Summit este una dintre cele mai importante reuniuni la nivel înalt ale Națiunilor Unite. În contextul conflictului Rusia-Ucraina, al conflictului palestiniano-israelian, al escaladării libanezo-israeliene, dar și al schimbărilor climatice, securității alimentare, crizei refugiaților și aplicării noilor tehnologii, lumea se gîndește la modul în care va arăta viitor.
În prima zi a summitului, părțile au negociat și adoptat Pactul Viitorului, Pactul Digital Global și Declarația privind Generațiile Viitoare. Documentele reflectă determinarea și dorința tuturor părților de a reforma sistemul de guvernanță internațională, de a revitaliza multilateralismul și de a aborda mai bine provocările.
Pactul Viitorului conține 56 de planuri de acțiune care acoperă diverse domenii, de la multilateralism şi reforma instituţiilor financiare internaţionale, la combaterea schimbărilor climatice şi dezvoltarea inteligenţei artificiale (AI).
Ca membră permanentă a Consiliului de Securitate al ONU, China a sprijinit ferm convocarea Sumitului Viitorului. În cadrul reuniunii, ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a prezentat o propunere în patru puncte privind construirea păcii, dezvoltării, dreptății și egalității și prosperității, și a unui viitor mai bun, subliniind că toate părțile trebuie să susțină sistemul internațional avînd ca bază Organizația Națiunilor Unite, să protejeze drepturile și interesele legitime ale țărilor în curs de dezvoltare și să promoveze globalizarea economică prin incluziune. Aceste propuneri nu sînt doar o garanție importantă pentru realizarea Pactulului Viitorului, ci și viziunea și scopul urmărit de acest document.
António Guterres, a declarat că „China a devenit un pilon important al multilateralismului, scopul multilateralismului fiind acela de a construi o comunitate cu destin comun pentru omenire”.
Pe scena internațională, marile puteri sînt mai puternice și influente și ar trebui să poarte mai multe responsabilități. Cu toate acestea, în realitate, pentru a-și menține hegemonia, unele puteri occidentale au creat confruntări între tabere, au promovat „decuplarea și ruperea lanțurilor economice”, au generat în mod constant provocări la adresa sistemului internațional bazat pe ONU, ignorînd dreptul internațional și chiar încercînd să submineze ordinea postbelică pe care au creat-o, acțiuni care au accentuat tulburările în lume. Toate acesta sînt motive pentru care multe țări au solicitat revitalizarea multilateralismului, în cadrul Sumitul Viitorului. Dacă comunitatea internațională poate aplica un multilateralism real, atunci pacea, securitatea și dezvoltarea mondială vor fi mai garantate.
Preluat de la: Noi.md