Investigația care poate depista o boală gravă în stadiu incipient

Unele boli grave pot fi tratate cu succes dacă sunt descoperite cât mai devreme. Este și cazul unei boli foarte frecvente în România, care în stadiile incipiente, de obicei, nu produce manifestări.

Cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer la femeile din România. Din nefericire, în cele mai multe dintre cazuri boala este descoperită în stadii avansate, ceea ce implică și un tratament mai agresiv. Totuși, un cancer mamar poate fi tratat cu succes dacă este diagnosticat precoce. Pentru ca acest lucru să fie posibil, vizitele la medic, chiar și în lipsa unor semne și simptome, și efectuarea unor investigații specifice au un rol esențial. Până la 40 de ani, o ecografie mamară efectuată anual este principala metodă de screening pentru cancerul de sân. Ecografia nu este dureroasă, durează puțin și nu prezintă riscuri. Femeilor cu vârsta peste 40 de ani le este recomandată o mamografie, investigație radiologică performantă pentru screeningul și diagnosticul cancerului mamar. În cazul în care există factori e risc, medicul poate recomanda mamografia și mai devreme de 40 de ani, în funcție de caz. Mamografia efectuată anual permite depistarea leziunilor de foarte mici dimensiuni, imposibil de descoperit prin palpare sau alte metode. Investigația constă în expunerea sânului la raze X, pentru câteva secunde. Avansul tehnologic a redus însă expunerea, astfel că mamografia nu prezintă vreun pericol. Mamografia cu tomosinteză este un tip de mamografie superioară, pentru că furnizează imagini tridimensionale ale sânului, leziunile maligne fiind astfel mai ușor de detectat. Astfel, diagnosticul este mai precis, riscul de rezultate fals pozitive sau fals negative fiind redus. În plus, imaginile pot fi stocate digital, pentru analiză ulterioară. Când medicul descoperă formațiuni suspecte, indică investigații suplimentare, biopsia mamară fiind metoda prin care este stabilit cu certitudine diagnosticul. Medicul recoltează un mic fragment de țesut, care este analizat apoi în laboratorul de analiză patologică. Pentru rezultate precise despre localizare și caracteristici, medicul poate recomanda și un RMN mamar.

La SANADOR, în Clinica SANADOR Victoriei Corp A, mamografia digitală cu tomosinteză este realizată cu echipamentul de ultimă generație Selenia Dimensions 3D Hologic. Pacientele beneficiază de consultații asigurate de medici cu experiență și de investigații avansate, efectuate cu echipamente performante. De altfel, la SANADOR funcționează Academia de Senologie, un centru dedicat prevenției, diagnosticului și tratamentului cancerului mamar.


Preluat de la: Timpul.md