În cadrul dialogului, Xi Jinping a prezentat trei propuneri principale pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale:
1. menținerea respectului reciproc și consolidarea parteneriatului;
2. păstrarea deschiderii și a cooperării, gestionarea diferențelor într-un mod constructiv;
3. sprijinirea multilateralismului și păstrarea regulilor și ordinii internaționale.
Diferențele nu sînt obstacole
Liderul chinez a subliniat că, deși China și Uniunea Europeană au istorii, culturi și sisteme diferite, aceste diferențe nu trebuie să fie un obstacol în calea dezvoltării relațiilor bilaterale. El a afirmat că nu există conflicte fundamentale de interese sau contradicții geopolitice majore între cele două părți. „Cooperarea depășește cu mult concurența, iar consensurile sînt mai numeroase decît divergențele”, a spus Xi, subliniind că Beijingul tratează relațiile cu UE dintr-o perspectivă strategică și pe termen lung, sprijinind constant integrarea europeană și autonomia strategică a Uniunii Europene. Totodată, Xi a exprimat speranța ca UE să respecte sistemul politic și economic ales de poporul chinez, precum și interesele fundamentale ale Chinei, oferindu-i sprijin pentru dezvoltarea sa continuă.
Interdependența nu înseamnă pericol
Referindu-se la divergențele economice și comerciale, președintele Xi a afirmat că interdependența economică nu generează amenințări, iar împletirea intereselor nu trebuie privită ca un risc. „Competiția nu se cîștigă prin ridicarea barierelor, iar decuplarea nu duce decît la izolare”, a spus liderul chinez. El a îndemnat Uniunea Europeană să păstreze deschiderea piețelor pentru comerț și investiții și să evite utilizarea excesivă a instrumentelor restrictive, creînd astfel un mediu de afaceri corect pentru companiile chineze.
Apel la multilateralism și reformă globală
Xi a reiterat că doar multilateralismul și solidaritatea pot oferi soluții echilibrate în fața dilemelor globale – război sau pace, competiție sau cooperare, izolare sau deschidere. El a subliniat importanța păstrării regulilor și ordinii internaționale postbelice, construind împreună un sistem de guvernanță globală mai echitabil și mai rațional, adaptat noii realități internaționale.
Reacția părții europene
Reprezentanții europeni au salutat cele trei propuneri ale liderului chinez și au subliniat importanța cooperării bilaterale. Aceștia au apreciat rolul Chinei ca putere industrială și tehnologică și au recunoscut eforturile extraordinare ale Beijingului de a ridica din sărăcie sute de milioane de oameni. UE a reafirmat că nu urmărește o politică de decuplare față de China, ci dorește să aprofundeze relațiile prin gestionarea constructivă a diferențelor și extinderea cooperării. De asemenea, cele două părți au convenit să susțină împreună multilateralismul, să apere principiile Cartei ONU și să colaboreze pentru menținerea păcii și stabilității globale.
Preluat de la: Noi.md