„Eu îmi amintesc când am decis să fac politică. Foarte mulți mi-au spus că politica este murdară. Le-am răspuns că politica este așa cum o facem. Dacă politica o fac oameni onești, atunci politica este corectă și onestă, la fel și sistemul justiției, atunci când în acest sistem lucrează oameni onești, atunci și justiția este una corectă și onestă”, a declarat Maia Sandu.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat la o întâlnire cu viitorii judecători și procurori din cadrul Institutului Național de Justiție. În cadrul evenimentului, șefa statului a transmis un mesaj tinerilor care urmează să intre în sistemul judiciar.
În martie, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a recunoscut, într-un interviu, că nu și-a dorit niciodată să devină politiciană și nici președinte. Șefa statului a declarat că a ajuns într-un moment în care a fost nevoită să aleagă ori pleacă din țară ori încearcă să schimbe lucurile aici, acasă. „Da este complicat, dar nu regret”, a conchis Maia Sandu.
Preluat de la: Unimedia.info