Potrivit lui, țara nu are nevoie de consultanți străini sau credite internaționale, ci de o piață de desfacere pentru produsele autohtone, transmite Noi.md.
„Republica Moldova nu are nevoie de ajutoare externe. Pînă în 1999 nu am avut granturi sau împrumuturi și totuși am construit orașe întregi și infrastructură. Moldova poate singură să se hrănească”, a declarat Roșca.
Președintele formațiunii politice a mai spus că susține o economie bazată pe resurse interne, cu o monedă națională care să deservească prioritar economia națională. „Cînd în țară vin 2,63 miliarde de euro și avem o creștere economică de doar 0,1%, iar rata sărăciei absolute crește cu 40%, este clar că moneda străină nu lucrează pentru economia noastră”.
Roșca a criticat și nivelul scăzut al investițiilor în infrastructură: doar 7% din buget sînt direcționați în acest scop, în timp ce o mare parte din fondurile externe se întorc sub formă de dobînzi la credite. În opinia sa, intervențiile externe — fie ele financiare sau sub forma influenței mediatice — nu ar trebui să fie tolerate în procesele electorale interne.
Candidatul susține că Republica Moldova a ajuns să înregistreze cele mai slabe performanțe din Europa, în ciuda sprijinului financiar venit din Uniunea Europeană.
„În cazul Moldovei cu 2,63 de miliarde de euro veniți din Uniunea Europeană gradul de bunăstare a scăzut. La noi nu-i problema în Uniunea Europeană, e problema în managementul local. Cu 2,63 de miliarde, dacă iai la medie, trebuie să se formeze 175 de mii de locuri de muncă, dar din țară au plecat 200 de mii. Deci întrebarea este următoare: unde sînt banii?”, a întrebat retoric Roșca.
În acest context, liderul Alianței Moldovenilor susține că formațiunea sa a elaborat un plan concret de dezvoltare economică pe 15 ani. Acesta include o analiză a resurselor interne pe 33 de categorii, analiza a peste 117 milioane de metri pătrați de spații industriale nefolosite și identificarea cheltuielilor bugetare ineficiente.
„Dacă urmăm acest plan, în patru ani putem ajunge la nivelul Turciei, iar în nouă ani – la nivelul României”, a conchis Denis Roșca.
Preluat de la: Noi.md