Trump amenință Rusia cu tarife „severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina

„Vom impune tarife foarte severe dacă nu avem un acord în 50 de zile. Tarife de aproximativ 100%, le numim tarife secundare”, a spus Trump în cadrul unei conferințe de presă comune la Casa Albă, alături de secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Anunțul vine pe fondul frustrării crescînde a lui Trump față de întîrzierile Rusiei în ceea ce privește avansarea eforturilor de pace în Ucraina. Președintele american promisese inițial că va intermedia un acord de pace în termen de 24 de ore de la preluarea mandatului, notează Kyiv Independent.

Trump se declară dezamăgit de Putin

Vorbind cu jurnaliștii la Casa Albă, Trump s-a distanțat din nou de războiul dintre Rusia și Ucraina: „Nu a fost războiul meu. A fost războiul lui (Joe) Biden. Nu e războiul meu. Eu încerc să vă scot din el.”

„Și vrem să se încheie. Sunt dezamăgit de președintele (Vladimir) Putin, pentru că am crezut că am fi avut un acord acum două luni, dar se pare că nu ajungem acolo”, a adăugat Trump.

În ultimele săptămîni, Rusia a intensificat atacurile aeriene asupra orașelor ucrainene, după ce a respins în repetate rînduri apelurile Kievului și ale partenerilor occidentali pentru o încetare a focului.

Tarifele secundare propuse de Trump sînt totuși mai blînde decît un proiect de lege din Senatul american, care prevede impunerea unui tarif de 500% pe importurile din țările care continuă să cumpere petrol și materii prime din Rusia.

Plan de înarmare a Ucrainei

Trump și Rutte au prezentat totodată un plan prin care NATO va achiziționa armament avansat din SUA, inclusiv sisteme de apărare aeriană, dintre care o parte va fi livrată Ucrainei.

„Vom produce arme de ultimă generație, iar ele vor fi trimise către NATO. NATO poate decide să trimită o parte dintre ele și altor țări… unde țara respectivă va renunța la ceva, iar acest lucru va fi compensat”, a explicat Trump.

Planul va fi finanțat și coordonat integral de alianță, a subliniat el.

Rutte a explicat că noul plan înseamnă că „Ucraina va primi un număr masiv de echipamente militare, atît pentru apărare aeriană, cît și rachete, muniție, etc.”. El a adăugat că acordul nu va pune în pericol capacitatea de apărare a SUA.

„Dacă aș fi Vladimir Putin astăzi… aș reanaliza dacă ar trebui să iau mai în serios negocierile privind Ucraina decît o făceam pînă acum”, a spus șeful NATO.

Germania și Norvegia și-au exprimat recent disponibilitatea de a achiziționa cel puțin trei noi baterii Patriot de la producători americani și de a le livra Ucrainei, consolidînd astfel capacitățile de apărare aeriană ale acesteia.

Trump a fost mult timp reticent în a aproba noi livrări de arme către Kiev, argumentînd că țările europene ar trebui să își asume o mai mare responsabilitate atît pentru sprijinirea Ucrainei, cît și pentru propria lor securitate. Potrivit unor informații recente, pentru prima dată de la preluarea mandatului, Trump ar putea aproba un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina prin autoritatea prezidențială de retragere din stocurile existente.


Preluat de la: Noi.md