Oleg Serebrian a înmînat copiile scrisorilor de acreditare în Turcia

În cadrul întrevederii protocolare, interlocutorul i-a urat mult succes în activitate Ambasadorului Oleg Serebrian, asigurîndu-l de deschiderea deplină a părții turce în vederea consolidării relațiilor bilaterale între ambele state, notează Noi.md.

În timpul discuției, ambii oficiali au apreciat nivelul înalt al dialogului politic moldo-turc, fiind abordate subiecte ce țin de situația actuală și perspectivele de consolidare a relațiilor de prietenie și cooperare dintre Moldova şi Turcia, precum și aspecte privind securitatea regională.

De asemenea, a fost confirmat interesul în vederea aprofundării în continuare a colaborării bilaterale în domenii comercial-economic, cultural, educațional, precum și interacțiune interumană.


Preluat de la: Noi.md