– Presa din Republica Moldova a scris de mai multe ori despre peripețiile clubului de aeromodelism, pe care îl conduceți decenii în șir. A fost evacuat, apoi relocat. Acum vă putem felicita cu o casă nouă?

– Da, recent ni s-a dat o cameră spațioasă în Liceul B. Hașdeu din capitală. Ani în șir am fost cazați acolo, dar într-o cameră mică și nepotrivită. Multe dintre machetele pe care le fac băieții au o anvergură de peste un metru. A trebuit să lucrăm în condiții de înghesuială groaznică. Dar vreau să menționez: dacă nu ar fi fost conducerea acestei instituții, care ne-a întins ajutat, clubul ar fi putut fi lipsit de un acoperiș deasupra capului. După cum se știe, am fost evacuați din demisolul de pe strada Trandafirilor, 31/1, unde băieții studiau de mulți ani, fără nicio explicație clară. Trebuie să recunoaștem, că această poveste sumbră reflectă elocvent atitudinea statului față de sporturile tehnice. Cum să nu ne amintim că în Moldova Sovietică toate sporturile aviatice erau într-o ascensiune incredibilă, în republică existau peste 2.500 de modelatori de aeronave. Piloții de planor, parașutiștii, modelatorii de aeronave nu părăseau podiumurile de onoare la competițiile unionale. Cum stau lucrurile astăzi se știe. Dar orice fel de modelare a aeronavei trezește aptitudinile de proiectare, dezvoltă abilitățile motorii fine, cugetarea spațială.

Azi văd cum diferă copiii de colegii lor din anii '70 și '80. Adolescenții de astăzi sunt fenomenal de neajutorați în chestiuni tehnice elementare. În cercul nostru, mulți ating un ciocan, o daltă sau un ferăstrău vertical pentru prima dată în viața lor. Nu o să vă vină să credeți, dar unii copii nu prea știu să folosească foarfeca sau lipiciul de birou și au cunoștințe foarte slabe de geometrie. Cum se calculează aria aripii unui avion? Cum se citesc planurile? Trebuie să învățăm multe de la zero. În același timp, este evident că ei au o memorie proastă. „Stau” pe telefon ore întregi, iar când „ies” din lumea virtuală, nu se pot concentra și sunt distrați. Aud uneori un „nu-mi amintesc…” confuz ca răspuns la întrebări.

– Cum intenționați să utilați încăperea?

– Problema cu mobilierul nou ne-a promis că o rezolve directorul COCTE I.D. Matveiciuc. Este clar că pentru cursuri este nevoie cel puțin de echipamentul minim – o mașină de ascuțit, un strung. Dar un strung de instruire costă 1000 de euro. Așadar, putem doar visa la asta, un computer, o imprimantă 3D. Deși, trebuie să recunoaștem, este dificil să ne imaginăm modelarea modernă a aeronavelor fără proiectarea pe calculator a aeronavelor, crearea desenelor acestora.

– Activitatea e gratuită?

– Gratuită, dar un astfel de hobby necesită un dar special, o atitudine spirituală, dorința de a face lucruri de sine stătător. Așadar, cei care au în mod clar calitățile unei mentalități de design și inginerie vor fi alături de noi mult timp.

– Cum se vede, știți cum să găsiți talente. Printre protejați se numără mulți învingători în diverse concursuri de modelism aeronautic. Maxim Bargan de 12 ani, este surprins în fotografiile de pe rețelele de socializare cu așa de multe medalii, că e greu de înțeles cum a reușit un elev de clasa a șasea să le obțină.

– Este foarte important ca competițiile, la care participă băieții din toate cele 5-6 cluburi similare din Chișinău, să se desfășoare conform calendarului aprobat de conducerea COCTE, nu de la caz la caz. Acestea includ concursuri pentru precizia și raza de acțiune a celor mai simple modele, pe durata zborului avioanelor cu propulsie pe cauciuc în sală. În acest calendar există concursuri de modele radiocomandate, cu fir și de zbor liber. Iar Maxim Bargan este un tip cu adevărat deștept – reușește să studieze pianul, să se înscrie într-un club de dans și este un vocalist excelent. Dar, vorba ceea „înainte de toate – avioanele” – visează să devină proiectant de aeronave. Anul trecut, am realizat împreună cu el un model radiocomandat, pe care deja îl pilotează cu destulă încredere.

– V-ați dedicat întreaga viață cerului: ați absolvit o școală tehnică de aviație, Institutul de Ingineri de Aviație Civilă, și ați petrecut mulți ani ca mecanic de zbor pe TU-134 și AN-12. Ați „călătorit” prin Africa și Europa, Irak și Afganistan la bordul lor. De mulți ani lucrați „la sol”?

– Din 2010. Pe atunci, cum se spune, aveam deja despre ce îmi aminti: o urgență cu un șasiu defect și un motor de avion care „se aprindea” în parcare. Odată nu am putut zbura într-o călătorie de afaceri, da peste o lună, au venit vești din Africa că avionul se prăbușise…

– Și totuși nu ați părăsit zborul, pentru că într-o replică a unei bătălii aeriene sportivul este numit pilot. Aici nu se spune: „Pilotez un model”, se obișnuiește să spui: „Zbor”. Ați fost implicat în modelarea aeronavelor încă din copilărie?

– Povestea este tipică: în copilărie, visam la cer, dar nu am fost acceptat la școala de zbor – mi-au „respins” cardiograma. Apropo, în clasa V, locuiam atunci în satul Chetrosu, am scris o scrisoare ziarului „Пионерская правда”. Am povestit în ea cum încercam să construiesc modele de avioane și ce bine ar fi dacă s-ar deschide un club de modelism de avioane în satul nostru. Am scris și revistei „Юный техник”, unde am trimis desene cu unele dintre „invențiile” mele. Îmi amintesc ce interesante erau lecțiile de muncă. Lucram la strunguri pentru prelucrarea lemnului, la mașini de metal produceam comenzi „pentru adulți” – șuruburi și piulițe pentru repararea mașinilor agricole colective. După clasa VIII, m-am mutat la Chișinău și m-am înscris imediat la un club de modelism de avioane la Stația Tinerilor Tehnicieni din oraș. Așadar, experiența mea totală de „club” este de peste o jumătate de secol. Dar am început să conduc clubul în 1983. Băieții și cu mine ne ocupam în principal de modelism cu șnur. În Parcul Valea Trandafirilor a fost construit un cardodrom, unde s-au desfășurat chiar și competiții de nivel unional.

– Ați fost printre primii din Moldova care au construit modele radiocomandate?

– De la începutul anilor '90, era inutil să continui tema cardodromului – nimeni nu a alocat fonduri pentru deplasări la competiții, ca înainte. Am decis să mă ocup de „radio”. Fără internet, am învățat multe prin metoda încercări și greșeli. Dar lucrurile au mers bine. Mi-am implicat studenții – am construit împreună modele radiocomandate, am zburat împreună. Revista „Modelism aeronautic. Sport și hobby-uri” a fost de mare ajutor. Unul dintre cele mai reușite modele ale mele a fost un hidroavion cu o anvergură a aripilor de 180 cm. Și apoi s-a născut prima copie radiocomandată – un biplan ceh, foarte asemănător cu unul dintre cele mai faimoase avioane sovietice din lume, PO-2. Voi spune fără falsă modestie, că timp de doi ani am obținut cu el premii la campionatul deschis al Ucrainei. Avionul meu a demonstrat manevre acrobatice și a zburat la o altitudine extrem de mică, la doi metri de sol. Spectatorii cu copii au cerut să facă o fotografie cu el, am fost surprins: „Uitați-vă ce mulțime de super-copii de avioane există!” Și ca răspuns: „Dar biplanul dumneavoastră este însăși istoria aviației! Nu le producem noi aici.”

Apoi am auzit despre replicile luptei aeriene radiocomandate. S-a dovedit că în CSI a început să fie dezvoltată în Belarus. De îndată ce am avut o călătorie de afaceri la Minsk, am găsit băieții de acolo, care mi-au împărtășit cu plăcere informații. Dar textul integral al regulilor unei astfel de lupte a fost „găsit” pe internet în limba engleză. Apoi a trebuit să-l „traduc” din traducerea interliniară în limba rusă. Și deja în 2004, ca o mică echipă moldovenească, am participat pentru prima dată la competiții în Slovacia, în 2005 – în Republica Cehă, la Campionatul European. Oamenii au început să ne recunoască și am avut rezultate bune.

– Igor, pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest sport „adrenalinic”, vorbiți-ne despre principalele reguli ale luptei aeriene.

– Piloții de aici controlează replici ale unor aeronave din Primul și al Doilea Război Mondial, în culori istorice. Luptă pe principiul „toți împotriva tuturor”. Modelele sunt împărțite în două clase: prima la scara 1:8, a doua – 1:12. Bătălia durează 7 minute. Implică 7 modele de aeronave, pe care piloții le controlează de la sol. Fiecare model are atașată o panglică strălucitoare de 12 metri, din care adversarii trebuie să taie mai multe bucăți posibil. „Tăierea” oferă puncte pilotului. Învingătorul este determinat de numărul lor. Iar cei care au reușit să păstreze panglica intactă în timpul bătăliei primesc un bonus de 50 de puncte.

– Știu că majoritatea piloților preferă clasa celui de-al Doilea Război Mondial: există mai multă viteză și, prin urmare, mai multă emoție. Dar publicul este mai dispus să urmărească bătălii din clasa Primului Război Mondial – sunt mai ușor de înțeles datorită vitezelor mai mici. Nu este o coincidență faptul că uneori sunt însoțite de muzică. Îmi amintesc ce emoții am avut la urmărirea primei bătălii aeriene ale „etajerelor” pe un vals Strauss.

– Acum muzica răsună din ce în ce mai rar. Înainte, biplanele erau grațioase și negrăbite, dar acum chiar și în astfel de bătălii vitezele ajung la 80 km/h.

– Îmi amintesc cuvintele chirurgului de primă clasă Alexandr Danci, unul dintre cei, al căror entuziasm fanatic menține luptele aeriene radiocomandate în desfășurare în Moldova. În opinia sa, acest sport este un „teritoriu” separat, unde oamenii nu sunt divizați după statut social, cont bancar sau alte convenții. Danci a povestit cum odată, la un turneu din Smolensc demarorul său electric a rămas fără curent în cel mai crucial moment, și bateriile de rezervă imediat au fost oferite de adversari – adică de cei, cu care peste un minut urma să lupte în cer.

– Astfel de momente sunt norma în sportul nostru. Și acest lucru este extrem de important pentru noi toți.

– Alături de sportivi ca Alexander Danch, Iurii Gamurari, Igor Kirpa, sunteți departe de ultimul loc în clasamentul european ACES International. Înainte de pandemia de COVID, sportivii moldoveni au fost lideri la campionatele europene timp de trei ani. Adică, piloții noștri au putut reprezenta cu demnitate Moldova în multe competiții internaționale. În același timp, asociația dumneavoastră se bazează exclusiv pe entuziasm?

– Dar acesta nu este fotbal, nu-s lupte tradiționale pentru republică. Oficialii sportivi nu sunt deloc interesați de noi – nu este un sport olimpic, nu pot face bani pe seama noastră. Companiile aeriene moldovenești „ne bat pe umăr” – bravo, continuați! Dar nimeni nu se grăbește să ne susțină. Nu avem magazine specializate, care să ajute activ sportivii din Europa. Între timp, pentru a participa la o competiție solidă, trebuie să plătești până la 100 de euro de persoană. În plus – transport, hrană, cazare. De aceea, doar 3-4 piloți moldoveni apără onoarea țării la competițiile internaționale. Pentru majoritatea tinerilor talentați, acest sport e un hobby original.

– Și poți învăța să „lupți” singur pe un model radiocomandat?

– Pentru asta, ai nevoie de un instructor. Să execuți o „tăiere” prin alinierea botului modelului tău cu coada modelului adversarului în spațiul tridimensional nu este o sarcină ușoară. Apropo, la începutul anilor 2000, pe parcursul întregii etape a Cupei Europene, banda de la coadă putea fi tăiată doar de 3-4 ori. Iar astăzi, într-o singură luptă se fac zece și mai multe tăieturi. Experiența sportivilor crește, viteza aeronavelor crește. Ei bine, pe cei care doresc să capete abilitățile unui pilot de luptă aeriană, îi invităm pe aerodromul din Vadul lui Vodă. Este extrem de periculos să te antrenezi pe modele de luptă în oraș.

– În 2012, piloții-copiști moldoveni au găzduit la noi Campionatul European, pentru prima dată în CSI. Cum ați decis să faceți un astfel de pas? La urma urmei, dintre toate agențiile guvernamentale, doar Ministerul Apărării v-a oferit un anumit sprijin.

– Știți, glumeam pe atunci: ar trebui să numim această competiție campionat mondial? La urma urmei, într-o luptă de copiere, toți cei mai puternici sportivi de pe planetă sunt reprezentanți ai țărilor europene. Dar serios, eram, desigur, conștienți de amploarea responsabilității. Permiteți-mi să explic că fiecare țară găzduiește etape individuale ale Cupei Europene, iar Moldova nu face excepție. Dar Campionatul European nu a avut loc niciodată în țările CSI. În 2012, trebuia să aibă loc în Italia. Din anumite motive, aceste planuri au eșuat și atunci am oferit locația noastră. Ei bine, poate că, pentru a decide să organizezi un turneu de acest nivel în Moldova, trebuia să fii destul de nebun. Era clar că toate problemele organizatorice vor cădea pe umerii piloților înșiși – Alexandr Danci, Alexandr Popovici și umila voastră slugă. Dar, în final, campionatul a devenit un mare festival sportiv, reunind peste 70 de piloți de top din 9 țări. Toate problemele legate de asistența tehnică, organizarea luptelor și arbitraj au fost rezolvate aici nu mai rău ca în Germania sau Republica Cehă. A fost pus la punct chiar și cel mai mic detaliu: programe colorate, tricouri cu sigla Campionatului European pentru fiecare participant. O echipă de tineri asistenți era de serviciu la sediul competiției, la calculator și imprimantă, aproape non-stop.

– Nivelul înalt al organizării campionatului a fost confirmat și de coordonatorul internațional al ACES International, Rainer Handt din Germania. Acesta le-a spus jurnaliștilor, că piloții moldoveni fac totul with heart – cu suflet. Și zboară la fel de pasional, și progresează de la turneu la turneu.

– Colegii străini nu ascund faptul, că sunt atrași de specificul luptei noastre hazardate. Ajunși în Moldova, „lăncierii” știu că aici vor avea parte de o luptă strânsă cu adevărat interesantă. În țări străine îndepărtate, lupta este adesea lentă, „pătată” – modelele zboară uneori în direcții diferite, luptele au loc departe de piloți, ceea ce îi împiedică să efectueze atacuri țintite. Dar pe cerul nostru astfel de pasiuni izbucnesc, mai ales în clasa celui de-al Doilea Război Mondial, unde vitezele ajung la 150 km/h! Avioanele se luptă „împletindu-se într-o minge”, nu lasă nici sportivii, nici spectatorii să se relaxeze nicio secundă. În același timp – un minim de ciocniri. La urma urmei, începătorii sunt cei care lovesc avionul, iar maeștrii, așa cum era de așteptat, taie panglica. Iar ospitalitatea moldovenească nu a fost niciodată ceva ostentativ pentru noi. La Campionatul European din 2012, atmosfera unei familii numeroase și prietenoase în culise a fost foarte plăcută. Rulotele elegante au fost vecine perfecte cu corturile modeste. În acest oraș multilingv de pe teritoriul aerodromului Vadul lui Vodă, au fost acordate premii speciale sub formă de harbuji gigantici sau butoaie cu vin vechi. Toată lumea s-a bucurat de degustarea bucatelor naționale moldovenești și a cafelei emblematice „stukalov”, s-a interpretat la chitară și s-au spus nenumărate povești ale unor veterani experimentați. Și tuturor le era clar că pe cer eram rivali, dar la sol – camarazi.

– Îmi amintesc de un moment emoționant: fiecare pilot a primit cadou un plic albastru. Fetele au crezut că vor găsi acolo cărți poștale memorabile. Dar eșarfe de mătase albastru-aprins, făcute în stil batik, cu avioane pictate pe ele, au zburat literalmente din plicuri… Sunteți pricepuți la surprize și la organizarea de petreceri pentru piloți.

– Uneori, chiar și în astfel de cazuri, trebuie să ții cursuri de master. Odată, la Campionatul Mondial de la Spitzelberg, Austria, am organizat improvizat propria noastră petrecere pentru piloți în seara de rămas bun. Ne-am aliniat mesele pliante și am pus pe ele tot ce, cum se spune, a trimis Dumnezeu. Germani, cehi, polonezi și slovaci s-au repezit imediat la noi. Ar fi trebuit să auziți cum acest cor internațional a interpretat „Catiușa”!

– Igor, avioanele pe care le faceți cu Valerii Chitrușchin sub marca „KiBer model” sunt considerate copii extra-clasă. Am auzit că piloții occidentali chiar imploră să le dați lor modelele stricate.

– Pentru Valerii și pentru mine acesta este un hobby, un sport și o căutare constantă. Schimbăm tehnologii, ne implementăm know-how-ul și folosim experiența colegilor noștri. Am dezvoltat deja a șasea versiune a unei aripi mai puternice și mai ușoare pentru un biplan. În plus, avioanele noastre sunt decorate fenomenal de precis – poți studia istoria aviației cu ele. Folosim vopsea auto de înaltă calitate, în timp ce, să zicem, multe modele suedeze arată ca și cum ar fi fost vopsite cu o pensulă aspră și vopsea pentru podele. Există secrete și în șabloanele cu care lucrăm. Mulți colegi străini au unele din hârtie, iar ale noastre sunt făcute de noi, din fibră de sticlă. Nu folosim deloc autocolante.

Folosim cu succes în munca noastră o metodă neobișnuită de „vid”. Introducem o pungă de celofan în interiorul matriței, în fuzelaj, și o pompăm cu aer sub presiune. În astfel de condiții, piesele se lipesc mai bine între ele, modelul devine mai rezistent și mai ușor. Un know-how dintre cele mai recente este utilizarea bețelor din bambus pentru frigărui la grătar. Se pare că acestea nu sunt mai slabe ca oțelul, dacă vine vorba de rupere. Am început să lipim aceste bețe simple de lemn pe marginea anterioară a aripii, în fuzelaj. Efectul este uimitor – acum în luptă pot rezista la lovituri care le-ar fi rupt înainte.

– Corespunde întotdeauna culoarea modelelor dumneavoastră adevărului istoric?

– Nu inventăm nimic în această privință. Odată, la un campionat, un coleg străin a venit la mine și mi-a spus că știe japoneză și că este sigur, că hieroglifele de pe modelul meu al avionului japonez nu erau scrise corect. Dar le-am verificat cu o fotografie dintr-o revistă istorică, așa că nu mi-am făcut prea multe griji în privința asta.

– Mi s-a spus, că înainte de turnee membrii comisiei tehnice examinează modelele dumneavoastră cu o riglă, și aud adesea: „Nu pierdeți timpul, totul este calculat la milimetru – acesta este «modelul KiBer».”

– Mă bucur că modelele noastre, care zboară pe cerul Europei de ani de zile, ridică mulți sportivi pe podium. În 2023, la campionatul din Slovenia, 30% dintre participanți au luat startul cu avioanele noastre. Printre aceștia s-au numărat austriacul care a ocupat locul 2 și germanul care a luat «bronzul».

– V-au fost comandate deja modele noi pentru Campionatul Mondial din august, în Germania?

– Desigur. Nemții așteaptă Spitfire-ul nostru, cehii Nakajima-ul japonez, cineva a comandat un biplan, iar cineva a comandat aripi separate pentru biplan.

– Experții spun că modelul dumneavoastră Pfalz DIIIa, cu cruci negre pe aripi, „respiră istorie”, la propriu.

– Acest biplan ușor, aerodinamic și elegant este o replică exactă a unuia dintre principalele avioane de vînătoare ale Imperiului German din anii 1917-1918. Mi-a luat ceva timp să găsesc această vopsea originală neagră și gri a avionului, care a aparținut unuia dintre piloții germani din Primul Război Mondial. Apropo, în 2014 multe țări au sărbătorit pe scară largă centenarul acestui eveniment epocal, și competițiile noastre au căpătat o semnificație specială. Este bine cunoscut că aviația la acea vreme s-a dezvoltat rapid. Și acum, datorită luptelor-replici, spectatorii competițiilor pot „răsfoi” paginile istoriei de la începutul secolului trecut.

– Mulți dintre colegii dumneavoastră înlocuiesc treptat motoarele cu ardere internă (MAI) cu motoare electrice: nu este nevoie să vă mai faceți griji cu setările lor, nu este nevoie să vă murdăriți cu ulei. Ce părere aveți despre asta?

– Aproape fiecare „copist” experimentat are modele cu ambele tipuri de motoare. Dar atitudinea față de MAI este specială, pentru că este vorba de istorie, romantism, diverse „trucuri” tehnice. Tot ceea ce include conceptul de „aviație”. Percep chiar și un motor cu ardere internă în miniatură ca motor de avion de luptă. Și asta înseamnă că nu voi „trece complet la electricitate”.

– Pentru al optulea an, sunteți al doilea coordonator al ACES International, ca să spunem așa, partenerul lui Hunt Reitner. O poziție dificilă?

– Întotdeauna am aprofundat cu scrupulozitate toate nuanțele dezvoltării acestui sport, așa că nu am avut dificultăți deosebite. Sarcinile mele includ contacte mai apropiate cu colegi din țările CSI, din Europa de Est. Este clar că un sport nou se modernizează mereu: regulile de luptă, tactica de arbitraj trebuie îmbunătățite. În acest sens, trebuie să dăm niște explicații, să ne consultăm cu privire la discrepanțele apărute, cu privire la calendarul turneelor. Una dintre sarcinile mele este să-i sprijin pe colegii români. Nu sunt încă foarte activi, se uită în jur.

– De ce? La urma urmei, există multe cluburi de zbor în România, aeromodeliști entuziaști.

– Îmi amintesc un caz amuzant. În 2016, am mers la Iași pentru a organiza o competiție demonstrativă și a da un impuls dezvoltării replicilor de avioane radiocomandate. Și românii, dintr-un anumit motiv, au decis că vrem să acumulăm experiență de la ei – modelismul avioanelor este într-adevăr foarte popular acolo. După ce ne-au primit, ne-au promis cu condescendență: „Vă vom scoate, vă vom ajuta cu ce putem”. Dar imediat ce am scos avioanele din cutii, toată lumea a rămas fără respirație. A început bătălia și românii au văzut echipamentul nostru în acțiune, atunci nimeni nu și-a ascuns admirația. Cu alte cuvinte, acest master-class moldovenesc a fost un mare succes.

Anul trecut, cu ajutorul nostru, o etapă a Cupei Europene a fost organizată cu succes la Iași. Peste puțin timp, în august, trei sportivi veniți de acolo s-au bucurat să zboare la turneul nostru de la Vadul lui Vodă. Le explicăm românilor toate nuanțele luptelor aeriene, îi învățăm cum să-și construiască singuri avioanele mai ieftin și mai eficient – deocamdată preferă să cumpere modele chinezești gata făcute. Dacă replicarea avioanelor va prinde rădăcini acolo – timpul va arăta.

– Tradițional, etapa anuală din august a Cupei Europene de fotbal este dedicată Zilei Eliberării Moldovei de cotropitorii fasciști. De două decenii, acest turneu poartă numele Eroului Uniunii Sovietice Afanasii Carmanov. După cum se știe, în anul 2000 la Chișinău strada care purta numele lui Carmanov, a fost redenumită. A mai rămas doar o mică placă memorială pe o clădire cu cinci etaje. Va păstra campionatul dumneavoastră acest nume legendar?

– Desigur. Anul acesta vom sărbători aniversarea 80 a Marii Victorii, posibil vom lua niște măsuri speciale pentru a perpetua memoria eroului. Permiteți-mi să vă reamintesc, că în prima zi a războiului, pe 22 iunie, Carmanov a prăbușit patru bombardiere germane, iar pe 23 iunie – încă două. Rămas fără muniție, a distrus al treilea Messer într-un atac direct, cu prețul propriei vieți. În școlile noastre, la lecțiile de istorie, nu se mai spune că în 1941 în cerul moldovenesc au luptat cei mai buni ași sovietici, inclusiv triplul Erou al Uniunii Sovietice Alexandr Pocrîșchin. Dar comentatorii noștri de lupte aeriene din timpul turneului își vor aminti cu siguranță aceste pagini eroice din istoria Marelui Război Patriotic.

A intervievat Tatiana Borisova

Preluat de la: Noi.md