PUBLIKA REPORT. Misterele dispariției unui copil

Zeci de polițiști, carabinieri, salvatori şi voluntari continuă căutările băiatului de șase ani dispărut acum două zile în municipiul Hâncești. Oamenii legii i-au în calcul mai multe versiuni, inclusiv cea potrivit căreia copilul ar fi fost răpit. Între timp autoritățile municipale anunță o recompensă de trei sute de mii de lei pentru cei care vor ajuta la găsirea copilului viu şi nevătămat.

Potrivit poliției, anual în Republica Moldova dispar în jur de 700 de copii. În primele patru luni ale anului acesta 307 minori au dispărut de acasă, iar până astăzi 295 au fost întorși în familie sau instituțiile pe care le-au abandonat. Majoritatea minorilor sunt identificați în primele 48 de ore de la dispariție, iar șansele de a găsi un copil dispărut scad odată cu trecerea timpului, menționează experții.

Care sunt cauzele dispariției copiilor şi cum pot părinții preveni acest fenomen. Cum le explicăm minorilor riscurile abandonului locuinței şi felul cum ar trebui să se protejeze în caz că ajung singuri în fața unui pericol, aflăm de la Alexandru BOTNARI, primarul municipiului Hâncești, Maia BĂNĂRESCU, avocata Poporului pentru protecția drepturilor copilului, Aliona DRAGOMIREȚCAIA, șefa Secției siguranță minori INSP, Lucia CACIUC, șefa Direcției municipale protecția copilului Chișinău, Liliana ROTARU, președinta CCF Moldova şi psihologul Irina PARVAN.


Preluat de la: Publika.md