Fiecare copil are propriul ritm, propriile nevoi și modalități de a comunica sau de a se adapta social. Un factor important în sprijinirea incluziunii copilului cu dizabilitate este comunicarea deschisă din partea părinților. Psihologa explică faptul că, vorbind sincer și empatic despre nevoile copilului, părintele ajută cadrele didactice, colegii și ceilalți adulți să înțeleagă cum pot contribui la integrarea acestuia. De asemenea, este important ca părintele să vorbească cu psihologul școlar, cadrul didactic de sprijin, în scopul realizării consilierii, planurilor educaționale individualizate sau monitorizării specializate.
„Este esențial ca părintele să ofere informații clare, relevante și echilibrate despre dizabilitatea copilului, astfel încît cei din jur să-l poată sprijini eficient. Să înțeleagă nevoile specifice ale copilului, care sînt punctele forte și interesele, semnele de stres sau suprasolicitare și cum pot fi gestionate acestea”, spune specialista.
Alți părinți sau copii pot fi informați doar dacă este necesar, cu multă grijă și discreție, atunci cînd acest lucru ajută la prevenirea excluderii sau a neînțelegerilor. „Mesajele trebuie să fie scurte, pozitive și accesibile, de exemplu: «Are o dificultate care îl face să reacționeze diferit, dar se bucură să se joace cu ceilalți», «Are nevoie de puțin mai mult timp, dar vrea să fie inclus». Accentul ar trebui să cadă pe nevoi, puncte forte, moduri de sprijin, și nu pe diagnostic sau limitări”, precizează psihologa. Unul dintre obiectivele importante ale părintelui este cultivarea atitudinii de parteneriat cu profesorul/educatorul.
„Participarea părintelui la ședințe, ateliere, întîlniri individuale joacă un rol esențial în facilitarea incluziunii copilului cu dizabilități și în asigurarea stării sale de bine. Atunci cînd părintele se implică activ, comunică deschis și este dispus să colaboreze, cadrul didactic se simte sprijinit, iar copilul percepe această unitate ca pe o sursă de siguranță și sprijin”, explică Ana Marin.
Intrarea unui copil cu dizabilitate într-un colectiv nou necesită timp, răbdare și sprijin emoțional. Psihologa recomandă să:
Pregătirea copilului cu dizabilitate pentru a face față respingerii sau excluziunii sociale este esențială pentru sprijinul lui emoțional și educațional. Deși astfel de situații pot fi dureroase, cu sprijinul familiei și strategii adecvate, copilul poate învăța să se protejeze emoțional, să ceară ajutor și să-și mențină încrederea în sine. Potrivit specialistei, există mai multe strategii utile pentru a-l pregăti pe copil să facă față respingerii sau neînțelegerii:
Intervenția părintelui în conflictele copilului cu dizabilitate trebuie să fie echilibrată și educativă. Scopul nu e doar să rezolve situația, ci și să-i învețe pe toți cei implicați cum să comunice, să se respecte și să repare relațiile. Potrivit Anei Marin, părintele ar trebui să intervină:
Părintele trebuie să intervină cu respect și educație. Psihologa recomandă:
Dacă conflictul persistă, părintele se poate adresa mai întîi cadrului didactic, apoi directorului școlii/grădiniței, psihologului școlar sau structurii teritoriale de asistență psihopedagogică. Dacă problema rămîne nerezolvată, poate apela la Consiliul pentru egalitate sau ONG-urile specializate.
Preluat de la: Noi.md