PSRM: În Federația Rusă vor fi deschise numai două secții de votare în loc de cinci

Potrivit sursei, chiar și cele cinci secții de votare, cu care Comisia Electorală Centrală a limitat votul cetățenilor moldoveni în Rusia, sunt considerate prea multe de către MAE.

„La o ședință recentă a CEC, a fost luată decizia de a deschide secții de votare pe teritoriul Federației Ruse, în afara ambasadei Republicii Moldova, în orașele Sankt Petersburg, Iaroslavl și Surgut. Cu toate acestea, în ciuda caracterului obligatoriu al deciziei CEC, Ministerul Afacerilor Externe a blocat această hotărîre, invocînd presupusa imposibilitate de a asigura securitatea angajaților săi în aceste regiuni și refuzînd să-și delege reprezentanți în orașele respective. MAE a aprobat în prealabil deschiderea doar a două secții de votare pe teritoriul Federației Ruse, creînd astfel restricții artificiale pentru exprimarea voinței cetățenilor Republicii Moldova care locuiesc în Rusia. Cu toate acestea, CEC a decis deschiderea a cinci secții, ceea ce este, de asemenea, extrem de puțin, dar într-o măsură minimă asigură drepturile cetățenilor noștri și standardele internaționale pentru organizarea alegerilor”, menționează PSRM.

Formațiunea consideră „acțiunile MAE drept un joc politic josnic și nedemn, îndreptat spre manipularea procesului electoral, cu scopul de a limita posibilitatea cetățenilor care locuiesc în Federația Rusă de a-și exprima voința la alegeri”.

„Condamnăm cu fermitate aceste acțiuni și cerem aplicarea imediată a deciziei CEC privind deschiderea celor cinci secții de votare convenite pe teritoriul Rusiei. Partidul Socialiștilor pledează consecvent pentru asigurarea unor condiții egale pentru toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent în ce țară se află, și își rezervă dreptul de a apela la toate organizațiile internaționale pentru a obține exprimarea voinței cetățenilor” a conchis sursa.


Preluat de la: Noi.md