Peste 2.500 de copii primesc lecții esențiale despre igiena orală

În județul Constanța, o campanie de informare și educare organizată de Asociația Culturală Georgiana Rusu, în colaborare cu Colegiul Medicilor Stomatologi din România, va informa peste 2.500 de copii cu vârste între 5 și 12 ani și 300 de părinți din 12 localități despre norme esențiale de igienă dentară, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES, proiectul “Zâmbet strălucitor: Educaţie pentru dinţi sănătoşi” este realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa şi vizează comunităţile din Mangalia, Medgidia, Cernavodă, Ovidiu, Techirghiol, Năvodari, Cumpăna, Peştera, Pantelimon, Vulturu, M. Kogălniceanu şi Tuzla. “Prin intermediul unui spectacol de teatru de păpuşi cu durata de 35 de minute, copiii vor primi informaţii esenţiale despre igiena orală şi despre importanţa tratării cariilor în stadiile incipiente, informaţii ce vor fi transmise către ei într-un mod artistic, interesant şi atractiv şi cu un limbaj adecvat vârstei lor. Spectacolul va fi prezentat de 30 de ori în cele 12 localităţi, în perioada 7 – 25 octombrie”, precizează sursa citată. La finalul fiecărei reprezentaţii, reprezentanţi ai Colegiului Medicilor Stomatologi din România vor susţine prezentări interactive de 10 minute destinate informării privind importanţa sănătăţii dentare şi igienei alimentare şi vor oferi tuturor copiilor prezenţi în sală pliante care prezintă tehnicile corecte de periaj, cărticele de colorat cu tematică referitoare la igiena orală, precum şi mini-mostre de pastă de dinţi. Valoarea totală a proiectului este de 278.500 lei – 250.000 lei finanţare din partea Consiliului Judeţean Constanţa şi 28.500 lei contribuţia proprie a beneficiarului.


Preluat de la: Timpul.md