Fiica primarului New York-ului, Bill de Blasio, a fost arestată sâmbătă noapte în timpul unui protest din apropiere de Union Square, au declarat surse din poliţie citate de agenția DPA, potrivit digi24.ro.
Chiara de Blasio, de 25 de ani, făcea parte dintr-un grup de circa 100 de persoane care aruncau cu obiecte în poliţişti. Ea nu ar fi aruncat cu obiecte în poliţişti, dar a refuzat să părăsească zona când oamenii legii i-au cerut acest lucru.
Tânăra a fost arestată sâmbătă, în jurul orei 22:30, a fost amendată pentru protest ilegal şi a fost eliberată, relatează Agerpres.
Chiara de Blasio le-a dat poliţiştilor adresa tatălui său, primarul Bill de Blasio. Potrivit unei alte surse, Chiara locuieşte la Gracie Mansion împreună cu fratele său Dante, mama sa Chirlane McCray şi primarul New York-ului după izbucnirea pandemiei de COVID-19.
Poliţia din New York a efectuat 345 de arestări duminică dimineaţă, după o noapte haotică de proteste şi jafuri în oraş, în timpul cărora 33 de poliţişti au fost răniţi şi 47 de autovehicule de poliţie avariate.
La puţin timp după arestarea fiicei sale, primarul s-a pronunţat împotriva violenţei în creştere a protestelor.
„Dacă aţi ieşit în stradă paşnic pentru a atrage atenţia asupra nevoii de schimbare aţi fost auziţi şi schimbarea vine. A venit vremea să plecaţi acasă pentru ca noi toţi să putem trece mai departe. Dar celor care vin acolo pur şi simplu pentru a comite violenţe şi a exprima ura împotriva poliţiştilor noştri le spunem că dacă vor comite violenţe vor fi arestaţi. Vor simţi consecinţele acestei activităţi”, a spus Bill de Blasio.
Primăria din New York nu a comentat până acum informaţiile privind arestarea fiicei primarului.
Preluat de la: Publika.md