Acest lucru a fost declarat de șeful Oficiului președintelui Ucrainei, Andrei Ermac, relatează RBC-Ucraina, citînd The Times.
În opinia sa, Trump poate într-adevăr să pună capăt războiului din Ucraina pînă la sfîrșitul acestui an, dacă își va îndeplini amenințarea de a impune noi sancțiuni semnificative împotriva oricui cumpără petrol și gaze rusești.
Potrivit lui Andrei Ermak, amenințarea cu sancțiuni secundare va funcționa, deoarece va exercita presiuni și asupra Chinei și Indiei, cei mai mari importatori de combustibili fosili din Rusia, pentru ca acestea să insiste asupra acordului, în scopul de a evita noi războaie comerciale cu Casa Albă.
„Aceste noi sancțiuni din partea Statelor Unite sînt atît de importante deoarece, din păcate, pe tot parcursul acestui an, prețul petrolului a permis Rusiei să-și finanțeze mașina de război”, a subliniat Andrei Ermac.
„Acestea (sancțiunile, n.r.) vor exercita o presiune foarte puternică asupra lui Putin, care va pierde o sumă enormă de bani. Și țările care cumpără petrol rusesc vor exercita, de asemenea, presiuni asupra lui”, a concluzionat el.
Trump a anunțat luni planurile de a furniza Ucrainei rachete și alte arme, inclusiv sisteme Patriot, și a amenințat Rusia cu taxe „foarte dure” dacă nu se va ajunge la o soluționare a conflictului ucrainean în 50 de zile.
În prezent, conform planului lui Trump, dacă în 50 de zile nu se va încheia pacea în Ucraina, vor fi aplicate taxe vamale de 100% asupra mărfurilor importate în SUA din orice țară care importă orice mărfuri din Rusia.
Kremlinul a răspuns că trebuie să se exercite presiuni asupra Ucrainei pentru a purta negocieri directe. Moscova este gata să înceapă a treia rundă de negocieri, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, dar în declarațiile ucrainene nu se menționează acest lucru, a spus el.
Preluat de la: Noi.md