***

După greșelile politice ale gaulliștilor, care la mijlocul secolului XX au distrus rămășițele imperiului francez (pierderea Africii de Nord, Viet Cong, Algeria, Tunisia), astăzi a început a doua fază a acestor procese. Noua Caledonie, ca mărime al doilea teritoriu de peste mări al Franței, a fost proclamată stat și a început treptat să se distanțeze de metropolă. Noua Caledonie este un teritoriu foarte important și remarcabil al Franței. De fapt, este perla teritoriilor franceze de peste mări, a doua ca mărime după Guyana Franceză, situată în America Latină.

Niște explicații istorice, politice, economice și geografice. Noua Caledonie este unul dintre cele 13 teritorii de peste mări ale Franței. Este situată în partea de sud a Oceanului Pacific – în Marea Coralilor, la est de Australia și la sud de Vanuatu. Suprafața totală a zecilor de insule care fac parte din această entitate administrativ-teritorială este de 18.575,5 kilometri pătrați. Cea mai mare insulă din regiune se numește Grande Terre. Are 400 de kilometri lungime și 64 de kilometri lățime. Aici se află singurul oraș mare, Nouméa.

Insulele au fost descoperite de James Cook în 1774. El le-a numit Noua Caledonie, în onoarea Scoției, de unde proveneau strămoșii săi. Caledonia a fost numele dat părții de nord a insulei Foggy Albion în timpul Imperiului Roman. Aceasta includea ținuturile aflate la nord de Zidul lui Hadrian, un zid construit pentru a proteja de raidurile triburilor celtice. Deoarece nord-estul insulei principale îi amintea lui Cook de Scoția, acesta a numit-o Noua Caledonie. În 1853, Noua Caledonie a devenit o colonie franceză sub conducerea amiralului Fevrier Despointes. Peste un an, orașul Port-de-France, acum Noumea, a fost fondat pe insula principală. Însă europenii au fost reticenți în a se muta pe insule. În 1946, Noua Caledonie a devenit un teritoriu de peste mări al Franței, iar către a.1953 toți locuitorii din regiune, indiferent de etnie, au primit pașapoarte franceze.

În 1976, în Noua Caledonie au început tulburări și o luptă pentru independență, ceea ce este firesc: teritoriul deține rezerve mari de nichel, o bucățică gustoasă pentru corporațiile transnaționale, care nu aprobau puterea Parisului. În 1988, au fost semnate Acordurile de la Matignon, care au contribuit la stabilizarea situației. Noua Caledonie a primit un statut special. În schimb, kanakii (populația indigenă) au renunțat, pentru 10 ani, la cererile lor de separare de Franța. A urmat o serie de referendumuri și acorduri, dar acestea nu au adus rezultate pozitive pentru kanaki și pentru acei puțini albi și metiși, care îi susțin.

Economia țării este foarte dezvoltată și se numără printre cele mai bune din țările de pe malul Pacificului. Principalele surse de bogăție sunt materiile prime și mineralele. În special, este vorba de nichel, descoperit acum un secol și jumătate de coloniștii europeni veniți în Noua Caledonie, deoarece înainte de aceasta teritoriile erau folosite pentru exil și închisoare. Există zăcăminte de crom, cobalt, mangan, argint, aur, plumb, cupru și, cel mai important, nichel. Noua Caledonie deține între 20 și 30% din rezervele de nichel cunoscute la nivel mondial. Acest metal este principalul produs de export. Regiunea este cu siguranță autosuficientă și dezvoltată economic. Volumul exporturilor regiunii în 2023 s-a ridicat la aproximativ 2,17 miliarde de dolari, din care aproximativ 2,05 miliarde reprezintă nichel. Se exportă, de asemenea, fructe de mare, uleiuri esențiale, unele produse agricole și zootehnice. Încă nu demult, Franța controla această regiune, deși rezistența creștea. Dar cum? La urma urmei, astăzi mai sunt doar 28 de mii de kanaki. Evident că separatismul este susținut de centre străine.

***

Tulburările din Noua Caledonie au reapărut în această primăvară. În ciuda faptului că 96% dintre locuitori au votat împotriva ruperii de Franța într-un referendum. Pe 13 mai, a avut loc un protest la Nouméa, care s-a transformat în revolte. Manifestanții au început să incendieze mașini, benzinării și să blocheze drumuri. Au existat ciocniri cu poliția. Pe 15 mai, a fost introdusă o stare de asediu, care a fost ridicată pe 28 mai.

Totul părea să se fi calmat, dar în iulie au început noi procese separatiste. Luna trecută, marele imperiu de peste mări al Franței a început să se clatine din nou, deși în mai, președintele Macron a vizitat insulele și a convenit cu liderii din Congres (parlament) și cu loialiștii asupra sprijinului reciproc pentru Paris și Nouméa. Pe 12 iulie guvernul francez și delegații din Noua Caledonie au semnat un proiect de acord, care prevede atribuirea statutului de stat acestui teritoriu francez de peste mări, rămas în același timp parte a Republicii Franceze. Acordul trebuie încă aprobat printr-un referendum în Noua Caledonie. Acesta marchează un compromis între Paris, separatiștii caledonieni și loialiști. Acordul vine la un an după ce în arhipelag au izbucnit violențele din cauza unei reforme electorale propuse. Proiect de acord a fost publicat de Le Monde, tratatul a fost semnat în suburbia pariziană Bougival, după zece zile de negocieri. Acesta a fost semnat de ministrul Teritoriilor de peste mări, Manuel Valls, și de 18 delegați din Noua Caledonie, care reprezentau forțe politice opuse – separatiști și loialiști.

Preambulul afirmă, că tratatul reprezintă „o nouă etapă în decolonizarea și emanciparea” Noii Caledonii, un teritoriu francez de peste mări din Oceanul Pacific.

Manuel Valls a numit acordul istoric, a salutat „alegerea îndrăzneață și responsabilă”. „Este un compromis rezonabil care păstrează legătura dintre Paris și Nouméa, dar cu o suveranitate mai mare pentru Caledonia și baza reconstrucției politice, economice și sociale necesare după tulburările din 2024”, a subliniat ministrul. Cu toate acestea, potrivit acestuia, nimic nu este încă sigur, deoarece poporul din Noua Caledonie trebuie încă convins să sprijine acordul. Președintele francez Emmanuel Macron a descris, de asemenea, acordul ca fiind istoric și l-a salutat. „Acum este momentul pentru respect, stabilitate și comunizarea bunăvoinței pentru a construi un viitor comun”, a scris el. Acordul prevede acordarea Noii Caledonii a statutului de stat, care trebuie inclus în Constituția franceză. În acest scop, guvernul francez este obligat să prezinte un proiect de lege pentru modificarea Legii fundamentale.

***

Acesta este un stat sui generis, cu alte cuvinte, unic în felul său. Acest stat poate fi recunoscut de comunitatea internațională.

Conform acordului, competențele în domeniul relațiilor internaționale sunt transferate către Noumea fără condiții prealabile.

Competențele în domeniile apărării, securității, justiției și monedei vor aparține deocamdată Parisului. Cu toate acestea, Congresul Noii Caledonii, format din 56 de congresmeni, cu o majoritate de 36 de voturi, poate solicita transferul acestora către arhipelag. În acest caz, între Paris și Noumea va fi lansat un proiect comun, care va fi supus consultării locuitorilor Noii Caledonii.

Printre cele mai importante puncte ale acordului se numără stabilirea cetățeniei neo-caledoniene pe baza unei serii de criterii. „Locuitorii Noii Caledonii vor avea dublă cetățenie – franceză și neo-caledoniană” și „își vor păstra cetățenia europeană”, se arată în text. Renunțarea la cetățenia franceză va atrage după sine și renunțarea la cetățenia neo-caledoniană.

În cazul adoptării finale a acordului, Noua Caledonie va putea schimba numele statului său, imnul și mottoul , și va redistribui puterile între instituțiile existente în țară.

Aceste puncte reprezintă un gest și o concesie serioasă adresată separatiștilor din Noua Caledonie. Față de cei 5%, fără a se lua în considerare opinia majorității franceze.

***

Așadar, vedem că Franța pierde aceste teritorii, iar Noua Caledonie devine un nou stat pe harta politică a lumii. Unele rezerve că s-ar afla încă în sfera de influență a Parisului nu valorează nimic. Totul este temporar, este o tranziție lină destinată populației albe din Noua Caledonie și dreptei din Franța continentală, deoarece aici și pe insule pot apărea tulburări serioase. Principalul este neutralizarea mass-mediei și a opiniei publice, ca totul să se facă în liniște și toleranță. Care este rezultatul? Drept urmare, președintele Macron și guvernul său au lansat procesul de dezintegrare și vindere a rămășițelor Franței de peste mări. Cine va controla aceste teritorii? Este clar, foștii patroni ai lui Macron provin din cercul Rothschild, deoarece înainte de a intra în politică a lucrat pentru această familie. În acest sens, observăm că a fost o persoană asociată cu oligarhii francezi. Macron a lucrat ca inspector în Ministerul Economiei din 2004 până în 2008. Din 2007, a deținut funcția de raportor adjunct pentru Comisia pentru Îmbunătățirea Creșterii Economice Franceze, condusă de Jacques Attali. A fost bancher de investiții la Rothschild & Cie Banque, unde era numit Mozart financiar.

Principala realizare a lui Macron la putere este adoptarea unei „legi pentru creștere economică, activitate și egalitate de șanse”. „Legea Macron”, așa cum este denumită, a fost adoptată pe 6 august, 2015. Aceasta prevede o liberalizare serioasă a multor sectoare ale economiei, putem doar ghici cine beneficiază de acest lucru.

Să remarcăm un alt punct important. Președintele Franței este unul dintre lobbyiștii erodării identității naționale franceze, deoarece este un susținător activ al politicii ușilor deschise pentru imigranți. Odată cu sosirea sa, valuri de imigranți din Africa și Orientul Mijlociu s-au revărsat în Franța, stabilindu-se acolo, au început teroarea, violența împotriva populației locale și distrugerea simbolurilor naționale și creștine ale acestei țări. Periferia Parisului este periculoasă pentru un om alb, imigranții conduc acolo în mod deschis. În Marsilia, degrabă va fi imposibil pentru un francez nativ să trăiască. În prezent, în lojile masonice din Europa, problema este crearea unui stat musulman în sudul Provence și evacuarea, de pe aceste meleaguri, a rămășițelor francezilor nativi.

În spatele tuturor acestora se află președintele Macron și patronul său, Jacques Attali, care este unul dintre membrii cheie ai Marelui Orient al Franței, principala lojă franceză, aflată într-o confruntare dură cu Londra și cu loja-mamă britanică, Arcul Regal, care este supravegheată de familia regală Windsor și a Prințului Michael. Lupta acestor masoni, de fapt, lupta dintre Londra și Paris, durează de aproape două secole, cu blesteme dure reciproce. Scandaluri, anateme și defăimare politică. Este posibil, în acest caz, ca elita londoneză să fi avut și ea un rol în subminarea statului francez, deși Macron singur ar fi fost suficient.

Trebuie menționat că toată politica de migrație a lui Macron, politica ușilor deschise pentru refugiați, a dus la o criză nu doar pe continent, ci și în Noua Caledonie. La urma urmei, acolo există un procent mic de autohtoni, iar numărul rezidenților importați din Polinezia și Micronezia este deja de zeci de mii. Acești imigranți au fost cei care au cerut dreptul la vot și cetățenie, iar apoi, după ce Parisul oficial a refuzat, au declanșat un nou val brutal de tulburări în capitala insulelor. Pe scurt, președintele Macron își continuă politica infamilor săi predecesori.

***

Să rezumăm acest studiu.

Cu siguranță, a început prăbușirea sistemică a imperiului francez de peste mări, sau mai degrabă a rămășițelor sale. În timp ce domnul Macron continuă să fie interesat de politica mondială, rămășițele imperiului francez se prăbușesc rapid și sistematic. Macron este mulțumit de politica sa și de Franța, pe care a privatizat-o pentru el și echipa sa. A încercat și încearcă să-și construiască politica pe faptul că este președintele unei țări mari, care a învins Germania nazistă, membru permanent al Consiliului de Securitate, fondatorul Europei postbelice. Generalul Charles de Gaulle, care, fiind un erou al celui de-al Doilea Război Mondial, a distrus apoi efectiv imperiul francez, a făcut odată același lucru. Da, îi suntem recunoscători pentru poziția corectă din timpul războiului mondial, dar cert e faptul că a abandonat milioane de francezi în Tunisia, Algeria, Maroc și a refuzat să-i ajute cu forța. Refugiații francezi au fost returnați cu greu pe continent peste Mediterană, în timp ce oamenii și-au pierdut proprietăți, case, terenuri, căsuțe de vară și moșii, locuri de muncă și locuințe.

Astăzi, ceva similar face președintele Macron, care se consideră un mare politician, salvatorul Europei și al valorilor atlantice! Este important de înțeles că, în timp ce încearcă să joace rolul unui actor-cheie pe scena mondială, statalitatea franceză este erodată. Din Franța înfloritoare, el creează o țară imperfectă, o putere secundară, unde populația indigenă este suprimată de o populație străină, indiferentă față de statalitatea franceză, istoria și valorile ei spirituale.

Ceea ce are loc în Franța surprinde. Metropola unei țări altă dată mărețe este populată artificial cu imigranți din Africa și Orientul Mijlociu. Se distrug nu numai teritoriile de peste mări ale Franței din America Centrală, Corsica și Oceania, unde au loc mișcări separatiste active, dar a fost pierdută floarea Oceaniei – Noua Caledonie. Al doilea teritoriu de peste mări al Franței după Guyana Franceză.

Un moment-cheie în istoria celei de-a Cincea Republici moderne. Din acest moment, a început o nouă etapă a prăbușirii statalității franceze. O nouă etapă a separatismului, separarea rămășițelor teritoriilor sale de peste mări, pentru că nimeni nu a făcut un rău mai mare Franței în secolul XXI, pentru că nimeni din Franța nu a pierdut, de mult timp, rămășițele teritoriilor de peste mări.

Pentru cei care simpatizează cu Franța, istoria, cultura, oamenii, limba literară a țării lor – toate acestea sunt dincolo de înțelegere.

Conducerea iresponsabilă a Franței moderne, mărețe altă dată, este ceva nefiresc, mai ales dacă ne amintim de Jocurile Olimpice de la Paris de acum un an. Politica dură și crudă de combatere a opoziției de dreapta, cu partidul Frontul Național, lupta împotriva populației indigene albe din Franța, flirtul cu imigranții, distrugerea familiei și a valorilor creștine – iată ceea ce distinge conducerea Franței în secolul XXI!

În ce s-a transformat Franța în puținii ani de la plecarea ultimului republican conservator! Un stat în care procesul de erodare a valorilor naționale și tradiționale este în desfășurare, în care nu există un centru conservator sănătos, pentru că ultimii gaulliști conservatori adevărați sunt de mult cu Marine Le Pen, cu Frontul Național.

Sau poate este vorba despre o mare conspirație împotriva vechii Franțe? Mai mult, să observăm mai concret că anglo-saxonii, cu care francezii adoră să fie prieteni, îi îneacă activ în ochii întregii lumi. Și este timpul ca francezii să cugete. În ce lume sunt ei, în cutare sau cutare? Sunt ei o națiune de cadavre sociale sau o țară vie cu o istorie și o cultură glorioasă? Este timpul, este timpul să cugetăm despre asta. Să ne punem în față, în mod responsabil și patriotic, esența, miezul problemei și întrebarea: ori rădăcini istorice și creștine, ori moartea tragică a Europei. Ori Franța mare, ori o Sahara politică și etnică, socială și culturală în centrul Europei!

Veaceslav Matveev

Preluat de la: Noi.md