În timp ce unii sportivi fac antrenamente individuale la domiciliile lor, alţii preferă să-și implice și membrii familiei. Dumitru Bahov, voleibalistul moldovean al clubului turcesc Halkbank Ankara, dar și căpitanul echipei noastre naționale, face aşezări şi flotări, având soţia sau fiica în spate.
„Aceste antrenamente nu se compară cu cele din sala de fitness, unde ridicăm greutatea. De exemplu, în sală facem aşezări cu greutatea în plus. De acea, m-am gândit că aşa va fi bine. Am luat-o pe soţia mea în cârcă şi am efectuat exerciţiul. Este departe de procesul de pregătire în sală, dar fac măcar asta”, a spus BAHOV, voleibalist Halkbank Ankara.
Din cauza pandemiei de COVID-19, partidele din campionatul Turciei au fost suspendate înaintea startului fazei play-off. La finalul sezonului regulat echipa jucătorului moldovean era clasată pe locul 6.
Deocamdată nu se ştie dacă competiţia va fi anulată definitiv sau se va relua mai târziu.
„În februarie cu clubul nostru a semnat internaţionalul sloven, Tonček Štern. Am început să jucăm mult mai bine, el ne-a ajutat mult. În aceste condiţii eram siguri că puteam să obţinem rezultate mai bune decât cele din timpul sezonului regulat. Cel puţin, am fi putut să ne calificăm în semifinalele play-off-ului”, a zis BAHOV, voleibalist Halkbank Ankara.
Contractul lui Bahov cu Halkbank va expira în luna mai. Potrivit voleibalistului echipei naţionale a Republicii Moldova, el vrea să rămână la acest club, iar familia sa este fericită la Ankara.
„Suntem mulţumiţi de tot în acest sezon. Ankara este un oraş mare, iar Halkbank este unul dintre cele mai bune cluburi din punct de vedere al organizării şi condiţiilor. Este un club profesionist, totul se face la un nivel înalt. Am fi vrut să rămânem, însă puţin depinde de mine”, a spus BAHOV, voleibalist Halkbank Ankara.
În ultimii trei ani Dumitru Bahov a mai fost legitimat şi la alte cluburi din campionatul Turciei – İnegöl Belediyespor, Afyon Belediyespor şi Tokat Plevnespor. Bahov, în vârstă de 29 de ani, a mai jucat în cariera sa la clubul bulgar Marek Dupnița, la echipele româneşti Unirea Dej şi Tomis Constanţa şi a mai evoluat două sezoane și la gruparea franceză Paris Volley.
Preluat de la: Publika.md