Rețele Electrice Muntenia lansează licitație de 445 milioane lei pentru modernizarea rețelelor de medie și joasă tensiune

Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de mentenanţă şi modernizare a reţelelor de medie şi joasă tensiune din judeţele Ilfov şi Giurgiu, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES. Sursa citată arată că aceasta are ca scop optimizarea infrastructurii energetice prin sporirea siguranţei, rezilienţei şi eficienţei reţelelor de distribuţie din aceste regiuni. “Prin această licitaţie, ne dorim să asigurăm parteneriate solide cu contractori care să corespundă necesităţilor noastre privind siguranţa în execuţia şi exploatarea eficientă a reţelelor electrice. Lucrările de mentenanţă şi modernizare sunt esenţiale pentru a asigura o reţea stabilă şi eficientă, rezilientă şi capabilă să facă faţă provocărilor tot mai complexe din domeniul energetic”, a declarat Mihai Peşte, director general al companiilor Reţele Electrice, citat în comunicat. Contractorii selectaţi vor trebui să respecte normele riguroase de siguranţă în vigoare în cadrul companiilor Reţele Electrice şi să asigure implementarea unor măsuri de protecţie a mediului, menţinând un echilibru între dezvoltarea infrastructurii şi conservarea resurselor naturale. Lucrările incluse în proiecte vizează modernizarea şi extinderea reţelelor aeriene şi subterane de joasă tensiune, creşterea capacităţii de distribuţie, îmbunătăţirea nivelului de tensiune în reţelele existente şi modernizarea posturilor de transformare şi a altor componente de reţea. “În cadrul acestor proiecte, compania va continua să prioritizeze siguranţa şi fiabilitatea reţelelor electrice. În situaţii de urgenţă, cum ar fi viscole, furtuni sau alte condiţii meteorologice extreme, echipele de intervenţie vor acţiona prompt pentru a remedia eventualele avarii şi a asigura continuitatea alimentării cu energie electrică”, se mai scrie în comunicat.

Companiile Reţele Electrice operează reţele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării: Muntenia Sud (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, acoperind o treime din piaţa locală de distribuţie, şi dezvoltă un program de investiţii pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor, siguranţa şi performanţa reţelelor şi implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Reţelele electrice operate de către cele trei companii numără 289 de staţii de transformare şi peste 25.000 de posturi de transformare.


Preluat de la: Timpul.md