Evenimentul a fost organizat în fața Președinției, iar în cadrul discursului său, Năstase a declarat că „funcția de președinte îi va oferi puterea de a mobiliza instituțiile statului să acționeze în interesul justiției”.
Năstase a precizat că va rămâne mereu dedicat tradiției și familiei, grijii pentru copii, care au ajuns să se nască mai mult prin străinătăți decât în țară.
Andrei Năstase, candidat independent, este cu numărul 7 în buletinul de vot.
Reamintim că alegerile prezidențiale se vor desfășura în duminica din 20 octombrie 2024. În aceeași zi, va avea loc și referendumul constituțional privind aderarea Republicii Moldova la UE.
Pentru funcția de șef de stat vor candida:
Preluat de la: Noi.md