Situația animalelor fără stăpîn, subiect abordat în cadrul unor discuții publice desfășurate la Parlament

Discuțiile au vizat aspecte ce se propun a fi reglementate prin proiectul de lege privind protecția animalelor, inițiativă legislativă a unui grup de deputați ai Fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate”. „În prezent, nu există o lege-cadru care ar reglementa protecția animalelor, iar cruzimea față de animale a atins cote alarmante. Se înregistrează o creștere a numărului de animale fără stăpîn, iar cazurile de atacuri provocate de cîinii vagabonzi sînt frecvente în fiecare zi. Pentru a răspunde acestor provocări, ne-am propus să creăm un cadru juridic funcțional, care va permite reducerea numărului animalelor fără stăpîn și va asigura protecția și bunăstarea animalelor”, a menționat deputata Iulia Dascălu, unul dintre autorii proiectului de lege.

Participanții la ședință au abordat multiple aspecte referitoare la situația animalelor fără stăpîn și îmbunătățirea mecanismului de asigurare a protecției animalelor, inclusiv responsabilizarea deținătorilor de animale, combaterea fenomenului abandonului animalelor de companie, prevenirea și sancționarea actelor de violență comise împotriva animalelor. Un alt aspect evidențiat de participanți s-a referit la asigurarea securității cetățenilor, avînd în vedere faptul că animalele fără stăpîn pot reprezenta un pericol pentru oameni. În ultima perioadă, a fost semnalată o creștere a numărului de atacuri ale cîinilor vagabonzi asupra oamenilor. În context, a fost reiterată necesitatea implementării unor măsuri urgente pentru gestionarea adecvată a acestei probleme.

Discuțiile au vizat și rezultatele unui sondaj de opinie care a avut ca scop evidențierea preocupărilor populației privind animalele fără stăpîn și responsabilitatea instituțională în abordarea acestei probleme. Sondajul a fost realizat la inițiativa Rețelei Naționale de Activiști „Pune Umărul”, pe un eșantion de 1212 de respondenți din întreaga țară.

De menționat că proiectul de lege privind protecția animalelor a fost supus mai multor runde de consultări publice cu participarea reprezentaților autorităților publice, ai asociațiilor de profil și ai societății civile. După examinarea proiectului de către comisiile parlamentare, acesta va fi propus plenului Parlamentului spre examinare și aprobare.


Preluat de la: Noi.md