român” (ibidem). În apelul amintit se sublinia că s-a „ajuns prea departe” cu această situație intolerabilă. Practic, Biserica Română s-a văzut nevoită să ia atitudine în fața unui paradox toxic: clerici formați și susținuți de România, dar care acționează ca și cai troieni ai propagandei ruse. S-a ajuns până acolo încât instituții de stat sau ONG-uri din România organizau tabere de vară, conferințe și activități pastorale în parohiile conduse de cei mai înverșunați propagandiști filoruși – dându-le acestora un capital de imagine și resurse pe care apoi ei le foloseau ca să combată chiar valorile românești și europene. Mitropolia Basarabiei a declarat ferm că „nu va mai tolera ca asociații, fundații și ONG-uri din România să organizeze tabere, conferințe, cursuri de formare sau activități pastorale în parohiile conduse de cei mai înverșunați slujitori ai propagandei rusești”. Este, în fond, o măsură de igienă morală: nu poți sprijini pe cel care te lovește.
Toate aceste exemple arată un joc dublu periculos. Pe de o parte, ierarhii Mitropoliei Moldovei caută să beneficieze de pe urma bunăvoinței României și a UE (bani, contacte, recunoaștere internațională – căci altminteri în ochii lumii civilizate sunt izolați alături de Kiril). Pe de altă parte, nu încetează nicio clipă campania de stigmatizare a României și a BOR în fața propriilor credincioși din Moldova, încercând să-i mențină într-o stare de ostilitate față de tot ce vine dinspre București. Această atitudine duplicitară e folosită abil și mediatic: atunci când participă la proiecte comune cu românii, o prezintă ca dovadă că „nu e nevoie de Mitropolia Basarabiei, căci iată, și Patriarhia Rusă cooperează cu România”. În același timp, propaganda lor internă spune că „Moldova nu are nevoie de Biserica Română, căci noi oricum suntem recunoscuți de BOR și cooperăm”, deturnând sensul acelor proiecte de bună credință. Mitropolia Basarabiei avertizează că „aceste gesturi, deși la prima vedere par nevinovate, sunt folosite abil, atât mediatic cât și pastoral, pentru a justifica prezența, dominația și pretențiile unei structuri bisericești străine pe teritoriul Republicii Moldova”. Cu alte cuvinte, se creează un paravan de respectabilitate: vedeți, și rușii cooperează cu românii, deci rușii sunt în regulă aici, nu trebuie să plece nicăieri. Este o manipulare construită tocmai pe baza bunăvoinței României.
Date fiind acestea, se impune nu doar demascarea publică a acestei duplicități (ceea ce deja Mitropolia Basarabiei și presa independentă fac), ci și măsuri concrete pentru a-i pune capăt. Statul român, la rândul său, va trebui probabil să fie mai vigilent la canalizarea ajutoarelor spre R. Moldova, condiționându-le de evitarea beneficiarilor ingrați și ostili. Însă, mai important, statul Republica Moldova însuși trebuie să conștientizeze riscul acestor legături perfide și să ia decizii în consecință.
Luând în considerare cele expuse mai sus, nu mai putem vorbi aici doar de rivalități confesionale. Mitropolia Moldovei (subordonată Moscovei) funcționează ca un agent de influență străin, infiltrat chiar în inima societății noastre și atent să submineze statul din interior. Prin urmare, autoritățile Republicii Moldova, dar și societatea civilă, au nu doar dreptul, ci și obligația de a acționa ferm pentru a contracara această amenințare. Desigur, orice măsură trebuie calibrată cu grijă, pentru a nu leza libertatea religioasă a cetățenilor de rând. Ținta trebuie să fie abuzul de libertate religioasă în scopuri anti-statale, nu credința sinceră a oamenilor. Multe democrații s-au confruntat recent cu situații similare – cel mai apropiat caz fiind al Ucrainei, unde statul a intervenit împotriva Bisericii afiliate Moscovei în contextul războiului. Și Republica Moldova trebuie să ia decizii curajoase.
Iată o serie de recomandări concrete ce s-ar putea formula pentru autoritățile de la Chișinău:
1. Măsuri legislative ferme pentru protejarea securității naționale în domeniul religios: Parlamentul și Guvernul ar trebui să elaboreze un cadru legal care să prevină și să sancționeze situațiile în care o instituție religioasă este controlată de o putere străină ostilă sau se implică în acțiuni subversive. Un exemplu demn de analizat este modelul Letoniei, unde în 2022 s-a adoptat o lege ce a impus Bisericii Ortodoxe locale să devină autonomă față de Patriarhia Rusă, ca „imperativ legal” pentru securitatea țării. De asemenea, Ucraina a înaintat pe același drum: după percheziții ale SBU care au descoperit propagandă și chiar spionaj în mănăstirile subordonate Moscovei (Europa liberă România, 7 decembrie 2022) Consiliul Securității Naționale al Ucrainei a recomandat guvernului interzicerea activității Bisericii Ortodoxe Ucrainene (Patriarhia Moscovei). Rada a și votat în prima lectură o lege de interzicere. Moldova ar putea, fără a încălca libertatea religioasă, să ceară prin lege ca orice comunitate religioasă să nu fie condusă de o entitate dintr-un stat agresor. Statutul actual al Mitropoliei Moldovei (subordonată canonic și financiar Moscovei) este problematic în contextul agresiunii ruse. O lege ar putea impune, de exemplu, ca Mitropolia Chișinăului să se reorganizeze și să ceară autocefalie reală, rupând legăturile de subordonare față de Patriarhia rusă. Dacă refuză, i s-ar putea suspenda personalitatea juridică sau interzice funcționarea, pe motiv de securitate națională. Evident, o asemenea decizie trebuie bine fundamentată juridic și comunicată, pentru a nu fi interpretată ca o interdicție a Ortodoxiei (ceea ce propaganda rusă ar încerca să clameze). Însă trebuie spus clar: nu Ortodoxia ar fi vizată, ci loialitatea față de un stat agresor. În paralel, s-ar putea cere oficial Mitropoliei Moldovei să-și schimbe denumirea (să nu mai folosească titulatura provocatoare de „a Întregii Moldove”) – eventual, „Mitropolia Chișinăului subordonată Patriarhiei Moscovei” ar fi o denumire onestă care să apară în actele oficiale, ca cetățenii să știe cu cine au de-a face.
2. Monitorizarea strictă a finanțărilor și tranzacțiilor financiare ale entităților religioase: Statul trebuie să își folosească pârghiile (prin Centrul Național Anticorupție, Serviciul de Informații și Securitate – SIS, Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor etc.) pentru a urmări fluxurile de bani care alimentează activitățile subversive sub acoperire bisericească. După cum a reieșit, pelerinajele la Moscova au fost sponsorizate de oligarhi fugari, iar canalele media Telegram și tipăriturile necesită finanțare externă. Este probabil ca bani murdari (proveniți din scheme de corupție gen furtul miliardului) să fie folosiți pentru a mitui clerici și a finanța propaganda. Patriarhia Moscovei, de exemplu, trimite bani și face donații în natură (literatură religioasă propagandistică, materiale) către eparhiile sale din Moldova. Autoritățile ar trebui să instituie obligativitatea transparenței financiare pentru cultele religioase: să declare toate donațiile externe peste un anumit prag, să li se verifice legal proveniența fondurilor și scopul. Dacă se depistează finanțări ilegale sau nedeclarate din străinătate (mai ales dinspre Rusia sau Belarus), acestea ar trebui blocate și confiscate, iar responsabilii sancționați. Un mecanism util ar fi adoptarea unei legislații de tip „agent străin” (asemănătoare celei din SUA sau din alte țări), care să se aplice nu doar ONG-urilor, ci și cultelor ce fac politică: dacă o entitate religioasă se implică în lobby politic și primește finanțare externă, să fie obligată să se înregistreze ca atare și să suporte un control mai sever. În felul acesta, ar deveni mult mai dificil pentru Moscova să alimenteze din umbră operațiunile religioase din Moldova. Totodată, politicienii autohtoni care colaborează cu clerul filorus (cum a fost cazul Șor & comp) ar trebui și ei investigați pentru eventuale fapte penale (corupere de persoane, instigare la ură religioasă etc.). Există temei juridic: dacă se probează că Șor a plătit preoți să facă propagandă politică, aceasta intră sub incidența Codului Penal (coruperea alegătorilor, amestec în exercitarea drepturilor electorale etc.). Atragerea răspunderii penale ar descuraja astfel de practici în viitor.
3. Filtrarea influenței externe în spațiul informațional religios: Este imperativ ca organele abilitate (Consiliul Audiovizualului, SIS, instituțiile cyber) să identifice și contracareze rețelele de propagandă online și media asociate cu Mitropolia pro-Moscova. După cum a fost documentat, există o întreagă infrastructură de site-uri și canale Telegram/Facebook folosite pentru a difuza mesaje anti-românești și anti-occidentale sub paravan „ortodox”. Multe dintre acestea probabil operează ilegal sau semi-clandestin (fără date de contact clare, servere în străinătate). Autoritățile pot colabora cu partenerii internaționali (inclusiv cu firme de social media) pentru blocarea acestor resurse pe teritoriul Moldovei, acolo unde ele încalcă legea (de exemplu, incită la ură interetnică sau la violență). Deja în decembrie 2022, guvernul a interzis difuzarea unor posturi TV pro-ruse care manipulau opinia publică; o măsură similară poate fi extinsă la site-uri și canale online. De asemenea, trebuie expus public cine se află în spatele acestor platforme: dacă în spatele site-ului Traditia.md sau a canalelor „Orthodox Moldova” stau preoți anume sau activiști plătiți de ei, populația are dreptul să știe. Odată scoși la lumină, impactul lor ar scădea. În paralel, e nevoie de campanii de educație mediatică centrate pe comunitățile religioase: oamenii trebuie învățați să deosebească informațiile autentice de propaganda politizată care vine ambalată în straie bisericești. Prin parteneriat cu ONG-uri și cu Biserica Ortodoxă Română (Mitropolia Basarabiei), s-ar putea organiza sesiuni în parohii despre pericolul dezinformării și al ideologiilor străine infiltrate în mesajul religios. Filtrarea influenței externe înseamnă, în fond, crearea unei imunități a societății la narativele ostile – iar asta se face atât prin acțiune represivă (înlăturarea surselor toxice), cât și prin acțiune constructivă (oferirea unei contranarațiuni sănătoase).
4. Reglementarea comunicării religioase și sancționarea implicării politice a cultelor: Actuala lege privind cultele din Republica Moldova interzice în principiu implicarea organizațiilor religioase în politică. Acest cadru trebuie însă întărit și aplicat cu strictețe. Autoritățile pot elabora un cod de conduită agreat cu principalele culte, care să detalieze clar ce tip de discurs este considerat inacceptabil (ex: propaganda politică de la amvon, discursul de ură la adresa altor etnii/confesiuni, justificarea violenței). Încălcarea repetată a acestor norme ar trebui să ducă la avertismente și sancțiuni: de la amenzi contravenționale pentru incitare la ură (deja prevăzute în legea anti-discriminare), până la posibilitatea suspendării temporare a activității unui preot care face politică partizană. În cazurile extreme (cum ar fi preoți care cheamă populația la nesupunere civică sau sprijină agresiunea militară a altui stat), s-ar putea ajunge și la dosare penale (pentru trădare sau complicitate la acțiuni împotriva statului). Desigur, statul trebuie să acționeze cu finețe, pentru a nu fi acuzat că „prigonește Biserica”. Însă tocmai de aceea e utilă o reglementare clară: „libertatea religioasă nu înseamnă libertatea de a face propagandă unui regim agresor”. De asemenea, comunicarea internă a Mitropoliei Moldovei ar trebui monitorizată: dacă pe site-ul oficial sau în publicațiile sale se găsesc mesaje cu caracter politic sau falsuri (așa cum a fost declarația cu amenințarea „vom pune poporul dreptmăritor față în față cu voi”), statul poate cere retragerea lor și poate chema conducerea Mitropoliei la discuții oficiale. Un dialog instituțional e preferabil confruntării brute: guvernul poate solicita în mod public Mitropolitului Vladimir să dea explicații privind atitudinea față de războiul din Ucraina, de pildă. Chiar dacă acesta probabil va eschiva, simplul fapt că întrebarea e pusă public pune presiune și îi subminează autoritatea morală. Reglementarea comunicării religioase trebuie să includă și prevenirea discursului de ură: dacă un cleric predică ura contra altei etnii sau confesiuni (de ex. anti-românism fățiș), ar trebui sancționat conform legii privind instigarea la ură. Până acum, s-a trecut cu vederea aceste derapaje sub scuza „limbajului metaforic” al predicii; e timpul ca și biserica să răspundă precum orice cetățean pentru ceea ce comunică public.
5. Colaborare cu Biserica Ortodoxă Română și sprijinirea Mitropoliei Basarabiei: O contrapondere esențială la influența Patriarhiei Moscovei este consolidarea Bisericii autohtone legate de spațiul românesc și european. Mitropolia Basarabiei poate juca un rol cheie în menținerea coeziunii naționale și a vectorului pro-occidental, dat fiind că este parte a BOR, aflată în comuniune cu lumea occidentală și neafectată (?) de propaganda rusă. Statul ar trebui să manifeste deschidere și cooperare instituțională cu Mitropolia Basarabiei, la fel cum a început să o facă în ultimii ani. Un exemplu pozitiv: Ministerul Apărării al R. Moldova a semnat în 2020 un acord cu Mitropolia Moldovei (Moscova) pentru asistență spirituală a Armatei, însă după 2022 și-a reevaluat partenerii – astfel că la ceremoniile militare recente au fost invitați doar clerici ai Mitropoliei Basarabiei. Acest lucru trebuie extins la toate nivelurile: în școli, spitale, evenimente naționale – statul poate implica preoți ai Mitropoliei Basarabiei, demonstrând astfel că există o alternativă ortodoxă locală care este loială țării și valorilor democratice. De asemenea, guvernul ar putea facilita accesul Mitropoliei Basarabiei la fonduri pentru proiecte sociale, restaurare de biserici etc., la fel cum în anii trecuți a oferit generos Mitropoliei Moscovei. În fond, dacă vorbim de egalitate, ambele biserici legale din Moldova ar trebui tratate echitabil. Până acum însă, influența istorică a Moscovei a făcut ca Biserica rusă să primească preferențial sprijin (inclusiv terenuri, clădiri). Corectarea acestei asimetrii e necesară. Un alt aspect: educația teologică. Statul ar putea sprijini (inclusiv financiar) deschiderea de către Mitropolia Basarabiei a unor seminarii teologice sau centre educaționale proprii, pentru ca tinerii ce doresc să devină preoți să aibă opțiunea de a se forma în spirit pro-occidental chiar la ei acasă, nu neapărat la Moscova sau la seminariile controlate de filorusi. Sprijinind „infrastructura spirituală” autohtonă, statul își diversifică riscurile și reduce monopolul informativ al Patriarhiei Moscovei asupra viitorilor preoți.
6. Comunicare publică și recâștigarea narațiunii patriotice: Nu în ultimul rând, guvernanții și liderii de opinie ar trebui să abordeze frontal subiectul, comunicând direct cu populația credincioasă. E nevoie să li se explice oamenilor că statul nu este împotriva Bisericii sau a credinței, ci acționează tocmai pentru a proteja credința autentică de influențe politice străine. Președinta Maia Sandu, de exemplu, a avut o reacție foarte echilibrată la ideea interzicerii Mitropoliei Moldovei, spunând că „nu există niciun pericol nici pentru Mitropolia Moldovei, nici pentru Mitropolia Basarabiei” – deci calmând spiritele și subliniind că statul nu va încălca libertatea religioasă. Acest gen de mesaj ar trebui combinat și cu evidențierea adevăratelor pericole: „facem totul pentru ca statul agresor să nu aibă nici măcar un punct de influență în societatea noastră”, spunea și președintele Zelenski în contextul măsurilor contra agenților de influență din biserici (Europa liberă România, 7 decembrie 2022). Un mesaj similar poate veni și de la Chișinău, subliniind că autoritățile moldovenești nu vor permite nimănui să folosească credința ca paravan pentru a dezbina țara. De asemenea, e important ca opinia publică să cunoască poziția Patriarhiei Române și a altor biserici ortodoxe care condamnă războiul – pentru ca propaganda filorusă să nu mai poată pretinde monopolul asupra „adevăratei Ortodoxii”. Să se știe că mulți preoți (inclusiv din Mitropolia Moldovei) nu sunt de acord cu linia Moscovei și aleg să treacă la Mitropolia Basarabiei – un fenomen care vorbește despre o criză de conștiință. Ori, schimbarea bisericii de către aproape 200 de parohii în doi ani este, în sine, un referendum tăcut al credincioșilor împotriva influenței ruse. Acest fapt trebuie comunicat cât mai larg posibil, ele contribuind la izolarea propagandiștilor rusofili și la întărirea frontului intern pro-european.
În loc de concluzie, trebuie să se înțeleagă că securitatea națională are și o dimensiune spirituală. Republica Moldova nu își mai poate permite luxul naivității de a considera că lupta geopolitică ocolește altarul bisericii. Dimpotrivă, după cum realitatea ultimilor ani a arătat, altarul a fost transformat într-o redută a influenței străine. Mitropolia Moldovei condusă de Vladimir s-a dovedit a fi, în multe privințe, calul troian al Kremlinului – infiltrat adânc în conștiințele oamenilor, folosind credința ca pe o armă subtilă. Este de datoria forțelor loiale țării – fie ele autorități, biserici naționale, organizații civice – să deconspire această operațiune și să o neutralizeze prin mijloace legale și morale. Moldova trebuie să rămână un stat liber în care biserica să fie un sprijin pentru societate, nu element al războiului hibrid și al intereselor imperiale ruse. Credincioșii merită să aibă păstori care să le poarte de grijă spiritual, nu lupi în sutană care îi mână spre prăpastia urii și a dezbinării. În această privință, vigilenta și unitatea celor ce vor binele țării vor fi esențiale.
Preluat de la: Timpul.md