Bună ziua, domnul Kuciuk. Recent, am sărbătorit Ziua Suveranității Republicii Moldova. A fost o zi jubiliară – 35 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate a Moldovei. Ce este această suveranitatea, ce puteți spune despre Declarație, despre această Zi a Suveranității? De ce există suveranitate, dar există și independență, oare nu este același lucru?

Desigur, subiectul suveranității este un subiect serios, important și extrem de relevant pentru statul moldovenesc și pentru cetățenii ei. Deși în spațiul public există poziții extremiste ale unor persoane destul de inteligente, care consideră că acest subiect este fals și îndeamnă să nu acordăm atenție noțiunii de suveranitate, dar să punem accent doar pe independența Moldovei.

Așadar, se vorbește mult despre suveranitate și se va vorbi și mai mult despre ea. Mai ales după mișcarea suveraniștilor din România – cazul lui Călin Georgescu este la auzul tuturor. Prin urmare, de fapt, este nevoie de clarificarea definițiilor, dar și a semnificațiilor acestei aniversări, a locului pe care îl ocupă suveranitatea în sistemul valorilor juridice ale statului. Că doar suveranitatea este dreptul inviolabil al poporului și supremația puterii de stat, autorizată de popor, este independența luării deciziilor în afacerile interne și externe, este, simplu spus, dreptul poporului de a-și decide propria soartă. Cum se spunea în Roma antică – suprema potestas!

Și din punctul de vedere al dreptului internațional, „suveranitatea” este dreptul absolut și exclusiv al unui stat de a decide toate problemele sale independent de voința altor state. Ați remarcat foarte corect că există suveranitatea și există independența și, bineînțeles, omul simplu este pus într-o situație neclară: există o Declarație de Suveranitate și există o Declarație de Independență. Prin urmare, desigur, este necesar să clarificăm și acest lucru. În înțelegerea noastră, suveranitatea înseamnă capacitatea unei țări de a lua decizii independent și autonom, de a-și atinge propriile obiective naționale și de a promova soluționarea intereselor naționale în pofida intereselor altor state și ale unor terți. Astfel, suveranitatea include independența, căci este imposibil să fii suveran și dependent în același timp, deoarece absența primei o exclude pe a doua.

Asta chiar dacă însăși suveranitatea poate fi diferită. Există suveranitatea statală, care este diferită de suveranitatea națională (înțeleasă ca dreptul unei națiuni la autodeterminare). De asemenea, diferă de suveranitatea populară, a cărei esență constă în supremația poporului în stat. În același timp, poporul este considerat singura sursă legitimă și legală a suveranității statale. Împărtășim acest punct de vedere, iar Constituția noastră o prevede și ea. În contextul integrării Republicii Moldova în UE, subiectul cedării/transferului unei părți din suveranitate către Bruxelles a devenit din ce în ce mai discutat. Mai mult, mulți juriști propovăduiesc teoria necesității estompării suveranității, deoarece în condițiile moderne aceasta este interpretată ca o tendință modernă normală. Și se explică prin formarea unei Europe unite, cu un spațiu unic în care oamenii, mărfurile și capitalul circulă liber.

Un alt argument invocat deseori de susținătorii cedării suveranității este existența unui proces de consolidare a legăturilor reciproce și, prin urmare, a interdependenței dintre state, ceea ce duce, pe de o parte, la consolidarea rolului organismelor supranaționale, cărora statele le deleagă parțial drepturile lor suverane, iar, pe de altă parte, se recunoaște faptul că unele drepturi sunt supuse reglementării internaționale – de exemplu, drepturile omului, iar în acest scop sunt create organizații internaționale, precum CEDO, OMC, Curtea Penală Internațională etc. Și se presupune că în această situație suveranitatea devine limitată, deoarece o serie de state cedează benevol o parte din suveranitatea lor unor organisme supranaționale sau internaționale, și permit amestecul unor părți terțe și/sau internaționale în afacerile lor interne.

Desigur, nu putem nega existența acestor tendințe în dreptul internațional. Totuși, aceasta este o chestiune extrem de gravă, care necesită un tratament special, deoarece această cale de interferență străină în treburile interne ale unui stat încalcă dreptul suveran al poporului. Prin urmare, prin introducerea și legalizarea influenței străine, o țară fie devine anexa unui centru decizional regional mai mare, fie intră sub controlul extern evident al centrelor regionale de influență sau al superputerilor.

De fapt, aceasta este o formă modernă de neocolonialism, în care vasalitatea devine o reglementare constituțională. Și atunci nu avem doar influență externă, căci centrul luării deciziilor trece de la popor, de la organele statului autorizate de popor, la un alt stat sau alte state. Semnele unui astfel de stat aservit, controlat din exterior, sunt centralizarea puterii și absența unei separări reale a ramurilor puterii și a controlului extern al numirilor în cele mai înalte funcții din țară, numirea cetățenilor altor state în guvern și multe altele, ce indică controlul extern al țării și, în consecință, pierderea suveranității parțiale sau complete. Există chiar incidente amuzante, de exemplu, în Moldova într-o vreme un african din Senegal a fost numit ministru al Economiei țării. Desigur, în acest caz nu ne putem aștepta la o dezvoltare a economiei moldovenești. Și nu numai a economiei.

Dar dacă revenim la Declarația de Suveranitate a Statului Moldovenesc, trebuie remarcate următoarele.

În contextul prăbușirii URSS, Declarația de Suveranitate a Republicii Sovietice Socialiste Moldova a fost adoptată la 23 iunie 1990 de Sovietul Suprem al RSS Moldova. Observați, nu al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, da a Republicii Sovietice Socialiste Moldova. Aproape aceiași denumire, însă schimbarea nu a fost doar lingvistică, ci și semantică.

Mai mult, observăm că Declarația de Independență din 27 august 1991 a fost adoptată de Parlamentul Republicii Moldova. Și este necesar să înțelegem, că această schimbare și-a încheiat și drumul lingvistic, dar și pe cel semantic. Și în această transformare fundamentală a statului sovietic moldovenesc, nu numai că s-a schimbat numele statului, ci s-a schimbat și orinduirea lui social-economica, și de aceea Declarația de Suveranitate pune sarcina elaborării unei noi Constituții a RSS Moldova, care ulterior a fost elaborata, de remarcat – în baza Declarației de Suveranitate.

Prin urmare, calea către o suveranitate autentică a fost și este fragmentată, iar această stare continuă și în ziua de azi, dar la acea etapă era împărțită în etapa suveranității și etapa proclamării independenței Moldovei. Și este necesar să înțelegem: dacă în doctrina juridică suveranitatea include independența, în realitățile moldovenești acestea sunt lucruri ușor diferite. O analiză simplă va arăta că suveranitatea la acea etapă se raporta la centrul unional al URSS, indica centrul prin intermediul declarației că legile și alte acte normative ale URSS sunt valabile în Moldova numai după ratificarea (aprobarea) lor de către Sovietul Suprem al Republicii, în timp ce efectul actelor adoptate anterior, care contravin suveranității Moldovei, a fost suspendat. A fost formulată sarcina adoptării unei noi Constituții!

Totodată, Consiliul Suprem indică în Declarația de Suveranitate că, în calitatea sa de stat suveran, RSS Moldova are dreptul să adere la uniuni de state, să le delege voluntar unele competențe, precum și să le priveze de aceste competențe sau să părăsească complet aceste uniuni în modul stabilit de tratatul relevant.

Pe scurt, observăm că Declarația de Suveranitate reprezintă poziția RSS Moldova în pregătirea și încheierea Tratatului de Uniune în cadrul comunității statelor suverane, adică Sovietul Suprem a decis să încheie un acord cu centrul și pe principii suverane să facă parte din URSS, fiind stat suveran și, în același timp – parte componentă a acesteia.

Și acest lucru este foarte important, dat fiind că în ​​1991, în Declarația de Independență adoptată ulterior, se menționează deja că Republica Moldova este un stat suveran, independent și democratic, care își poate decide liber, fără interferențe din exterior, prezentul și viitorul…

Însă în declarația de independență nu se mai vorbește despre vreo parte constitutivă sau despre vreun acord cu centrul unional.

Și, în plus, parlamentul decide să aplice pe întreg teritoriul său doar Constituția, legile și alte acte normative adoptate de organele legal constituite ale Republicii Moldova (și aceasta în ciuda faptului că, la momentul adoptării Declarației de Independență, țara încă era ghidată de Constituția Republicii Moldova din a.1978, care consfințea clar principiul centralismului democratic și care, în consecință, stabilea pentru republică regula subordonării față de centru). De remarcat, că întregul cadru juridic al Republicii Moldova s-a aflat într-o astfel de stare suspendată pînă la adoptarea Constituției Republicii Moldova în 1994.

Mai mult, în Declarația de Independență, parlamentul cere guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocieri cu guvernul Republicii Moldova pentru a pune capăt stării ilegale de ocupație și a retrage trupele sovietice de pe teritoriul național al Republicii Moldova (în timp ce încă exista o singură armată sovietică, care deja începea să fie dezmembrată).

Astfel, cursul proclamat nu era pentru o suveranitate autentică, inclusiv ca parte integrantă a URSS, ci pentru independență față de URSS și, mai mult, pentru opoziție față de aceasta, ceea ce indică o stare de fapt conflictuală. Și mai mult: evident, parlamentul, prin intermediul declarației, a declarat un curs conflictual, după cum reiese din declarația despre ocuparea Moldovei, care corespundea la caz deloc realității.

Adică, indiferent de ceea ce era scris în Constituția din 1978, indiferent de faptul că țara se dezvolta, fiind la acea vreme era într-o stare înfloritoare, parlamentul nou format (nu Sovietul Suprem al țării) a proclamat ocupația Moldovei, și astfel a transformat jumătate din țară în ocupanți dînd naștere unei confruntări interne (care în 1992 s-a încheiat cu un conflict sîngeros pe Nistru).

Și invers, toată lumea a devenit „independentă” – de la guvern la ministere și departamente, aceleași ANRE, Agenția pentru Servicii Publice, Agenția pentru Integritate etc., etc. Chiar și procuratura este astăzi un organism independent (a se vedea articolul 3, alin.(3) din Legea privind Procuratura). Da despre independența, cu care se măndrește Curtea Constituțională, vorbește cui nu ii lene. Astfel a fost ignorat cursul spre suveranitate parcurs în 1990 și proclamată independența față de URSS în 1991, și autoritățile statului au luat un curs spre independența abstractă a țării, în absența suveranității și a cugetării statale, iar realitatea subiectivă s-a transformat într-un fel de oximoron.

Drept urmare, în opinia noastră, aceste schimbări au slăbit semnificativ verticala puterii de stat, care într-o oarecare măsură a devenit independentă chiar și de popor, care, conform Constituției, este purtătorul suveranității țării. De altfel, abia anul acesta, poate în legătură cu aniversarea Declarației de Suveranitate, autoritățile moldovene au revenit asupra subiectului suveranității, au organizat chiar un marș și un miting în capitală.

Treizeci și cinci de ani – e mult sau puțin? Ce a obținut Republica Moldova în 35 de ani de suveranitate și care-s rezultatele intermediare, demne de reținut?

Treizeci și cinci de ani din viața unui stat reprezintă, desigur, o perioadă scurtă. În același timp, înțelegem ce se întîmplă și în ce perioadă ne aflăm, mai ales cu experiența de a trăi într-o țară sovietică și amintindu-ne durata de viață și etapele de dezvoltare ale statului sovietic, care a existat timp de 79 de ani (30 decembrie,1922 – 26 decembrie,1991), timp în care a trecut prin revoluții și contrarevoluții, prin Războiul Civil și prin Marele Război pentru apărarea Patriei. Dar este necesar să subliniem, că Patria Sovietică în urma invaziei fasciste a pierdut 27 de milioane de oameni, dar a renăscut literalmente din cenușă, construind una dintre cele mai dezvoltate țări din lume, cucerind cosmosul în sens direct și figurat.

De aceea, cu declararea suveranității, statul moldovean a mers în mod conștient la ruperea legăturilor economice foarte strinse, a lansat o serie întreagă de reforme cu adevărat catastrofale, printre care se remarcă reforma sistemului judiciar moldovenesc, care a trecut prin foc și pară, sărituri pe loc și încercări de a decola fiind acorată la un lanț cu o anumită lungime. Mai mult, toți cei care veneau la putere erau pionieri în toate sensurile. Și cei care au făcut privatizarea contra Bonuri Patrimoniale, și cei care au realizat privatizarea terenurilor, și au implementat denaționalizarea proprietății, insolvența și falimentul întreprinderilor, și au realizat schimbări structurale în țară – și instituționale, dar și funcționale, pe verticală și pe orizontală. Și este clar, că eșecurile urmăreau Moldova, dar, ca în bancul cunoscut, aricii se înțepau, boceau, dar continuau cu încăpățânare să mănînce cactusul. În acest sens, din păcate, am reușit.

Astăzi, Moldova a atins un nivel critic de dependență de sursele externe. Și aici putem constata un deficit bugetar uriaș (aproape de 50%). Moldova nu are deloc suveranitate energetică și tehnologică. În general, trebuie de remarcat că suveranitatea politică și culturală a fost plasată sub control extern, iar suveranitatea economică a republicii este în pragul pierderii complete. Chiar și suveranitatea alimentară a Moldovei a fost afectată (și asta într-o țară agrară!), deoarece practic totul este de import, și nu de cea mai bună calitate. Dar dacă se va introduce un control fitosanitar de înaltă calitate la frontiere (inclusiv verificarea produselor alimentare pentru produse generic modificate – OMG-uri), în opinia mea, în țară va fi foamete.

Totuși, după ce am rezumat niște rezultate intermediare, astăzi putem afirma în mod rezonabil, că peste 35 de ani:

– proprietatea statului a fost privatizată în masă, inclusiv cea cu caracter strategic, cum ar fi rețelele de distribuire a energiei, nodurile centrale de transport (inclusiv portul maritim) etc.;

– industria a fost desființată și țara a fost dezindustrializată,

– republica a fost aruncată într-o groapă de datorii, iar astăzi se află aproape de punctul fără întoarcere, care creste într-un ritm fără precedent (în 2021, datoria externă a Moldovei era de 69 de miliarde de lei, în 2024 – deja 125 de miliarde de lei);

– instituirea controlului extern asupra sistemului financiar al statului (toate băncile sunt controlate de acționari străini, șefa Băncii Naționale este cetățeana altui stat, rezervele valutare nu funcționează pentru țară…);

– sistemul național de justiție se află într-o criză severă și, în același timp, este plasat sub controlul strict al statelor străine;

– au loc crize constituționale sistemice și cazuri de uzurpare a puterii de stat,

– are loc distrugerea constantă a regimului constituțional (Constituția este modificată nu printr-o lege constituțională, ci printr-o simplă lege organică), sistemul constituțional de protecție a drepturilor omului și a libertății de exprimare a fost distrus, orice formă de disidență este persecutată,

– există o cedare sistematică, fragmentară, a suveranității republicii în fața forțelor externe, țara este adusă în pragul lichidării.

Dacă aceste rezultate intermediare sunt demne, după 35 de ani de la data adoptării Declarației de Suveranitate, judecați și singuri, stimați cititori.

Domnule Kuciuk, dacă totul merge așa de rău, ce sărbătorim? De ce sărbătorim această Zi a Suveranității? Și cum putem reda Moldovei adevărata suveranitate?

Oricum, aceasta este o dată importantă, deoarece pe 23 iunie,1990 Moldova a făcut primul pas spre statutul său independent, a devenit un stat independent care ia propriile decizii și, în consecință, este responsabil pentru aceste decizii. Or, suveranitatea apartine poporului, si sarbatorind suveranitatea, noi recunoastem si sarbatorim Suveranul, Tara.

Mai trebuie să ținem cont și de faptul, că Ziua Suveranității este o sărbătoare care dă naștere idealurilor de patriotism și dragoste pentru țară, care îndrumă spre ideile corecte despre dezvoltarea Moldovei, asigurarea poporului ei și protejarea intereselor naționale ale statului.

E foarte important să ținem cont de întregul drum suveran, pe care l-a parcurs Moldova. Și este necesar să luăm în considerare o mulțime de nuanțe, cum ar fi faptul că în anii puterii sovietice, Uniunea Sovietică a investit peste 357 de miliarde de dolari în dezvoltarea economiei moldovenești.

Că în clipa aderării la Uniunea Sovietică, Moldova era o regiune agrară, unde peste 90% din populație locuia în zone rurale. Iar in timpul aflării în componența Uniunii Sovietice, Moldova a devenit o republică dezvoltată industrial. Mai mult, Moldova a fost, cum s-ar spune, un fel de vitrină occidentală a Uniunii Sovietice, a potențialului său industrial, cultural și alimentar. De exemplu, pe baza datelor statistice rusești, publicate în 2020 cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a victoriei în Marele Război pentru apărarea Patriei (despre aceasta a vorbit stimatul M. Poisik, doctor în economie), dacă în URSS în ansamblu, între anii 1940 și 1990, investițiile în capital fix au crescut de 30,7 ori în prețuri comparabile, atunci în Moldova – de 275 de ori, industria în ansamblu în URSS a crescut de 28,7 ori, iar în RSSM – de 78,9 ori, în agricultura URSS în ansamblu creșterea a fost de 2,9 ori, iar în Moldova – de 3,7 ori. Acest lucru este cu siguranță semnificativ și, bineînțeles, a asigurat dezvoltarea accelerată a republicii.

Dar în timpul independenței sale, țara a pierdut majoritatea întreprinderilor, care fiind privatizate practic au fost demolate. Și astăzi, în termeni cantitativi, avem peste 200 de mii de agenți economici, dar Moldova, în ciuda activității și capacității ei de producție, a dezvoltării legăturilor economice și a frontierelor deschise, încă nu a atins nivelul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești din a.1990. Ca să nu mai vorbim de demografie, tinerii și persoanele apte de muncă pleacă în masă peste hotare în căutarea unui loc de muncă și a unei vieți mai bune. Dacă la începutul anilor '90 în Moldova locuiau peste 4 milioane de oameni, astăzi sunt peste 2 milioane. Deși știm cu toții că pe listele electorale suntem încă aproape aceleași 4 milioane. Vorba din popor, și morții votează. Apropo, ei sunt probabil cei mai fideli alegători, Doamne ferește.

Din păcate, acestea sunt fapte statistice și reale. Și, firește, statul moldovenesc, fiind plasat geografic în centrul Europei, a devenit periferia acesteia.

Și ca răspuns la întrebarea dumneavoastră, voi spune – este necesar, fără patos, dar pe baza unor date concrete, inclusiv statistice, fără nostalgie pentru trecut, dar și fără miopia ideologiei liberale, să analizăm în detaliu și temeinic calea parcursă pentru a evita greșeli, omisiuni, calcule greșite și devieri în viitor. Sa oprim călcatul pe greblă, este timpul să revenim, să ne unim și să dezvoltăm țara noastră, cu adevărat suverană.

Ce înseamnă suveranitatea în termeni practici – să ne uităm la China (scuze pentru un exemplu așa de amplu) și să ne întrebăm: cum de China săracă a devenit prima economie din lume? Deși de mulți ani ne-am format opinia că tot ce este chinezesc este de proastă calitate, realitatea este complet diferită. Țara are mărfuri pentru toate categoriile de cumpărători, cum se spune, pentru toate gusturile. Explicația dezvoltărr rapide a Chinei o găsim în sistemul ei social și în suveranitatea ei, deoarece suveranitatea este cea care i-a permis, ca putere suverană, să organizeze economia astfel ca ea să funcționeze în interesul național. Aceasta include dezvoltarea micilor afaceri, care reprezintă 55% din economia Chinei, și o infrastructură extinsă ca bază necesară pentru dezvoltare, precum și construirea multor sectoare noi ale economiei naționale. Acest pachet include, de asemenea, o reducere a ratelor procentuale la împrumuturi la 1,5% (și înainte erau de 20% și chiar mai mult), și utilizarea valutei convertibile din rezerve, și chiar o restructurare infrastructurală a țării, care a permis reducerea la jumătate a cheltuielilor bugetului de stat.

Așadar, de ce nu am deveni și noi o mică China, și nu ne-am restabili suveranitatea, pentru început – partea ei economică?

În ultima vreme, se vorbește mult despre ajutorul Uniunii Europene, despre fondurile europene mitice, care vor fi alocate Moldovei pentru dezvoltare, din moment ce toată lumea dorește așa de mult binele și prosperitatea noastră. Mai ales funcționarii de la Bruxelles, care au devenit vizitatori frecvenți ai meleagului nostru.

Dat fiind că noi înșine avem tot ce ne trebuie, trebuie doar să punem lucrurile în ordine și, cel mai important, să punem propriile noastre resurse sub control suveran deplin, ca acestea să funcționeze pentru Moldova și cetățenii ei.

Iar întrebarea cum își poate obține Moldova independența și cum să o promoveze și să o protejeze este cu siguranță o întrebare practică, dar și una științifică, și fiind politică, ține de competența întregii națiuni, care a observat întotdeauna cu înțelepciune – cine ce seamănă – aceea culege, asta-i legea.

Am trecut cu toții împreună prin 35 de ani de „democrație suverană”. Și acesta este drumul nostru, bun sau rău, dar este al nostru, nu a fost altul și pentru că acest drum este trecut, trebuie să mergem mai departe. Sper, în mod suveran și cu demnitate. Chiar sper!

Domnul Kuciuk, ce prevede norma constituțională privind suveranitatea și există cineva responsabil în special pentru suveranitatea Republicii Moldova? Ce-i de făcut pentru a asigura suveranitatea reală a statului și a poporul moldovenesc?

O problemă foarte importantă, reieșind din faptul că Constituția este legea supremă a Republicii Moldova. Voi sublinia, că norma constituțională definește clar statutul constituțional al suveranității. Literalmente, primul articol al Constituției prevede că Republica Moldova este un stat suveran și independent, unit și indivizibil.

Mai departe, în al doilea articol , intitulat „Suveranitatea și puterea de stat”, sunt subliniate două prevederi. Prima prevede clar, că suveranitatea este națională și că ea aparține poporului Republicii Moldova, care o exercită direct și prin organele sale reprezentative în formele stabilite de Constituție. A doua prevedere este una restrictivă, ea statuează că nicio persoană privată, nicio parte a poporului, niciun grup social, niciun partid politic sau altă asociație obștească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Se indică, de asemenea, caracterul penal al încălcării acestei prevederi și se subliniază că uzurparea puterii de stat este cea mai gravă crimă împotriva poporului.

În acest context, răspunsul la întrebarea dumneavoastră despre cine în statul moldovenesc este responsabil de protejarea suveranității țării este extrem de important și semnificativ. În acest sens, subliniem că președintele țării este personal responsabil pentru suveranitatea țării și protejarea acesteia. Astfel, conform articolului 79 din Constituție, președintele ales al Republicii Moldova depune următorul jurămînt în fața parlamentului și a Curții Constituționale: „Jur să-mi dau toată puterea și capacitatea pentru prosperitatea Republicii Moldova, să respect Constituția și legile țării, să protejez democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova”.

În afară de normele menționate mai sus, Constituția Republicii Moldova conține norme care, în opinia noastră, permit o anumită limitare a suveranității Republicii Moldova. Și, prin urmare, trebuie recunoscut faptul, că Republica Moldova nu are independență și suveranitate deplină. Astfel, conform Constituției Republicii Moldova (Articolul 4, alin.(2)), în prezența unor discrepanțe între pactele și tratatele privind drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este părte, și legile interne, normele internaționale au prioritate. De asemenea, Constituția țării noastre obligă puterea de stat să renunțe la suveranitate, deoarece, conform Articolului 8, alin.(2) care reglementează respectarea dreptului internațional și a tratatelor internaționale – intrarea în vigoare a unui tratat internațional care conține prevederi ce contravin Constituției trebuie să fie precedată de o revizuire a Constituției. Iar în ansamblul acestor norme, aceste exemple indică în mod clar faptul, că principiile și normele dreptului internațional și ale tratatelor internaționale ale Republicii Moldova sunt parte integrantă a sistemului său juridic. Iar dacă normele dreptului internațional stabilesc alte reguli decît cele prevăzute de dreptul intern al Republicii Moldova, atunci regulile dreptului internațional se aplică în mod corespunzător. Astfel, dreptul internațional este primordial pentru Republica Moldova, iar dreptul național este secundar. Drept urmare, legile emise de statele străine (uniuni de state străine) pot deveni mai importante ca legile emise de propriul nostru stat. Convingerea mea personală este că prin pierderea suveranității pierdem țara.

Prin urmare, aceasta este o chestiune de existență a statului. Și pornind de la faptul că oamenii aflați la putere sunt departe de a fi simpli, devine clar șirul ideilor despre atragerea necontrolată a împrumuturilor și creditelor externe, împreună cu risipa necontrolată a resurselor. Ei au în mod clar un principiu – după noi măcar și potopul, pentru că un eventual faliment va apropia lichidarea definitivă a țării, pe care mulți o văd în reunificarea cu România. Și atunci nimic nu se mai știe …

În acest context, voi sublinia seriozitatea și relevanța suveranității electorale a Republicii Moldova, care, folosind exemplul aceleiași Românii, precum și exemplul nostru din 2024, indică nu doar o încălcare a suveranității electorale, ci, în unele cazuri – absența completă a acesteia.

În ceea ce privește suveranitatea electorală a republicii, în cazul nostru ea poate fi formulată ca un drept inalienabil, exclusiv al unui stat suveran de a organiza independent, fără nicio interferență externă, alegeri – oneste, deschise, legale. Mai mult, există deja promisiuni din partea Președintelui României de a „ajuta” unele forțe politice din Republica Moldova să învingă în alegeri. Astăzi există o mulțime de încălcări electorale în republică, care reduc la zero suveranitatea electorală a Republicii Moldova. Aceasta include îndepărtarea oponenților de pe pozițiile electorale, și apoi, cel mai probabil, și din alegeri. Aceasta include curățarea spațiului informațional și plasarea prealabilă a „oamenilor lor” în pozițiile corespunzătoare, cu obligatiunea de a controla toate etapele ciclului electoral și, cel mai important – de a asigura „rezultatul dorit”.

Și dacă în anii precedenți guvernul încerca să facă ceva pentru aparenta legitimitatii externe a alegerilor, acum, probabil, va refuza să facă acest lucru. La ce bun, dacă merge și așa?

În general, tot ceea ce are loc în republică seamănă foarte mult cu încălcarea articolului 2, partea (2) din Constituția Republicii Moldova.

Seamana mult cu ceva ce s-a ma intimplat, parca e tras la indigo.

Prin urmare, dacă vrem ca țara noastră să se dezvolte spre binele cetățenilor săi, convingerea noastră este că suveranitatea este singura cale spre libertate și independență, spre prosperitatea Republicii Moldova, pentru că tocmai acesta este sensul și scopul dezvoltării suverane a statului moldovenesc.

Vă mulțumesc pentru interviu și, folosindu-ne de această ocazie, vă felicităm cu ocazia zilei de naștere, care este chiar azi, 2 iulie, stimate domnule Kuciuk.

Vă mulțumesc și îi felicit pe cititorii Noi.md și pe toți cetățenii țării noastre cu ocazia recentei Zile a Suveranității Republicii Moldova. Pace, sănătate și mult succes!

Preluat de la: Noi.md