Gripă aviară confirmată la două persoane după contactul cu vaci infectate

California, liderul național în producția de lapte, a confirmat joi două cazuri de gripă aviară la persoane care au avut contact cu vaci infectate, conform Reuters.

Astfel, bilanţul cazurilor de infectare cu gripă aviară în rândul oamenilor care au intrat în contact cu vaci de lapte a ajuns la 15 în acest an. O altă persoană din statul Missouri, care nu a avut niciun contact cunoscut cu animale de fermă, a fost la rândul ei testată pozitiv. Trecerea virusului gripei aviare la bovine în 14 state americane şi infectările depistate în rândul unor angajaţi ai unor ferme i-au îngrijorat pe oamenii de ştiinţă şi pe autorităţile federale americane în legătură cu riscurile unei răspândiri ulterioare a virusului la oameni. Nu există nicio legătură sau vreun contact cunoscut între cele două cazuri umane din California, ceea ce sugerează că virusul se răspândeşte deocamdată doar de la animal la om în acest stat, a precizat Departamentul de Sănătate Publică din California într-un comunicat. O persoană infectată, identificată ca fiind un lucrător din sectorul produselor lactate, a suferit doar de conjunctivită. Persoana este tratată cu medicamente antivirale şi s-a izolat în locuinţa sa, a precizat acelaşi departament. Potrivit comunicatului de presă, persoana în cauză lucrează la o fabrică de produse lactate din Central Valley care s-a confruntat cu un focar de gripă aviară la bovine.

Cea de-a doua persoană infectată este un individ care locuieşte tot în Central Valley şi a prezentat simptome uşoare, inclusiv conjunctivită. Niciunul dintre cei doi pacienţi nu a raportat simptome respiratorii şi nu a necesitat spitalizare, a precizat Departamentul de Sănătate Publică din California. Vacile de la fermele de produse lactate din California au început să fie testate pozitiv la gripa aviară spre sfârşitul lunii august. Laptele pasteurizat şi produsele lactate continuă să poată fi consumate în siguranţă, a declarat acelaşi departament. “Riscul pentru publicul larg rămâne scăzut, deşi persoanele care interacţionează cu animalele infectate sunt expuse unui risc mai mare de a contracta gripa aviară”, a transmis departamentul.
Missouri a confirmat luna trecută un caz de gripă aviară la o persoană cu afecţiuni medicale preexistente şi despre care nu era cunoscută o expunere la animale infectate. Şase asistenţi medicali care au îngrijit pacientul din Missouri au dezvoltat simptome respiratorii, dar virusul nu a fost confirmat la niciunul dintre aceştia. Oamenii de ştiinţă urmăresc îndeaproape semnele care ar putea indica faptul că virusul a început să se răspândească mai uşor în rândul oamenilor. Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a anunţat joi că va începe testarea laptelui crud de vacă destinat pasteurizării în fabricile de produse lactate pentru a înţelege mai bine prevalenţa virusului gripei aviare în lapte. Participarea la acest studiu, care urmează să înceapă în data de 28 octombrie, este voluntară, iar produsele lactate pasteurizate pot fi consumate în siguranţă, a precizat agenţia americană. Testele anterioare efectuate de FDA pe eşantioane de produse lactate comercializate în magazine cu amănuntul s-au dovedit a fi negative, iar alte teste suplimentare de acest tip sunt în curs de desfăşurare.


Preluat de la: Timpul.md