Ce au arătat testele la COVID-19 în cazul miniştrilor şi vicepremierului care au intrat în contact cu Eugen Nichiforciuc

Cei patru miniştri şi vicepremierul pentru Reintegrare care au participat săptămâna trecută la ședința fracțiunii PDM, împreună cu deputatul Eugeniu Nichiforciuc, bolnav de COVID-19, au rezultate negative. Anunţul a fost făcut printr-un comunicat de presă al formaţiunii.

Miniştrii delegați în Guvern de Partidul Democrat, care s-au testat la noul coronavirus după ce au participat la şedinţa fracţiunii din 20 mai sunt: viceprim-ministru pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Răilean, ministrul de Externe, Oleg Țulea, ministrul Apărării, Alexandru Pînzari și ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Igor Șarov.

Și deputații grupului parlamentar PRO MOLDOVA au anunțat că s-au testat la COVID-19, iar rezultatele sunt negative.

Până acum, pe lângă deputatul Eugeniu Nichiforciuc, a mai fost diagnosticat cu COVID-19 şi socialistul Vladimir Mizdrenco.

Potrivit dispoziției președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, toţi deputații trebuie să stea în carantină 14 zile.


Preluat de la: Publika.md