Zi istorică. Compania SpaceX a lui Elon Musk a lansat sâmbătă seara nevate spaţială Crew Dragon

 

SpaceX şi NASA au lansat, sâmbătă, naveta Crew Dragon, prima misiune cu echipaj uman din cadrul acestei colaborări. Naveta s-a ridicat timp de 15 minute, după care a intrat pe traseul pe care îl va urma timp de 19 ore până la Staţia Spaţială Internaţională, care se află pe orbită.

Lansarea navetei a fost anulată miercuri din cauza vremii nefavorabile. La bordul navei au urcat, sâmbătă, astronauţii Bob Behnken şi Doug Hurley. Behnken are 48 de ani, iar Hurley are 53 de ani. Amândoi sunt astronauţi experimentaţi ai NASA şi au fost implicaţi încă de la început în testarea capsulei Crew Dragon.

Doug Hurley a fost pilot de luptă în US Marine Corps şi a participat la ultimul zbor al navetei spaţiale Atlantis în 2011, înainte de a fi întrerupt. Acesta va fi responsabil de lansarea, aterizarea şi recuperarea vehiculului spaţial. Bob Behnken a fost un inginer de testare a zborurilor cu US Air Force înainte de a se alătura NASA şi a petrecut peste 29 de zile în spaţiu. El va îndeplini funcţia de comandant al operaţiunilor şi îşi va asuma responsabilitatea pentru andocarea şi deblocarea capsulei Dragon.

Ei sunt primii astronauţi din ultimul deceniu care pleacă în spaţiu decolând de pe pământ american. Cei doi bărbaţi poartă costume spaţiale proiectate de SpaceX cu ajutorul designerului de costume hollywoodian Jose Fernandez.

„Orice zbor cosmic îmi aminteşte de zborul meu cosmic. Orice trăire a astronauţilor de acolo am încercat-o pe propria-mi piele în momentul în care am fost şi eu lansat în spaţiul cosmic. Trăirile sunt aceleaşi, indiferent că s-au petrecut acum, chiar dacă eşti îmbrăcat într-un costum de scafandru cosmic rusesc sau unul foarte modern, făcut acum pentru SpaceX special, trăieşti exact aceleaşi sentimente la lansare, acceleraţia puternică, desprinderea treptelor, apoi imponderabilitatea. Toate aceste lucruri îmi sunt cunoscute pe propria-mi piele şi atunci normal că le urmăresc nu numai cu interes ci şi cu emoţie”, a spus singurul român care a ajuns în spaţiul cosmic, Dumitru Prunariu, pentru MEDIAFAX.

Traseul acestei misiuni a fost schiţat de agenţia spaţială americană într-o animaţie distribuită în momentul lansării.

 


Preluat de la: Timpul.md