Circa 373.000 de hectare au ars pînă marți dimineață în Spania de la începutul anului, cu circa 30.000 în plus față de luni, o statistică în continuă creștere, potrivit Sistemului european de informații privind incendiile forestiere (EFFIS), care utilizează datele colectate de Copernicus.
De la debutul înregistrărilor EFFIS, în 2006, este vorba despre cel mai grav an pentru Spania în ceea ce privește suprafața pîrjolită, superioară precedentului record stabilit în 2022 (306.000 hectare arse).
Majoritatea suprafeței a ars în marile incendii care afectează de peste 10 zile provinciile Zamora și Léon din Castilia și León (nord-vest), Ourense în Galicia (nord-vest) și provincia Cáceres din Extrémadura (vest).
Mii de persoane din zeci de sate au fost evacuate, zeci de drumuri sînt blocate, iar traficul feroviar între Madrid și Galicia este întrerupt.
Prim-ministrul socialist Pedro Sanchez este așteptat marți la prînz în zonele afectate din Zamora și Cáceres.
Chiar dacă stingerea incendiilor va mai dura o vreme, încheierea, luni, a valului de caniculă care a devastat Spania timp de 16 zile oferă speranța în privința unei ameliorări a situației.
Această schimbare meteorologică va însemna o ''reducere de 10 pînă la 12 grade a temperaturilor maximale, la care trebuie de asemenea adăugată creșterea indicelui de umiditate'', a explicat Nicanor Sen, prefect al regiunii Castilia și León, la postul public de televiziune TVE.
Acest lucru ''facilitează și ameliorează condițiile'' în vederea ''unui control al inceniilor'', a adăugat el.
Preluat de la: Noi.md