Icek (Itzak) Domnich s-a născut pe 27 iunie, 1920. Dacă ar fi trăit și azi, ar fi împlinit 105 ani în această vară.

Din Ungheni la Hollywood

Un băiat din orășelul provincial basarabean Ungheni cu greu își putea imagina, că într-o zi replicile sale vor fi auzite pe ecrane, în cele mai faimoase comedii ale secolului XX. Dar așa a început povestea viitorului I. A. L. Diamond. S-a născut într-o familie evreiască, formată din David Domnich și Elka Waldman. Așa cum se obișnuia, băiatul a fost trimis la o școală religioasă primară tradițională. Dar lui Itzek nu i-a fost destinat să-și termine studiile acolo: la 9 ani viața lui s-a schimbat brusc – familia a emigrat în Statele Unite și s-a stabilit în cartierul Crown Heights din Brooklyn. Acolo, Itzek a devenit Isidor (sau Israel) Domnich, a studiat la prestigiosul Liceu de Băieți și a demonstrat abilități strălucite în matematică. În 1936–1937, a învins simultan în olimpiadele de matematică din trei state: New York, New Jersey și Connecticut, primind 17 medalii de aur. Se părea că avea un viitor ca om de știință, dar soarta – și talentul, da – au făcut schimbări.

De la formule matematice la scenarii ingenioase

După ce a intrat la Columbia University, Domnich s-a orientat brusc spre creație. A devenit scriitor pentru Varsity Show, un musical studențesc, care satiriza anual viața universitară și urbană. A scris patru piese de teatru, care au devenit hituri în campus. De asemenea, a colaborat activ cu Columbia Spectator, a editat revista umoristică studențească Jester și a fost membru al societății literare Philo.

În această perioadă a început să semneze ca I. A. L. Diamond. Originea pseudonimului nu este pe deplin clară. El însuși a glumit că este o abreviere pentru Liga Interșcolară de Algebră, la care a participat, sau: „«I» înseamnă Easy (Easy), iar «A» și «L» sunt pentru că arată bine după «I».”

Succesul Varsity Show i-a deschis noi orizonturi. În 1941, a primit o ofertă de la The New York Times – și fără ezitare, a părăsit școala.

Primul succes

Cu siguranță, ați auzit de Paramount Pictures și Warner Brothers. Logourile lor apar la începutul a mii de filme – pe ecranele albastre ale televizoarelor, înainte de proiecțiile în cinematografe, la premiere și festivaluri. Aceste denumiri au devenit simboluri ale Hollywood-ului clasic.

În aceste studiouri și-a început Itzek Domnich cariera.

În 1941, a primit o invitație de la Paramount Pictures și a început să lucreze ca scenarist. După doi ani, s-a mutat la Warner Brothers, unde a scris scenariul primului său film de lung metraj — Murder in the Blue Room («Crimă în camera albastră »).

Acest film a devenit o adevărată rampă de lansare pentru Domnich. Viitorul său stil era deja evident: structură clară, intrigă, dialoguri dinamice și vii. Intriga se concentrează pe un mister detectiv clasic cu elemente de misticism: o crimă într-o cameră încuiată și încercările de a o dezlega în spiritul unei „ șarade camerale”. Iar în 1946, Never Say Goodbye («Niciodată să nu spui adio») — prima sa lucrare majoră de studio, care i-a adus un adevărat succes. Din acest moment, Domnich a devenit un scenarist recunoscut la Hollywood și a intrat în cercul profesional al celor mai mari autori ai cinematografiei americane.

„Never Say Goodbye”

Punctul de cotitură

Cunoștința cu regizorul Billy Wilder la finele anilor 1950 a reprezentat un punct de cotitură în cariera lui Icek Domnich. La acea vreme, Wilder era deja un maestru recunoscut, dar după ce s-a despărțit de coautorul său obișnuit, Charles Brackett, a căutat un nou partener de scenaristică – cineva care să poată lucra în același ritm ca el, cu o minte ageră și un limbaj ironic și vioi. A găsit această persoană în Icek Domnich, ale cărui dialoguri străluceau prin precizie, structură și surpriză paradoxală. Primul lor proiect comun a fost filmul Love in the Afternoon («Dragoste după amiază», 1957) cu Audrey Hepburn și Gary Cooper. În ciuda recenziilor mixte din partea criticilor – în principal din cauza diferenței de vîrstă dintre actorii principali – scenariul a fost lăudat pentru subtilitatea, eleganța și umorul discret. Cu acest film a început un parteneriat creativ ,care avea să dureze aproape 25 de ani și care avea să ofere Hollywood-ului capodopere precum ”Some Like It Hot”, ”The Apartment”, ” One, Two, Three” și ”The Fortune Cookie”.

I. A. L. Diamond și Billy Wilder

Conform amintirilor contemporanilor, munca lui Wilder și Domnich era extrem de practică și precisă: veneau la birou dimineața, discutau structura scenei, replicile, tempo-ul și adesea scriau „orbește”, în șir neîntrerupt, fiecare își testa puterea.

Veneau în fiecare dimineață la 9:30 – „am deschis magazinul”, cum glumea Domnich. Scriau împreună același scenariu, fără a-l împărți în „intriga” și „dialoguri”.

Domnich: „Stăm în aceeași cameră. Scriem împreună – rînd cu rînd, cuvînt cu cuvînt.”

Lui Domnich nu-i plăcea publicitatea, interviurile și discuțiile autobiografice…

E dificil să găsești interviuri sincere cu Domnich. Este descris ca o persoană închisă și de aceea se creează impresia că el a spus deja totul, tare și sincer, în scenariile sale. În ciuda rolului său-cheie în crearea unor filme remarcabile, a preferat să fie o enigmă, un om al umbrei. Nu a aspirat la faimă, a evitat camerele de filmat, a acordat rareori interviuri și aproape niciodată nu a vorbit despre sine – nici cu colegii, nici cu jurnaliștii, nici cu telespectatorii. Nu era interesat de faimă, nu apărea la premiere de dragul covoarelor roșii și nu încerca să capete teren în spațiul public. Credea că, dacă știa mai puțin despre el, scenariile sale sunau mai tare.

Wilder însuși a spus despre el:

„Nu am vorbit niciodată despre lucruri personale. Acesta și era farmecul… Izak Diamond era un tip foarte tăcut, partenerul meu.”

„Lucrul ciudat la Izak Diamond, pentru care am avut o mare simpatie, ca un frate mai mic, este circumspecția lui.” Se cunosc puține lucruri despre viața personală a lui Domnich. A fost căsătorit cu actrița Barbara Diamond, iar căsnicia lor a rămas ascunsă publicului. Cuplul a avut un fiu, Paul Diamond, care a călcat pe urmele tatălui și a devenit scenarist.

În jazz – doar genii

O femeie admirată de milioane de oameni, Marilyn Monroe, a jucat într-un film care a devenit legendă. Dar personajul lui Jack Lemmon a fost cel care a rostit chiar fraza intrată în istorie la final: „Ei bine, nimeni nu e perfect” (o altă versiune este „Fiecare are propriile defecte”). Iar autorul celebrei replici este originarul nostru și geniul din spatele ecranului, Domnich.

„Some Like It Hot”

Some Like It Hot este mult mai mult, nu doar o simplă comedie. Este o satiră îndrăzneață, huliganică, la adresa rolurilor de gen, a clișeelor ​​hollywoodiene și a patosului mafiot.

Filmul a primit recenzii entuziaste din partea criticilor și a fost recunoscut ca una dintre cele mai bune comedii din istoria cinematografiei americane. Amestecul îndrăzneț de genuri, muzicalitatea, parodia și costumația au devenit o revoluție pe ecran – și încă mai sună proaspăt și relevant.

Billy Wilder, Jack Lemmon și I. A. L. Diamond

5 premii Oscar

Acest film a obținut cinci premii Oscar, inclusiv premiile pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor și scenariu original. Vorbim despre „The Apartment” (1960), apogeul tandemului creativ format din Billy Wilder și I.A.L. Diamond. Nu este doar o poveste despre dragoste sau carierism, ci un studiu subtil, ironic, al compromisurilor morale ale vieții moderne.

Personajul principal este un funcționar, C.C. Baxter, care în speranța unei promovări împrumută propriul apartament șefilor săi, pentru rendez-vous secrete. Dar totul se complică după ce se îndrăgostește de Fran, o fată care se dovedește a fi amanta unuia dintre șefii săi.

„The Apartment”

Dialogurile sunt ușoare, pline de spirit, dar ele ascund singurătatea, confuzia și o sete de autenticitate. Diamond împletește cu măiestrie umorul cu melancolia: eroul este capabil să glumească chiar și dacă inima îi este zdrobită. Asta umple personajele de adevăr și recunoaștere.

În total, I.A.L. Diamond a fost nominalizat la Oscar de patru ori și l-a obținut o dată, pentru acest scenariu.

Ultimii ani din viață

Ultimii ani din viața lui I.A.L. Diamond au fost umbriți de o boală gravă. Scenaristul remarcabil a luptat cu cancerul.

A murit la domiciliul său din Beverly Hills în a.1988.

Amintirea sa dăinuie nu doar în filme. Din aprilie,2004, în cadrul Varsity Show – același musical studențesc cu care a început totul – este acordat premiul anual I.A.L. Diamond. (The I. A. L. Diamond Award). Este acordat absolvenților Universității Columbia și ai Colegiului Barnard pentru realizările lor în artă – pentru umor, talent și o voce originală. Tot ceea ce un modest băiat evreu din Ungheni a adus odată la Hollywood.

A pregătit Elena Semenovcher

Preluat de la: Noi.md