Infectarea cu COVID-19 se află pe un trend descendent. Măsurile de restricții se relaxează treptat, iar cetățenii de pe întreg mapamondul reiau deja vechile obiceiuri. În acest context, din Italia, țara cel mai puternic afectată de pandemie, vine o atenționare din partea medicilor.
Guvernele lumii investesc sume impresionante pentru cercetare, în contextul pandemiei de coronavirus. În acest moment există sute de vaccinuri în testare și multe alte studii și experimente care să vină în sprijinul medicilor, pentru a trata cât mai rapid sau a preveni boala.
„Urmele lăsate în plămâni de infecția cu COVID-19 ar putea provoca afecțiuni respiratorii cronice, o nouă patologie și, totodată, o nouă urgență sanitară”, a declarat medicul pneumolog Luca Richeldi, președinte al Societății Italiene de Pneumologie.
Semnele care indică în continuare probleme ale plămânilor, reprezintă capacitatea respiratorie scăzută, respectiv rezistență mai mică la efort, spune medicul. Astfel, pacienții recuperați, 30% dintre aceștia, prezentau semne de fibroză pulmonară, a adăugat Richeldi.
„Vom avea o nouă categorie de pacienți cu cicatrici la nivelul plămânilor și cu insuficiență respiratorie”, a atras atenția Richeldi.
La concluzii asemănătoare au ajuns și chinezii. În acest context, medicii celor mai puternic afectate state de COVID-19 menționează importanța unor secții special dedicate pacienților vindecați de noul coronavirus. În nordul Italiei, la Pavia, aproape de Milano, există deja o clinică creată special pentru pacienții recuperați.
„Este necesar să tratăm cu atenție aceste cazuri și să includem acești pacienți într-un program de reabilitare pulmonară”, a declarat Angelo Corsico.
Imunitatea până la o reinfecție din cauza noului coronavirus poate dura doar șase luni, potrivit unui studiu al Universității din Amsterdam. Acesta pune la îndoială eficiența introducerii „pașapoartelor de imunitate”, pe care unele guverne doresc să le aplice în cazul persoanelor vindecate de COVID-19 pornind de la ipoteza că acestea nu pot fi reinfectate și sunt liberi să ajute economia să-și revină din blocaj.
Studiul a monitorizat 10 bărbați de peste 35 de ani pentru a determina nivelurile de anticorpi în urma infecției pentru oricare dintre cele patru coronavirusuri sezoniere umane. Aceștia au fost testați la intervale de trei sau șase luni, scrie b1.ro.
Cercetătorii au descoperit că a existat o „durată alarmant de scurtă a imunității la coronavirusuri”, oamenii de știință remarcând totodată „reinfecții frecvente la 12 luni și reducerea substanțială a nivelului de anticorpi imediat după 6 luni post-infecție”.
Preluat de la: Publika.md