O nouă taxă pentru români chiar din luna octombrie. Se va regăsi în factura le energie

Începând cu 1 octombrie 2024, furnizorii de energie electrică din România vor începe să factureze tuturor consumatorilor, atât casnici, cât și noncasnici, o nouă taxă.

Această contribuție, denumită „contribuție CfD”, este destinată finanțării unui mecanism de sprijin pentru tehnologiile energetice cu emisii reduse de carbon, iar valoarea sa este stabilită la 0,000128 lei/kWh plus TVA, ceea ce va reprezenta un cost suplimentar de aproximativ 4,5 bani pe lună pentru o gospodărie cu un consum lunar de 300 kWh. Pe durata în care este în vigoare plafonarea prețurilor finale la energie, care se aplică până la 1 aprilie 2025, „furnizorii vor fi cei care o vor achita și nu o vor putea transfera clienților.” Acest aspect a generat nemulțumiri în rândul furnizorilor, care au solicitat modificări legislative pentru a permite ajustarea prețului final plafonat, arată Profit.ro. Contribuția CfD a fost introdusă printr-o hotărâre de guvern adoptată în aprilie și este parte dintr-o schemă de subvenționare a investițiilor în unități de producție de energie regenerabilă. Marii consumatori industriali cer o abordare echitabilă ANRE a precizat că „implementarea schemei de sprijin va avea ca rezultat creșterea capacității de producție de energie regenerabilă a României cu câteva mii de MW,” ceea ce va contribui la presiunea pe prețuri și va conduce la scăderea costurilor pentru energia angro. Mai mult, ANRE a subliniat că furnizorii au obligația de a evidenția separat valoarea contribuției CfD pe facturile emise. Această măsură vine în contextul în care „introducerea unei noi componente în preț nu se poate realiza în absența amendării” ordonanțelor existente.

Pe lângă impactul asupra consumatorilor, marii consumatori industriali de energie au subliniat că „în cazul clienților energointensivi, contribuția determină un impact negativ în cashflow-ul acestora, cu consecințe nefaste și asupra mediului de afaceri.” Aceștia cer o abordare echitabilă care să țină cont de realitățile economice și de impactul asupra activităților lor. Primele facturi cu această contribuție vor fi emise în luna noiembrie 2024, moment în care efectele noii taxe vor fi mai clare pentru toți utilizatorii de energie din țară.


Preluat de la: Timpul.md