Nu l-am votat pe Călin Georgescu și nu mi-a atras atenția până la întâmplarea din alegeri. Era un domn elegant, prea elegant poate pentru ce vedeam că se întâmplă în politică. După blocarea sa de către CCR ca la rugby, m-am uitat mai atent la ce spune.
În primul m-a surprins capacitatea sa de lider, cuvintele lui generează dorința de a face ceva, aduce o schimbare de atitudine și gândire cum nu am mai simțit.
El pune în prim plan un proiect de țară bazat pe demnitate națională spre deosebire de discursurile politice adverse, care proiectează un viitor ambiguu guvernat de cedări și taxe adeseori motivate de factori externi.
Într-o societate fără idealuri mari și sufocată de corupție, Georgescu apare ca un lider care aduce speranță spunând simplu: „Putem împreună, sunteți o forță dragi români!”
Eleganța, pe care sincer o vedeam inadecvată, s-a dovedit a fi abilitate verticală, nu a răspuns atacurilor și campaniilor de defăimare, rămânând consecvent mesajului său despre independență economică și suveranitate.
Programul său orientat spre resursele României, sunt clare: hrană, apă, energie, acestea administrate de români, pentru români, sunt restartul unei schimbări la față a viitoarei Românii.
În loc de lozinci populiste, el oferă o strategie pragmatică – refacerea agriculturii, deschiderea minelor, valorificarea resurselor proprii. De aceea a și primit răspuns pozitiv și de la generație resemnată de tineri, sfătuită de profesori să plece în afară, dar care ar dori să rămână, să se întoarcă, să trăiască în România.
Eu cred că este un moment istoric.
Alternativa lui Crin Antonescu la Cotroceni ar însemna același lucru de până acum, ar fi un fel de Iohannis 2.0 la puterea a treia. Pe de altă parte, cu ușa deschisă și potențialul Statelor Unite, cu o nouă șansă dată celor plecați, cu întoarcerea resurselor în primul rând spre optimizarea bunăstării românilor poate fi o fereastră deschisă a istoriei.
Preluat de la: Timpul.md