Fontana di Trevi trece printr-o „cură de întinerire”

Panourile de sticlă le vor permite vizitatorilor să îşi continue vizitele în timp ce vor fi realizate lucrări de curăţare şi de renovare a părţii inferioare a monumentului, de unde turiştii aruncă monede, ca un ritual, în apa verzuie a fîntînii.

„Fîntîna este situată într-o zonă pietonală foarte frecventată şi este supusă unor condiţii microclimatice speciale, care au favorizat dezvoltarea unei vegetaţii invazive şi a unor depuneri de calcar”, au declarat autoritățile locale din Roma.

Un acces controlat la Fontana di Trevi va fi experimentat într-o manieră care va limita numărul vizitatorilor autorizaţi să traverseze acea pasarelă în acelaşi timp. Obiectivul este de a obţine noi date pentru „a rezolva problemele de suprafrecventare a monumentului”, vizitat de 10.000 – 12.000 de persoane în fiecare zi.

Lucrările vor dura pînă la sfîrşitul anului 2024, iar autorităţile italiene intenţionează să continue şi după aceea controlul vizitelor la fîntînă.


Preluat de la: Noi.md