Un șofer moldovean prins cu permisul de conducere falsificat

La ieșirea din orașul Leova, patrula staționară a oprit în trafic un autoturism, la volanul căruia a fost identificat cetățeanul Republicii Moldova, în vîrstă de 29 de ani. Printre documentele prezentate a fost și permisul de conducere rusesc. În urma verificărilor preliminare, folosind echipamente speciale, polițiștii de frontieră au constatat că permisul conținea elemente de falsificare.

Tînărul a declarat că obținuse permisul la sfîrșitul anului 2020 în Rusia, după ce ar fi urmat cursurile unei școli auto.

Permisul de conducere a fost ridicat și transmis pentru examinare suplimentară, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de folosire a actelor oficiale false, conform art. 361, alin. 1 din Codul Penal al Republicii Moldova.


Preluat de la: Noi.md