Rata şomajului în trimestrul II 2024 a fost de 5%, ȋn scădere cu 0,3 puncte procentuale faţă de trimestrul I. În trimestrul II în România erau 421.100 de şomeri

Populaţia activă a României era de 8,41 milioane persoane în trimestrul II 2024, din care 7,99 milioane erau ocupate şi 421.100 persoane erau şomeri, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Rata şomajului în trimestrul II 2024 a fost de 5%, ȋn scădere cu 0,3 puncte procentuale faţă de cea ȋnregistrată în trimestrul I 2024.

”În trimestrul II 2024, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 70%. În trimestrul II 2024, populaţia activă a României era de 8.417.100 persoane, din care 7.996.000 persoane erau ocupate şi 421.100 persoane erau şomeri”, arată datele INS. Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost în trimestrul II al anului 2024, de 64,4%, în creştere cu 0,2 puncte procentuale faţă de trimestrul I 2024. Gradul de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (72,4% faţă de 56,3% la femei) şi la persoanele din mediul urban (70,8% faţă de 56,8 în mediul rural). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 18,7%. Rata şomajului în trimestrul II 2024 a fost de 5%, ȋn scădere cu 0,3 puncte procentuale faţă de cea ȋnregistrată  în trimestrul I 2024.

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 0,7 puncte procentuale (5,3% la bărbaţi faţă de 4,6% la femei), iar pe medii rezidenţiale, de 4,4 puncte procentuale (7,6% în mediul rural, faţă de 3,2% în mediul urban). Pe grupe de vârstǎ, rata şomajului  a  atins  nivelul  cel  mai  ridicat  (22,7%)  în  rândul  tinerilor (15-24 ani).


Preluat de la: Timpul.md