„Mă numesc Ina Dumitrașcu, am 37 de ani, locuiesc în Chișinău și sunt mama a două fetițe minunate. În urmă cu 5 ani, când trebuia să aleg foile de odihnă într-o vacanță pentru a sărbători cei 10 ani de căsnicie, eu am primit un diagnostic crunt, și anume că am scleroză multiplă”. Așa și-a început istoria vieții eroina monologului.

„Scleroza multiplă e ca un cancer pe viață, este foarte agresivă”

„Scleroza este o afecțiune neurologică, o boală autoimună, care luptă împotriva organismului meu, plasată la nivelul legăturilor dintre neuroni, din cauza căreia neuronii nu mai primesc informația de a vedea, de a auzi, de a se mișca. Pentru mine fiecare zi e o binecuvântare de la Dumnezeu. Încep diminețile prin a verifica dacă-mi pot mișca picioarele. Când am depistat boala, partea stângă a corpului se îndrepta spre paralizie, iar jumătate de an în urmă am avut un moment când piciorul stâng mi-a refuzat. Savurez fiecare zi, pentru că știu că e ca ultima mea zi, mereu încerc să dedic cât mai mult timp fetelor mele, pentru că dacă va veni o zi când nu le-o voi mai putea spune, ele să simtă că le iubesc. Scleroza multiplă mai este numită în popor boala cu 1000 de fețe, de la ea nu știi la ce să te aștepți. Eu îi mai zic cancer pe viață, pentru că este foarte agresivă. Are anumite perioade, numite pusee, și dacă se activează, atunci omul poate intra în comă. Durerile de cap sunt foarte mari, poți deveni orb, sistemul locomotor și vorbirea sunt printre primele afectate. Sunt unii norocoși care își revin 100%, dar alte persoane rămân la fel sau își revin în proporție de doar câteva procente. De aici am și învățat să-mi gestionez stările de nervi, de stres. Am devenit prietene cu ea, cu boala, până la urmă, altfel nu aș fi ajuns aici după 5 ani. Aparent par bine, sănătoasă, dar numai eu și fetele mele și clientele mele fidele știu ce e în sufletul meu”, a dezvăluit Ina Dumitrașcu.

„Nu am fost un copil dorit, a fost o sarcină neașteptată, nedorită și asta am simțit toată viața”

Femeia recunoaște că nu s-a simțit iubită nici în copilărie, în propria familie, nici în căsnicie: „De multe ori mi-am pus întrebarea de unde a venit această boală și mi-am dat seama că ea poate vine nu din ziua în care m-am născut, ci din ziua în care s-a aflat că eu voi veni pe lume. Nu am fost un copil dorit, a fost o sarcină neașteptată, nedorită și cred că asta am simțit toată viața, nu am primit suficientă dragoste, din păcate. Mereu am fost cuminte, ascultătoare, dar nu m-am simțit deloc iubită. De pe la vârsta de 7-8 ani îmi doream să mor, apoi din acea perioadă am început să vizităm mai multe mănăstiri din Moldova și îmi amintesc Mănăstirea Hîncu, foarte frumoasă, erau multe călugărițe acolo și era atâta bunătate în ele, că am zis că voi crește și mă voi călugări și-mi va fi bine acolo. La 8 ani, în fiecare dimineață mă îmbrobodeam și-mi citeam rugăciunile”.

„Era un băiat interesant, cu simțul umorului și atrăgea toate fetele în jurul lui”

Apoi și-a dat seama că și-ar dori un copil, dar nu și să se căsătorească. Însă viața i-a pregătit alt destin, unul mult mai greu decât cel pe care și-l imagina. Începutul, însă, a fost unul pe cât se poate de frumos. Ina și-a cunoscut viitorul soț pe când era elevă la școală: „În clasa a XII-a, a apărut un nou coleg la noi în clasă, era un băiat pe care îl știa toată școala, dar eu nu vorbisem niciodată cu el. Era un băiat interesant, cu simțul umorului și atrăgea toate fetele în jurul lui. La o lecție i-am propus să-l ajut și am luat și un doi pentru asta. Așa cumva a început prietenia dintre noi doi”.

„După 3 săptămâni de relație, noi vorbeam despre nuntă, eram siguri că vom fi împreună până la adânci bătrânețe”

O mare prietenie urma să se transforme într-o mare dragoste, după o perioadă în care nu s-au văzut, făcându-și studiile la facultăți diferite: „După primul an de facultate l-am invitat la ziua mea. Atunci încă îl vedeam ca pe un prieten, vreo 3 luni am mai prietenit, iar într-o seară a venit arajat, parfumat și mi-a propus să fiu iubita lui. După 3 săptămâni, deja vorbeam despre nuntă, noi eram siguri că vom fi împreună până la adânci bătrânețe”.

„Când am venit cu inelul acasă, mama nu s-a bucurat deloc, simțea că nu e bărbatul potrivit pentru mine”

Nunta urmau să o joace toamna, după ce vor reveni din SUA, unde urmau să muncească, timp de 3 luni: „M-a cerut în căsătorie cu o zi înainte să plecăm, într-un mod deosebit, deși nu era genul de bărbat romantic. Când am venit cu inelul acasă, mama nu s-a bucurat deloc, probabil simțea că nu e bărbatul potrivit pentru mine. Mama mereu îi spunea: „Tu o să mi-o obijduiești, ea e foarte tăcută și moale, iar tu ești foarte tare și rău de gură”. Era prea arogant, încrezut, dar mie îmi părea ok”.

„La 5 zile după căsătorie, bărbatul meu a început să fie agresiv în vorbe, chiar și în fapte. Nu-l mai recunoșteam”

Când au revenit din SUA, au jucat nunta în septembrie, iar la numai 5 zile după căsătorie, viața Inei a luat o cu totul altă întorsătură: „Bărbatul meu a început să fie agresiv în vorbe, chiar și în fapte. Avea niște priviri încât nu recunoșteam omul cu care m-am măritat. Și dacă până la nuntă, eu eram prietena lui, iubita lui, îmi acorda atenție, comunica suficient cu mine, atunci după și-a amintit că are acasă o mamă și două surori și eu merg pe ultimul plan. Eu m-am gândit că va trece asta, că e la toți. După jumătate de an de căsătorie, am avut o ceartă mare, atunci am zis că trebuie să divorțez. A avut un comportament agresiv și el știe că eu asta nu accept, dar m-a luat cu binișorul, plângea că eu sunt totul lui și l-am crezut”.

„Am fost foarte umilită, m-am simțit cea mai josnică, îmi spunea că sunt o degradată”

După o lună, proaspătul cuplu s-a mutat în propria casă, unde lucrurile s-au agravat și mai mult: „Dacă îmi aduc aminte cât am plâns eu acolo, cred că fac un ocean de lacrimi. Am fost foarte umilită, m-am simțit cea mai josnică, îmi spunea că sunt o degradată, că fără el nu pot face nimic, că nu voi reuși în viață, deși aveam copil mic, făceam masteratul, reușeam să gătesc la timp, în casă era curat, am avut cea mai bună teză de master, m-am descurcat de minune și îl susțineam și pe el în toate. La el la muncă toți știau că are o soție bravo, pentru că el vorbea frumos despre mine în public, dar acasă numai eu știu prin ce treceam și cât de umilită eram. Probabil vecinii își puneau mâinile în cap: „Ina iar plânge””.

„M-am uscat în toți acești ani, am uitat că și eu sunt vie”

„El mă maltrata psihologic, iar eu, pentru că nu iubesc să mă cert, plângeam. Soțul meu de felul lui e mai posesiv, mai tiran, m-am măritat și am fost izolată de tot și de toți. Soțul meu era Dumnezeul meu în casă și copilul meu, pentru care eu iubeam să fie liniște și să trăiască într-un anturaj armonios. Uitasem de tot de mine, parcă eram o umbră care trebuia să facă treburile casnice, să fiu acolo, mereu pozitivă, receptivă, și dacă el avea nevoie de mine, eu repede să fac de toate, și nopți fierbinți, și dragoste multă și atenți, dar în schomb nimic. Am dat mult prea mult, m-am uscat în toți acești ani, am uitat că și eu sunt vie. Nu mai eram importantă pentru el, din fata deșteaptă pentru el, la școală, am ajuns să fiu o cârpă în fața lui, el să vină de la serviciu, să-și șteargă picioarele de câte ori vrea, să facă un duș, să se aranjeze și să iasă cu băieții la bere, iar eu să rămân cu copilul acasă plângând și întrebându-se ce am făcut eu să merit asta”, a dezvăluit eroina.

„Eram obosită, copilul nu dormea nopțile, nici ziua, iar el îmi spunea că eu iubesc doar fata, pe el nu”

Ina spune că soțul deja începuse să fie gelos pe copil: „Eram ciufulită, obosită, copilul nu dormea nopțile, nu prea dormea nici ziua, iar el îmi spunea că eu iubesc doar fata, pe el nu. Eu des luam dejunul abia când venea el de la serviciu, pentru mine era important să fie curat în casă și mâncarea caldă, ca el să nu simtă diferența că este un copil mic în casă. Mă șantaja că nu îl mai cuprind, nu îl mai pup. Când mergeam în ospeție îi plăcea să mă îmbrățișeze, până a început să-mi displacă asta, pentru că acasă era contrariul. Mă punea să mă îmbrac cât mai sexi, mai scurtuț, mai adânc la decolteu, îi făceam pe plac, dar asta îți omoară încrederea în sine, felul său de a fi”.

„Când mergea la mama sa în vizită, venea acasă alt om, imediat sărea la ceartă, se uita cu o privire urâtă la mine”

Femeia relatează că ambii copii au fost doriți în cuplul lor, dar când s-a născut cea de a doua fetiță, ea a sperat că relația lor se va întări: „Relația noastră nu era cea mai bună. Când prima fetiță avea doar 3 luni, eu deaj doream să mă despart de el, pentru că familia lui se implica foarte mult. El când mergea la mama în vizită, venea acasă alt om, imediat sărea la ceartă, se uita cu o privire urâtă la mine. Dar nu m-am decis, pentru că nu mă imaginam cu un copil mic să merg la părinți să cer bani de scutece și lăptic. Și înțelegeam că nici acasă nu voi fi susținută. La al doilea copil el și-a schimbat locul de muncă, încerca să se încadreze cât mai bine acolo și uita că are acasă o soție cu doi copii. Ziua era la muncă și apoi venea, se aranja repede, mânca și cu colectivul la ieșire. Copilul era destul de bolnăvicios, până la 5 luni era dezastru, mereu o duceam în brațe. Nu eram susținută, el se enerva și lua fata și țipa la ea. Eu eram veșnic obosită, amețită, nedormită”.

„Ești un nimeni, fără mine nu să deschizi nicio ușă. Tu nu vrei să lucrezi, vrei să fii o întreținută toată viața”

Când fetița mai mică a împlinit 3 ani, Ina s-a angajat la primul său job și tot atunci au început și problemele serioase de sănătate: „Era perioada când soțul îmi spunea: „Ești un nimeni, fără mine nu să deschizi nicio ușă. Tu nu vrei să lucrezi, vrei să fii o întreținută toată viața. Aproape 8 ani crescusem copiii, nu era deloc ușor acest rol. Într-o zi am aplicat, am deus CV-ul, am avut parte de trei interviuri destul de complicate și le-am trecut cu brio. M-am angajat, iar primele luni au fost foarte grele, era totul nou, el mă teroriza, că eu sunt vinovată în toate. Voiam să încep și a conduce, pentru că aveam demult permis, dar el intenționat făcea atacuri de gălăgie, aveam momente când băga mâna sub picioare să apese pe accelerație să ne lovim în copac. În a doua lună angajare mi-am luat foaie de boală, pentru să simptomele s-au acutizat”.

„Ce mamă aveți voi, veșnic obosită. Na, bolnavo, învelește-te”

Cum a aflat Ina că are scleroză multiplă, care a fost reacția soțului său și cum a reușit, în cele din urmă să divorțeze, dar și să schimbe domeniul de activitate, să-și deschidă propriul salon de frumusețe și să se reabiliteze după o căsnicie eșuată aflați din interviu.

Preluat de la: Unimedia.info