„Relansarea turismului în Italia și creșterea prezențelor din străinătate împing operatorii să aplice creșteri continue ale tarifelor, creșteri care nu par să fie justificate nici de fenomene precum costurile ridicate ale energiei și inflația, nici de costurile mai mari suportate de structurile de cazare și de companiile de transport”, avertizează Gabriele Melluso, președintele Assoutenti, una dintre cele mai importante organizații de protecție a consumatorilor din Italia, arată o analiză citată de publicația italiană Ansa.
Cât costă o vacanță în Italia în 2025
Conform datelor Assoutenti, Emilia Romagna rămâne una dintre cele mai accesibile regiuni pentru o vacanță la mare în vara lui 2025. În stațiuni precum Rimini, o familie cu doi copii poate petrece o săptămână în august cu minimum 1.030 de euro. În schimb, în Sardinia – regiunea cu cele mai ridicate tarife – prețurile sar rapid peste 2.800 de euro pentru aceeași perioadă.
Alte exemple de tarife minime pentru o familie cu doi copii:
Feribotul și costurile pe plajă, tot mai scumpe
Și transportul s-a scumpit. O familie cu mașină care călătorește în Sardinia cu feribotul, în perioada 8–16 august, poate plăti între 678 și 1.363 euro, în funcție de rută. Media scumpirii în sectorul maritim a fost de +9,7%.
Nici simpla zi la plajă nu mai este accesibilă pentru toate buzunarele. Închirierea unui set standard (o umbrelă + două șezlonguri) costă între 32 și 35 de euro pe zi, însă în stațiunile de lux prețurile explodează, și variază de la 90 euro/zi la Gallipoli până la 1.500 euro/zi pentru un cort VIP în Twiga, Versilia.
Pe fondul creșterii prețurilor, tot mai multe familii aleg vacanțe mai scurte, în afara vârfului sezonului estival, sau ajung să renunțe complet la concediu.
Preluat de la: Unimedia.info