„În doar o săptămână de la ajustarea sistemului de monitorizare a traficului, camerele video au detectat peste 1500 de încălcări legate de necuplarea centurii de siguranță și utilizarea telefonului mobil în timpul șofatului.
Poliția reamintește că scopul acestui sistem nu este sancționarea conducătorilor auto, dar creșterea siguranței și disciplinei rutiere, și cel mai important- prevenirea tragediilor în trafic.
Recomandăm tuturor șoferilor:
Să cupleze întotdeauna centura de siguranță;
Să evite utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii;
Să respecte cu strictețe regulile de circulație pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic”, comunică Poliția Națională.
Acum câteva zile, Poliția Republicii Moldova informa șoferii că începând din 10 februarie, camerele de monitorizare a traficului rutier vor detecta și abaterile ce vizează necuplarea centurii de siguranță, dar și folosirea telefonului în timpul conducerii.
Preluat de la: Unimedia.info