A murit ultimul vorbitor al unei limbi antice, care a existat sute de ani 

Tribul Caddo din Oklahoma, SUA, a anunțat luni că a murit Edmond Johnson, ultimul reprezentant al tribului care vorbea fluent limba caddo, scrie Daily Mail.

Obiectele antice descoperite de arheologi ne permit să presupunem că tribul exista deja în anul 900 d.Hr., relatează focus.ua.

„Domnul Johnson nu era doar un important cunoscător al limbii noastre și un bătrîn respectat. Moartea sa a reprezentat o pierdere ireparabilă pentru moștenirea noastră”, a declarat comunitatea.

Patria străveche a tribului Caddo era teritoriul statelor moderne Louisiana, Texas, Arkansas și Oklahoma.

Obiectele antice descoperite de arheologi sugerează că tribul exista deja în anul 900 d.Hr.

Primii care au început să distrugă tribul Caddo au fost coloniștii spanioli conduși de Hernando de Soto. După numeroase strămutări forțate, poporul Caddo s-a stabilit pe teritoriul cunoscut astăzi sub numele de comitatul Caddo, statul Oklahoma.

Acum, după moartea lui Johnson, tribul se confruntă cu sarcina de a-și păstra limba. El a lucrat cu Alaina Talate, directoarea pentru conservarea limbii tribului.

Cu toate acestea, există temeri că membrii tribului lui Johnson nu vor mai putea vorbi limba caddo folosind același vocabular ca el și că unele cuvinte și expresii sînt acum pierdute pentru totdeauna.


Preluat de la: Noi.md