În cultura modernă perfecționismul este adesea văzut ca o calitate. Mulți oameni îl asociază cu ambiția, performanța și succesul, însă, în spatele acestei fațade aparent pozitive, se poate ascunde o suferință profundă. Perfecționismul nu este doar o dorință de a excela, ci poate fi un semn al unei traume nerezolvate, un mecanism de apărare împotriva fricii de eșec, respingere sau inadecvare.

Perfecționismul se manifestă printr-o dorință constantă și copleșitoare de a atinge standarde nerealist de înalte, atât în viața personală, cât și profesională. Persoanele perfecționiste își setează obiective imposibil de atins și tind să fie excesiv de critice cu ele însele atunci când nu le îndeplinesc. Aceste standarde sunt deseori imposibil de susținut, iar eșecul de a le atinge generează sentimente de rușine, vinovăție și neputință. Despre teama de abandon, hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, afirmă “În multe cazuri, perfecționismul nu este un simplu stil de personalitate, ci un simptom al unei traume emoționale nerezolvate. Trauma nu trebuie neapărat să fie legată de un eveniment major, ci poate să provină din experiențe negative repetate din copilărie, cum ar fi critica constantă, lipsa afecțiunii sau a sprijinului emoțional, abuzurile sau nevoia de a fi „perfect” pentru a primi iubire și aprobare. Persoanele care au trăit astfel de traume pot dezvolta convingerea că valoarea lor depinde de performanțele lor sau de percepția altora. Astfel, perfecționismul devine un mecanism de protecție împotriva durerii emoționale. „Dacă fac totul perfect, nu voi fi criticat” sau „Dacă sunt impecabil, voi fi acceptat și iubit” sunt gânduri frecvent întâlnite în mintea celor care au suferit traume.” Cum se leagă trauma de perfecționism? Perfecționismul este adesea răspunsul subconștient al unei persoane la traumele nerezolvate. În copilărie, mulți perfecționiști au învățat că trebuie să fie „perfecți” pentru a evita criticile sau pedepsele. Aceste experiențe timpurii le-au modelat convingerile despre sine și despre lumea din jur, determinându-i să creadă că singura modalitate de a evita respingerea sau durerea este să atingă mereu perfecțiunea. De asemenea, trauma poate distorsiona percepția unei persoane asupra valorii proprii. În loc să vadă eșecurile ca pe o parte firească a vieții, ele sunt văzute ca dovezi ale inadecvării personale. Această convingere duce la o nevoie obsesivă de a dovedi constant că sunt „suficient de buni”.

Semne că perfecționismul ascunde o traumă Frica de eșec extremă: Persoanele perfecționiste se tem intens de eșec. Eșecul nu este doar o greșeală minoră, ci o dovadă a lipsei lor de valoare. Această frică paralizantă le poate împiedica să încerce lucruri noi sau să își asume riscuri. Autocritica exagerată: Cei care suferă de perfecționism tind să fie extrem de critici față de ei înșiși. Chiar și cele mai mici greșeli sunt percepute ca dezastre personale, iar vocea interioară este adesea una aspră și nemiloasă. Nevoia constantă de aprobare: Perfecționiștii caută validare externă pentru a se simți demni și valoroși. În lipsa acesteia, se simt nesiguri și anxioși. Acest lucru poate fi legat de traumele din copilărie, când iubirea și aprecierea erau condiționate de comportament sau performanță.
Procrastinarea: Paradoxal, perfecționismul duce adesea la procrastinare. Teama de a nu putea face ceva perfect poate face ca o persoană să amâne sarcinile importante, de teama eșecului. Oboseala emoțională și burnout-ul: Efortul constant de a menține standarde imposibile poate duce la epuizare emoțională și burnout. Perfecționiștii rareori simt satisfacție sau bucurie în realizările lor, deoarece întotdeauna consideră că „se putea mai bine”. Cum poate fi tratat perfecționismul? Acceptarea vulnerabilității: Învață să accepți că nu trebuie să fii perfect pentru a fi valoros. Eșecurile și imperfecțiunile fac parte din natura umană și sunt oportunități de creștere personală. Reconfigurarea standardelor personale: Revizuirea standardelor și stabilirea unor așteptări mai realiste sunt esențiale. Odată ce înțelegi că perfecțiunea nu este o condiție pentru a primi iubire și respect, vei putea să îți stabilești obiective care sunt realizabile și sănătoase. Exercițiul autocompasiunii: Învățarea autocompasiunii este crucială. Persoanele perfecționiste trebuie să își dezvolte o voce interioară mai blândă, care să le ofere sprijin și înțelegere în loc de critici aspre. Terapie pentru traumă: Vindecarea traumelor din trecut este un pas esențial pentru a înțelege de unde provine perfecționismul. Prin identificarea și procesarea acestor experiențe dureroase, persoana poate începe să construiască o relație mai sănătoasă cu sine însăși.

Preluat de la: Timpul.md