Peskov a declarat că Kremlinul înregistrează „rate mecanice, greu de explicat, de creștere a voturilor în favoarea lui Maia Sandu” și în favoarea aderării la Uniunea Europeană și a precizat că „orice observator cu puțină sau nicio înțelegere a esenței proceselor politice poate înregistra aceste anomalii cu creșterea acestor voturi”.
„Indicatorii pe care îi vedem acum, pe care îi observăm și dinamica schimbărilor lor, desigur, ridică o mulțime de întrebări”, a spus el în timpul unei conferințe de presă. Peskov a susținut că, chiar și în „condițiile unei campanii electorale lipsite de libertate”, este clar că mulți locuitori nu sunt în favoarea „ideologiei lui Sandu”.
Dmitri Peskov a solicitat și probe privind „acuzaţiile grave” ale Maiei Sandu, care a invocat amestecul în procesul electoral din Republica Moldova al unor „grupuri criminale, care au acţionat în concert cu forţe străine ostile” intereselor țării sale.
Maia Sandu, avans de 15%. Urmează turul 2
Potrivit CEC, niciunul dintre cei 11 candidați la funcția de președinte al RM nu a acumulat cel puțin jumătate din voturile alegătorilor care au participat la alegeri și în 2 săptămâni urmează a fi organizat cel de-al doilea tur de scrutin.
Conform datelor preliminare, după procesarea a 99,32 de procese verbale, Maia Sandu a acumulat 42,3%, iar Alexandr Stoianoglo 26,07%.
Referendumul constituțional e mai mult pe DA, dar la o foarte mică diferență, după ce au fost contabilizate 98,60% din procesele verbale.
Preluat de la: Unimedia.info