Donald Trump suspendă mărirea tarifelor timp de 90 de zile pentru toate țările, mai puțin China, pentru care le crește la 125%

Cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite a denunțat o „lipsă de respect” din partea Chinei și a anunțat un nou tarif pentru țara asiatică, de 125%, „cu efect imediat”.

„La un moment dat, să sperăm că în viitorul apropiat, China îşi va da seama că zilele jefuirii Statelor Unite şi a altor ţări nu mai sunt sustenabile sau acceptabile”, afirmă Trump.

În schimb, președintele american a declarat că a suspendat pentru 90 de zile tarifele aplicate împotriva celorlalte țări, ca gest de deschidere spre negocieri după ce „peste 75 de țări”, potrivit președintelui american, s-au adresat Washingtonului pentru a căuta soluții în privința barierelor comerciale.

„Am autorizat o pauză de 90 de zile și un tarif reciproc redus substanțial pentru această perioadă, de 10%, de asemenea cu efect imediat”, a transmis liderul de la Casa Albă într-un mesaj publicat pe contul său de Truth Social.


Preluat de la: Unimedia.info