Când copilul tău izbucnește într-o criză de nervi, de multe ori se declanșează o furtună emoțională care pare imposibil de oprit. Spunem: „Calmează-te!”, dar nimic nu schimbă comportamentul. Motivul? Psihologii spun că, în timpul tantrumului, copilul NU are acces la partea rațională a creierului – este prins în „subsolul cerebral”, dominat de emoții. Acest lucru ne poate ajuta să vedem că tantumurile nu sunt manipulări fabricate metodic. Criza de furie a unui copil funcționează la un nivel instinctual care pur și simplu nu va răspunde rațiunii. Odată ce recunoaștem acest lucru, putem face alegeri mai eficiente în ceea ce privește răspunsul.
Ce se întâmplă în creierul copilului în timpul unei crize de nervi (tantrum)
Creierul copilului are două „centre de comandă”: unul care gestionează emoțiile (zona de jos, numită sistem limbic și amigdala) și unul care controlează logica și deciziile (zona de sus, numită cortex prefrontal). Când un copil face un tantrum, partea care se ocupă cu gândirea logică se „închide”, ca și cum s-ar stinge lumina acolo. Nu mai poate asculta, înțelege sau reacționa rațional. Totul este condus de emoții puternice, ca o furtună care îl copleșește.
Psihologul Marsha Linehan explică faptul că o „minte înțeleaptă” apare atunci când partea emoțională și cea rațională a creierului lucrează împreună. Dar pentru ca acest echilibru să funcționeze, diferitele părți ale creierului trebuie să fie bine conectate între ele – atât stânga și dreapta, cât și sus și jos.
În mijlocul unei crize de furie, partea emoțională preia controlul complet. Iar partea rațională este ca o ușă închisă – nu putem pătrunde cu explicații sau reguli. De aceea, ca părinți, nu trebuie să ne grăbim să cerem „liniște”, ci să oferim calm, empatie și timp. Numai așa îl putem ajuta pe copil să se reconecteze cu „mintea lui înțeleaptă” și să se liniștească cu adevărat.
De ce nu se poate liniști prin „logica adultă”
Mulți părinți, când se confruntă cu un tantrum, încearcă instinctiv să aducă logică în ecuație: „Calmează-te!”, „Nu e mare lucru!”, „Uită-te la mine când vorbesc cu tine!”. Dar toate aceste încercări par să nu aibă niciun efect. De ce? Pentru că, pur și simplu, creierul copilului nu este pregătit să proceseze acea logică în mijlocul unei crize emoționale.
La vârste mici, părțile creierului responsabile cu înțelegerea punctului de vedere al celuilalt, cu autocontrolul și cu gândirea rațională nu sunt încă pe deplin dezvoltate. Asta înseamnă că un copil aflat într-un moment intens de furie sau frustrare nu poate „alege” să se calmeze, oricât de convingătoare ar fi argumentele adultului de lângă el.
În acele clipe, emoțiile preiau controlul, iar impulsurile devin forța dominantă. Tantrumul nu este un act de manipulare sau un plan secret pentru a obține ceva. Nu este premeditat. Este, mai degrabă, o reacție instinctivă a unui sistem nervos copleșit, care nu știe cum altfel să exprime ce simte. A cere unui copil să se liniștească pe loc, în astfel de momente, este ca și cum i-am cere să stingă un incendiu interior cu un pahar de apă. Mai întâi are nevoie să fie înțeles, conținut și ghidat spre calm, nu împins către el.
Cum ar trebui să reacționăm ca părinți la tantrumul copilului. Cei 3 pași corecți
Strategii care ajută copilul să se calmeze
Când copilul trăiește o criză de nervi, ceea ce are cu adevărat nevoie nu este pedeapsa sau izolarea, ci prezența unui adult calm, care să-i țină spațiul emoțional în siguranță. De aceea, tot mai mulți psihologi recomandă înlocuirea metodei „time-out” cu o alternativă blândă: „time-in”. Asta înseamnă să rămâneți lângă copil în mijlocul furtunii – nu pentru a-l grăbi să se oprească, ci pentru a-i arăta că nu este singur în emoția lui.
Poate plânge, poate lovi perna, poate repeta un „nu!” încăpățânat. Dar în tot acest timp, prezența voastră calmă îi transmite subconștient un mesaj important: „Ești în siguranță cu mine, chiar și când simți totul atât de intens”. Astfel, cortexul lui prefrontal, partea rațională a creierului, începe treptat să se reactiveze.
După ce tantrumul s-a încheiat, puteți folosi așa-numitele jocuri de tranziție – activități simple care ajută copilul să-și regăsească echilibrul intern. O întrebare jucăușă („Cum arată un dinozaur furios?”), o provocare („Hai să căutăm 5 lucruri verzi în cameră!”) sau un joc de mișcare. Toate sunt strategii care îl ajută să treacă din starea de alertă în una de curiozitate și reconectare. Sunt utile și mici tehnici de reglare emoțională, ușor de folosit. Un exercițiu simplu de respirație („Hai să suflăm ca și cum am stinge o lumânare!”), o îmbrățișare blândă, un masaj pe spate sau o alergare scurtă în jurul casei pot aduce un efect de resetare fiziologică.
Calmul, conexiunea și răbdarea sunt singurele soluții
Ce funcționează diferă de la copil la copil – dar în toate cazurile. Cheia nu e să grăbiți calmarea, ci să creați condițiile în care ea devine posibilă. Iar asta se face cu empatie, răbdare și, mai ales, prin relație.
Tantrumurile nu sunt semne de răutate sau răsfăț, ci manifestări neurobiologice ale unui creier în dezvoltare. Nu pot fi oprite cu argumente sau amenințări – creierul copilului nu le mai percepe atunci. Calmul, conexiunea și răbdarea sunt singurele soluții. Așa construim nu doar liniștea unui moment, ci și abilitatea de calmare pe termen lung.
Preluat de la: Unimedia.info