Timofti dezvăluie de ce nu a semnat el Acordul de Asociere cu UE, ca președinte al RM

„Am avut o discuție cu domnul Leancă și i-am spus că nu e bine ce fac, eu auzisem că în Alianță se discută să se ducă Leancă și nu Timofte și nu am înțeles de ce. E o încălcare a Constituției, dar știind că are loc lupta asta și cînd au fost reprezentanții UE, ne-am întîlnit, iar la despărțire mi-au spus că mă așteaptă să asist la semnarea Acordului de Asociere. Am spus: „Cum să asist? Eu dacă vin, trebuie să semnez, așa prevede Constituția Republicii Moldova și eu o respect. Ei au rămas nedumeriți, credeau că s-au înțeles cu mine. Cînd vorbeam cu Leancă l-am întrebat de ce fac acest lucru, dar el nu mi-a dat un răspuns clar: „Știți, domnule președinte…” Am înțeles că ei gîndesc că Alianța a luptat ei pentru asta și eu acum să vin dintr-o parre, din sistemul judecătoresc, și cum să semnez. Asta am înțeles, analizînd totul. După ce am zis că eu dacă vin, vin doar să semnez, nu și să asist, ei au rămas puțin nedumeriți și ne-am despărțit. După asta, am citit în presă că, comuniștii se găteau să folosească această divergență între președinte și prim-ministru. Premierul poate semna doar la indicația și consimțămîntul președintelui, dacă eu îi deleg această împuternicire. L-am chemat pe domnul Păduraru și am înțeles că el se va duce încolo și s-a înțeles cu conducătorii UE că el va merge să semneze și nu am vrut să facem gălăgie, să iasă public. Așa l-am împuternicit pe domnul Leancă să semneze el Acordul de Asociere. Altfel, comuniștii erau să atace la Curtea Constituțională, pentru a anula semnarea Acordului. Am decis să plece Leancă, numai să fie liniște și pace în țară”, a declarat Timofti într-un interviu pentru TV8.

Acordul de asociere UE- Republica Moldova a fost semnat la 27 iunie 2014 şi a intrat în vigoare la 1 iulie 2016.

Acordul a fost semnat la Bruxelles, de către premierul de atunci, Iurie Leancă.

Documentul include o zonă de comerţ liber şi o agendă de asociere care are obiectivul de a stimula integrarea economică şi asocierea politică dintre Republica Moldova şi UE.


Preluat de la: Noi.md