Radu Marian apără sinecura oferită de PAS lui Alaiba: Salariul nu i se achită din bugetul de stat

Radu Marian, a declarat în cadrul unei emisiuni că numirea fostului ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, în funcția de membru al Consiliului de Supraveghere al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) este justificată prin experiența profesională a acestuia în domeniul economic.

„Am considerat că are experiența necesară să fie în acest Consiliu de Supraveghere BNM. Și o remarcă foarte importantă despre salarii și plăți. Salariile de la BNM, CNPF, ANRE, da, sunt salarii mari. Dar vreau să aduc aminte că aceste instituții nu sunt finanțate de la bugetul de stat. Au venituri autonome, pe care și le generează. De aceea, au o politică de remunerare total autonomă, care nu ține de bugetul de stat”, a declarat Radu Marian.

Deputatul a explicat și sursele de finanțare ale BNM, menționând că instituția are venituri proprii, provenite din activitățile sale specifice.

„BNM are venituri în funcție de creditele pe care le acordă băncilor comerciale și primește dobânzi, are rezerve, are tranzacții. Și de aceea au această libertate să-și aloce astfel de salarii”, a precizat Marian.

În final, Radu Marian a subliniat că Dumitru Alaiba este o alegere potrivită pentru această funcție, datorită contribuției sale în dezvoltarea economiei Republicii Moldova.

„Având în vedere experiența lui Dumitru Alaiba în domeniul financiar, a avut o contribuție la dezvoltarea economico-financiară, de aceea am considerat că este o alegere bună”, a punctat deputatul PAS.

Dumitru Alaiba a fost numit pe 10 iulie curent în funcția de membru al Consiliului de supraveghere al Băncii Naționale a Moldovei. Un proiect de hotărâre care prevede acest lucru a fost votat de 56 de deputați. Alaiba a plecat de la Ministerul Economiei în martie 2025, după doi ani de mandat.


Preluat de la: Timpul.md