Potrivit site-ului de ştiri Sabah, Ekrem Imamoglu „a fost reţinut şi se află acum la sediul poliţiei”. Consilierul media al lui Imamoglu, Murat Ongun, a declarat într-o postare pe X că acesta a fost reţinut fără a oferi un motiv.
Anterior, Imamoglu a anunţat pe X că sute de poliţişti se află în faţa casei sale, adăugând că nu va renunţa şi că va continua să stea drept în faţa presiunilor.
CNN Turk a difuzat imagini cu zeci de poliţişti antirevoltă care au fost prezenţi în faţa casei lui Imamoglu. Poliția i-a percheziționat acestuia locuința în cadrul unei anchete.
Ekrem Imamoglu este principaulul rival politic al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, iar reținerea sa este văzută ca o acțiune motivată politică, notează și BBC. Guvernul lui Erdogan neagă presiunile politice asupra instanţelor şi afirmă că sistemul judiciar este independent.
Anterior reținerii sale, Universitatea din Istanbul a anunţat că a anulat diploma lui Imamoglu, din cauza unor nereguli. O diplomă universitară validă este necesară pentru a putea candida la prezidențiale în Turcia.
Preluat de la: Unimedia.info