În Ungaria, este salvată o bibliotecă veche de o mie de ani: ce amenință cărțile

Din biblioteca abației sînt scoase peste 100.000 de cărți pentru a fi dezinfectate special după descoperirea gîndacului farmacist, atras de cleiurile pe bază de gelatină și amidon utilizate în legături și hîrtie.

Aceste insecte rod cotoarele și paginile, punînd în pericol materiale istorice unice.

„Este o invazie serioasă de insecte, care a fost descoperită în mai multe părți ale bibliotecii, de aceea întreaga colecție a fost clasificată ca fiind infectată și trebuie tratată simultan. Nu ne-am mai confruntat niciodată cu un astfel de grad de infectare”, a declarat Zofia Edith Haidu, restauratoare șefă a proiectului.

Insectele au fost observate pentru prima dată în timpul lucrărilor de curățenie, cînd angajații au remarcat un praf neobișnuit și deteriorarea cotoarelor. Deși cele mai valoroase cărți sînt păstrate într-un fond separat și nu au fost afectate, conducerea bibliotecii consideră că chiar și pierderile parțiale reprezintă o amenințare pentru patrimoniul cultural.

Pentru a distruge gîndacii, cărțile sînt ambalate în saci etanși și tratate cu azot timp de șase săptămîni. După aceea, fiecare volum va fi verificat individual, curățat și returnat pe rafturi. Exemplarele deteriorate vor fi trimise la restaurare.

Cauza probabilă a înmulțirii gîndacilor în bibliotecă ar putea fi schimbările climatice. Conducerea abației speră să finalizeze tratarea și să reia activitatea bibliotecii la începutul anului viitor.


Preluat de la: Noi.md