(video) Accident fatal lângă Bălți: Un tânăr de 20 de ani a decedat, după ce a intrat cu mașina într-un copac

„Aseară, în jurul orei 22:00, pe traseul R-15, în apropierea sensului giratoriu de la intrarea în mun. Bălți, s-a produs un grav accident rutier.

Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Rîșcani, un tânăr în vârstă de 20 de ani, aflat la volanul unui automobil de marca „Renault”, a pierdut controlul asupra direcției și s-a tamponat într-un copac de pe marginea drumului.

În urma impactului, șoferul a fost preluat de urgență de echipajul medical și transportat la spitalul municipal din Bălți. Din nefericire, tânărul a decedat la scurt timp.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei”, a declarat pentru UNIMEDIA, ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Rîșcani, Lilia Harea


Preluat de la: Unimedia.info